Dumitru Dumbravă, fostul general al SRI, a murit la 53 de ani. În urmă cu două luni fusese trimis în judecată în dosarul lui Florian Coldea

.

Fostul general al Serviciului Român de Informații (SRI), Dumitru Dumbravă, a murit vineri, 26 septembrie, la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” din București, au declarat surse oficiale pentru Libertatea. Este același spital în care, cu o lună în urmă, s-a stins și fostul președinte Ion Iliescu. Dumbravă a condus direcția juridică a SRI în perioada mandatului lui Florian Coldea și a fost trimis în judecată de DNA în iulie, alături de acesta.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Dumitru Dumbravă avea numai 53 de ani și de câțiva ani se confrunta cu probleme de sănătate serioase, mai exact cu probleme oncologice. De-a lungul carierei sale, a deținut funcții de conducere importante în cadrul Serviciului Român de Informații, printre care șef al Direcției Juridice și secretar general. A fost o personalitate controversată, implicată atât în decizii majore din interiorul SRI, cât și în dispute legate de influența serviciului în alte structuri ale statului.

Dumitru Dumbravă a murit la 53 de ani

Dumitru Dumbravă, fostul general al SRI, a murit la 53 de ani, la două luni de când a fost trimis în judecată în dosarul lui Florian Coldea, potrivit unor surse Libertatea.

În mai 2024, Direcția Națională Anticorupție i-a pus sub acuzare pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, precum și pe Dumitru Dumbravă, pentru trafic de influență. Ulterior, în iulie 2025, cei doi au fost trimiși în judecată, fiind acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de influență. Dumitru Dumbravă a respins toate acuzațiile care i-au fost aduse. De asemenea, cel de-al treilea inculpat a fost și avocatul Doru Trăilă.

„Cei trei inculpați, profitând de sistemul relațional și influența pe care ar fi dobândit-o, ca urmare a exercitării funcțiilor anterior pensionării (n.r. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă), respectiv de influența de care se bucura cel de-al treilea inculpat, prin prisma profesiei de avocat (n.r. Doru Trăilă), ar fi constituit un grup infracțional organizat, profilat pe săvârșirea unor infracțiuni de corupție, exercitarea fără drept a unor activități de consultanță juridică specifice profesiei de avocat și spălarea banilor', potrivit comunicatului DNA.

Citește și: Fotbalistul Billy Vigar a murit la doar 21 de ani. S-a lovit la cap în timpul unui meci: „Familia e devastată că s-a întâmplat în timp ce practica sportul pe care îl iubea'

Citește și: Maria Aroșculesei, fostă judecătoare la Secția Civilă a Tribunalului Botoșani, a murit la 58 de ani: „Îi vom păstra vie amintirea”

Citește și: Tenismenul Nikola Pilic a murit la 86 de ani. Legendarul jucător a fost adversarul lui Ilie Năstase și mentorul lui Novak Djokovic

Citește și: Mama Ilenei Ciuculete a murit la 8 ani distanță de când s-a stins artista! Fratele regretatei cântărețe a spus când și unde va avea loc înmormântarea: 'S-a dus lângă surioara mea' / EXCLUSIV

Dumitru Dumbravă rămăsese fără titlul de doctor

Generalul Dumitru Dumbravă a intrat în atenția opiniei publice în 2015, după ce, într-un interviu, a folosit expresia „câmpul tactic' în legătură cu activitatea instanțelor de judecată. Declarația a stârnit ample reacții.

„Concret, dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA (vechea denumire a DNA − n.r.), de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze', spunea el.

De asemenea, în 2019, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis retragerea titlului de doctor al fostului general SRI, după ce a constatat că teza sa de doctorat, susținută la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul', a fost plagiată aproape în totalitate.

„Se confirmă existența plagiatului înscrisă în sesizare și se propune retragerea titlului de doctor acordat domnului Dumitru Dumbravă', s-a arătat în decizia votată cu o singură abținere motivată de un posibil conflict de interese, în ședința de plen a Consiliului General al CNATDCU.

Sursa foto: Profimedia

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton