George Simion recunoaște că programul "case la 35.000 de euro" a fost "o formă de promovare": "Nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă"

.

Liderul AUR, George Simion, a recunoscut, marți seara, că promisiunea partidului de a oferi un milion de apartamente la 35.000 de euro pentru românii fără case a fost o strategie de marketing, o "promovare prin care să spargem blocada informațională".

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Sute de oameni au fost fotografiați în iulie 2024 stând la coadă în fața unui sediu AUR din București pentru a semna „Planul lui Simion”, care promite să livreze un milion de apartamente, multe dintre ele la prețul de 35.000 euro cu avans de 1.000 de euro și o dobândă zero. 

27-127-1

George Simion recunoaște că nu intenționa să ofere case la 35.000 de euro

George Simion a explicat, la Digi24, că nu a fost niciodată o campanie prin care să ofere efectiv case oamenilor la această sumă, ci „forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii.'

„Sunt oameni care nu au înțeles despre ce este vorba și știu că nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. Era vorba despre locuințe accesibile, despre locuințe sociale, parte a unui program de guvernare. Și a fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii.

Dacă spuneam case în programul ANL pentru toată lumea la 35.000 de euro, nu crede nimeni că nu ai acces la ANL, de exemplu.

Dar este un program al statului român. Și Prima Casă, și Noua Casă, și Agenția Națională pentru Locuințe e închisă între timp. O formă de promovare… Dacă nu aveam în aceștia ani formele acestea de promovare prin care să spargem blocada informațională, nu mai eram unde suntem astăzi, la 42% voturi', a declarat George Simion.

Citește și: Cum arată apartamentul închiriat al lui Nicușor Dan: „Plătim 550 de euro pe lună. Mirabela ar vrea să avem casa noastră / Are trei camere și este modest mobilat

Citește și: Ilie Bolojan, mesaj după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Am reușit să organizăm alegeri corecte, libere și transparente. O dovadă clară că România funcționează’

George Simion nu renunță la campania „case la 35.000 de euro”

Cu toate acestea, George Simion a precizat că este realizabilă campania, chiar la prețuri mai mici.

„Dar cine spune că nu le facem? În programul ANL, casele se fac la 28.000 de euro. Problema e alta. Cum se dau? Că nu se dau familiilor care… În programul Agenției Naționale pentru Locuințe, atâta timp cât statul deține niște terenuri în orașe și pune la dispoziție acel teren gratuit, acces la infrastructură, la utilități”, a mai declarat George Simion.

Potrivit lui George Simion, locuinţele cu toate utilităţile vor fi construite în cartiere noi cu şcoli, grădiniţe şi spitale, la un preţ de 35.000 de euro (2 camere), 50.000 de euro (3 camere) şi 75.000 (4 camere), cu dobândă 0%.

Citește și: Ce mesaje au transmis Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Anamaria Gavrilă și Marcel Ciolacu, după ce au mers la vot: ‘Să spunem acum o rugăciune, pentru că restul e în mâna lui Dumnezeu

„Cred în viabilitatea acestui proiect. (…) Îmi doresc ca toţi românii să fie proprietari pe pământul lor, pe casa lor. Românii sunt proprietari chiar mai mult decât media europeană, doar că proprietari sunt părinţii, bunicii noştri.

Generaţia mea nu, stă în chirii sau este îndatorată la bănci. Propunem refinanţarea tuturor creditelor imobiliare, în funcţie de suprafaţa pentru care românii s-au îndatorat, a spus George Simion.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton