Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului de investigație Ovidiu Vanghele la viitoarele conferințe de presă organizate la Palatul Cotroceni a stârnit un val masiv de reacții critice în spațiul public. Printre personalitățile care au luat atitudine fermă se numără și cunoscuta jurnalistă și realizatoare TV Irina Păcurariu, care a calificat drept periculoasă și greu de înțeles măsura luată de șeful statului.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Măsura luată de la Cotroceni a fost criticată și de alți jurnaliști, juriști și figuri publice, care au punctat că libertatea presei și dreptul lacritică – oricât de aspră sau nemulțumită ar fi aceasta – sunt piloni de bază ai unei democrații, iar un lider politic este dator să accepte controlul public și întrebările incomode, indiferent de tonul folosit în afara instituției de presă de către un reporter.
Irina Păcurariu, revoltată după ce Ovidiu Vanghele a fost interzis la Cotroceni
Scandalul a izbucnit în urma unei conferințe de presă a președintelui Nicușor Dan, finalizată printr-un moment tensionat în care președintele i-a comunicat lui Ovidiu Vanghele (fondul Centrului de Investigații Media) că nu va mai avea permisiunea de a participa la activitățile de presă de la Cotroceni.
Ca motiv, șeful statului a invocat o serie de insulte și calificative dure pe care jurnalistul le-ar fi folosit la adresa sa în mediul online (cum ar fi „netrebnic', „gunoi' sau „nemernic').
Această decizie a generat o reacție de revoltă în rândul societății civile și al breslei jurnalistice. Irina Păcurariu a atras atenția asupra gravității gestului, subliniind că un președinte nu poate și nu trebuie să blocheze accesul unui ziarist la informație și la evenimente publice pe criterii subiective sau ca formă de sancțiune personală.
„Abia acum am aflat. Și lucrul care mi-a venit în minte este că primul jurnalist interzis la Cotroceni e acelaşi care a co-semnat ancheta de presă care a declanșat scandalul „Azilele groazei” din Voluntari, doar una dintre multele lui excepționale investigații jurnalistice.
Se numește Ovidiu Vanghele, este membru fondator Centrul de Investigații Media și merită să-i ştiți numele. Nu știu exact cu ce l-a jignit pe președinte, ce limite a depășit, dar precedentul creat astăzi e greu de înțeles. Şi de trecut cu vederea', a scris Irina Păcurariu pe pagina sa de Facebook.
De ce l-a interzis Nicușor Dan pe Ovidiu Vanghele la Cotroceni
Momentul tensionat a avut loc în timpul unei conferințe de presă susținute de președintele Nicușor Dan, pe 10 noiembrie, la Cotroceni. În momentul în care Ovidiu Vanghele a luat cuvântul pentru a adresa o întrebare, șeful statului l-a întrerupt și i-a transmis în mod direct că prezența sa acolo nu mai este acceptată.
„Față de injuriile pe care mi le-ați adus, am dispus ca dumneavoastră să nu mai veniți la conferințe de presă la Palatul Cotroceni în acest moment, în acest mandat. Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu, peste dispoziția mea…’, a spus Nicușor Dan în timpul conferinței de presă de pe 10 noiembrie.
Reacția lui Ovidiu Vanghele, după incident
La rândul său, Ovidiu Vanghele a comentat situația, declarând că singura sa supărare rămâne fondul chestiunilor de interes public ridicate în fața președintelui și modul în care derularea evenimentului a viciat dialogul democratic
„Am o singură supărare după această seară: că nu am primit răspuns de la președinte la întrebarea mea, și acest rezultat îmi poate fi imputat, întrucâtva, și mie, că n-am avut prezența de spirit să insist politicos să-mi răspundă. În apărarea mea, am fost, recunosc, uimit de cuvintele președintelui, și asta-mi reproșez, că trebuia să fiu mai bun de-atât.
Întrebarea mea a fost următoarea:
Vă prezint un fapt: doamna procuror general Cristina Chiriac, numită de dumneavoastră în funcție în 8 aprilie, a votat, acum o lună – o lună și jumătate, dânsa, în secția pentru procurori a CSM din care face parte – e membru de drept acolo – împotriva propunerii ca această secție să sesizeze Inspecția Judiciară pentru ca Inspecția Judiciară să cerceteze o ingerință în actul de justiție – o aparentă ingerință, până la o decizie definitivă – comisă chiar de dânsa.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/001-cover-120.jpg)
Deci dânsa a votat împotriva propunerii ca dânsa să fie cercetată. Este acest lucru parte din reformarea justiției pe care o propuneați cetățenilor români în campanie acum un an și jumătate?'.
Mi-aș dori să facem cumva să avem noi, cetățenii, un răspuns la această întrebare. Cred că ne-ar ajuta să înțelegem mai mult', a scris jurnalistul pe Facebook.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/1222.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/gettyimages-2267319511-scaled-1-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/ovidiu-vanghele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/colaj-ctp-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_85c3c3e1597119090875839247151c5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e1e5c6380164516931fe0acf9d441b42.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_73a4232fab285a785cc0d3fd7ee5425b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_87bd91750ecf83f152eebf58b01141a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/mihaela-radulescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-25t161615.967.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/colaj-printul-marco.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/colaj-mirela-vaida-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/badalau-patrascanu-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/colaj-foto-2026-11-11t104129.325-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/colaj-foto-2026-11-11t101829.924-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_41e58b6a4a89b8b6d8d5da876f22cd27.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_ac3804d4cdee510da9cc085e2a15fa9c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_49c2c521df79a903b7e87cec103391aa.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_422308efa0638a485c9a9f1939692e76.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5fd0f56eac6ede7ca304c14e1ba288f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6494e09f000e1bc6fe45f72c5a34f853.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_1f8e11c5335977428065cb67f8c1a4ad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_949ad5a5158431758cbee8fae5b818a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_1485e161d9a1d989405f9b009e42c0c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ad7804acea73162d2271e60772ef6050.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_223e8f9d566cf315a8f0539434e10151.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ebdfb6371e7bafb4fdeac6adafe2779b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_2237ac9ecc3fe1746a55f0e3d43e60ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_812748f1961c978a0302bfc808662a47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_d99fa011af75b207fcad34cf461a2738.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_47c9b23474c5caf591a2c20fc126e22c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1a778c2a5bf20e60e3988bd5d054db72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_cdfd8fb429c24a8003c3671c77a099da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_95852bd6eab5fdd12a5d361cc5cda4e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_cc2cc2897e342ff2de48189f3430a493.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_37d6bb5f714e48eb8bbadb99639ef7d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3758db62c27438828d756c13473d1b17.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2c044f3e40abe10caa29531c69415938.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e810e93b7a47fa2da95bec204b7ed9e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_611c4a40ed625a9434ec7898701dcd15.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_e662136a7ce2afb553e0eb66ba026341.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_65e6dfd9d7931e8bb1faa9e547b1576f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_9c20c4e6c4b52127340c69c3afaab213.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-alex-gilca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/hepta_9092120-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/patrascanu-badalau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/11/vaida-tomoiaga.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_50b54852de1de3641041898f6128b080.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5aba5d85332bf899dc8a28eeb9e2dabd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b97129fcb39b488a912b2a8072421c64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_eb840fd4032d5baa00c414a648df4f47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_afd732181e4e728393f3d72e3f596198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_5e0a101785711254245ce70b8159e6dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_53eed477a7a2d75493a2e8bb33dafd4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_5def8e83f7e5d0e1a64d19b6e266cd6d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_4d257e6834cf9f9a5749682f83542a7a.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_4d73ba17a9bbdcc88d362f5f738eece4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cd7b0fb7f586009c52b48d169123d0db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6080a18b25978fdb07f7185dfcbf0671.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_597e5202e8651b56146da1f79db4ebdb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_32384889b393ddfcf4303ebbdc5f92cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_8bb5219bf521bb2e01ce53b10623c42b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a79c3d36a5e7022c358eace3bb5bded7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_a25b23dc959e7170430c84fb14c158da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_5c167193c70bd555caa3c541855d973b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_9e093336063a52bd8e3b794920b01607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_720212e373aeb9beb628769ffb36da3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_aa2fd0b0fd31041004cdeaf7ed65b5a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_149bb34e6c46df2b086330f66501fec6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5acadde5d1122c0d03a7f1b4b318c106.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_86ea72b77c8ba28d4d314fe8de900345.jpg)