Luptătorul MMA Mihai Aftănase, filmat în timp ce era răstignit pe cruce și tras de un BMW: "Ce postez eu pe TikTok este ceea ce voi căutați"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La câteva zile după Paște, luptătorul MMA Mihai Aftănase s-a filmat când era răstignit pe cruce și tras de un BMW. Clipurile postate de tânărul de 25 de ani în mediul on-line au stârnit indignarea celor mai mulți dintre internauți, însă Mihai Aftănase susține că nu a făcut altceva decât posteze pe TikTok ceea ce vrea lumea.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Mihai Aftănase este urmărit pe TikTok de aproape 780.000 de persoane; acesta a devenit viral în mediul on-line după ce, în primele zile ale anului 2025, s-a filmat în timp ce făcea drifturi cu sicriul legat de mașină.

Luptătorul MMA Mihai Aftănase s-a răstignit, la câteva zile după Paște


Din disperarea de a fi viral pe TikTok, Mihai Aftănase, un luptător MMA din Iași, s-a filmat când era răstignit pe cruce și tras de un BMW.

„O să fiu tras de BMW, în timp ce o să fiu răstignit pe crucea asta’, au fost cuvintele prin care Mihai Aftănase își îndemna urmăritorii să intre pe live și să urmărească întreaga acțiune.

Clipurile sale au devenit virale, dar au stârnit și indignarea celor care l-au văzut. „Nu face mișto cu așa ceva, că nu e bine’, a fost unul dintre comentariile de la videoul postat de Mihai Aftănase.

Internauții au considerat că, prin videourile sale, tânărul ia în râs jertfa făcută de Iisus Hristos pentru mântuirea omenirii. „Nici în glumă să nu iei în râs ceea ce Iisus a îndurat pentru tine, pentru mine și pentru noi toți’, a fost un alt comentariu.

Citește și: Filmul Netflix despre Papa Francisc și predecesorul său, din nou în actualitate, după moartea Suveranului Pontif: „E ca și cum ai privi două epoci ciocnindu-se. A obținut trei nominalizări la Oscar


Citește și: Papa Francisc a donat 200.000 de euro, ultimii lui bani din contul personal, preotului român Benoni Ambăruș, pentru reabilitarea deținuților: „S-a târât pentru ei, până la ultima lui suflare. Ultimele sale bunuri le-a donat

Mihai Aftănase si-a distrus maşina într-un accident

La câteva zile după ce imaginile au fost postate pe internet, luptătorul MMA a avut un accident grav de maşină în care automobilul a fost parțial distrus.

„Înainte să vă spun ce s-a întâmplat și cum s-a întâmplat, am câteva vorbe pentru cei care mă înjurați aiurea prin comentarii. Ce postez eu pe TikTok este ceea ce voi căutați, ceea ce voi vreți să vedeți, prostie, și ăsta e adevărul. Când am făcut chestii frumoase, de ce am avut o mie de vizualizări și zero comentarii?


Când postez că mă răstignesc pe cruce, milioane de vizualizări, sute de mii de comentarii. Adevărul: apreciați lucrurile frumoase și vor fi făcute lucruri frumoase. Revenind la ce s-a întâmplat, mă aflam în depășire, pe linie discontinuă, limită legală, iar un individ a făcut stânga în fața mea, fără să se asigure.

Am încercat să-l evit cât am putut eu de mult, dar, din câte se vede, nu am reușit. M-am lovit frontal cu el, am sărit în șanț; important este că toată lumea este bine și atâta tot’, a povestit luptătorul MMA.


Mihai Aftănase a avut o copilărie de coșmar

Ieșeanul Mihai Aftănase a rămas orfan de la vârsta de 13 ani și a luptat singur pentru a ajunge un nume cunoscut. Tânărul s-a lansat mai întâi pe platforma TikTok, unde a ajuns într-o săptămână să adune o comunitate foarte mare. Acesta a fost apreciat de internauți datorită umorului de care a dat dovadă pe rețelele de socializare


Mihai Aftănase are 22 de ani și nu a avut o copilărie fericită, așa cum s-ar crede când la ărima vedere. El se poate bucura de succes, deoarece prin intermediul platformei de TikTok a fost remarcat de către cei de la RXF și invitat ca luptător în gala unde au participat doar persoane publice și virale în social media.

„Am avut un succes foarte rapid. În prima săptămână am făcut 100 de mii de urmăritori. Postam videoclipuri amuzante, dar încălcam regulile de la TikTok, astfel mi-au fost închise 7 conturi cu un număr de peste 100 de mii. Am vrut să mă las, dar am aflat ulterior că se pot face bani. Mi-am făcut un alt cont, AFMihai, pe care îl am și în prezent. Ulterior, am fost contactat de către cei de la RXF și întrebat dacă îmi doresc să vin să lupt în gala lor, unde merg persoane publice și diferite vedete’, declara Mihai Aftănase în trecut pentru BZI.