Weekendul trecut, Medana l-a sărbătorit cu fast pe fiul ei, Darius, care a împlinit 18 ani. La petrecere a fost prezent fostul ei soț, dar și Alin Oprea, situație care a cam pus-o în dificultate. Exceptând acest moment delicat, ea spune că seara a decurs cât se poate de bine, atât pentru sărbătorit, cât și pentru invitați.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Pe 4 iulie, Darius, fiul Medanei din căsnicia anterioară, a împlinit 18 ani. Tânărul a fost sărbătorit în weekend, alături de familie și prieteni, într-un local de poveste din Cluj. Alin Oprea nu a lipsit de la petrecere, dat fiind că are o relație apropiată cu fiul său vitreg, și i-a încântat pe invitați cu un scurt moment artistic. Și fostul soț al Medanei a fost prezent, însă seara a decurs într-o atmosferă degajată și fără tensiuni.
Medana și-a serbat fiul în prezența lui Alin Oprea, dar și a fostului soț
La majoratul fiului ei, Medana a fost însoțită de Alin Oprea și recunoaște că nu i-a fost ușor să dea nas în nas și cu fostul soț. Exceptând acest moment „delicat', după cum s-a exprimat chiar ea, seara s-a lăsat cu multe surprize plăcute.
„Am avut parte de momente emoționante la majoratul băiatului meu, Darius. Când a dansat cu fiica mea, Daria, m-am emoționat până la lacrimi, dar și atunci când Alin a cântat amândoi au fost încântați de acest moment și foarte bucuroși, alături de restul colegilor. Sunt o mamă fericită și o soție împlinită. Pentru noi, părinții, a fost un moment de bucurie să ne vedem băiatul major.
Fostul meu soț, Daniel Berciu, a fost emoționat și el, iar pentru mine un moment delicat să fiu în același loc atât cu fostul soț, cât și cu actualul. Dar, a fost o mare bucurie să putem fi ambii părinți la majoratul copilului, cât și bunicii materni, pe care Darius și i-a dorit tare mult alături de el. Am apreciat enorm faptul că fiecare dintre noi a pus binele copilului nostru mai presus de orice. Noi rămânem părinții acestor copii pentru tot restul vieții', a declarat soția solistului pentru click.ro.
Alin Oprea a cântat la majoratului lui Darius
Alin Oprea are o relație apropiată cu fiul Medanei și a ținut să-i facă o surpriză, la petrecerea de majorat. Artistul a susținut un recital, spre încântarea invitaților, dar și a sărbătoritului.
„Toți invitații s-au simțit foarte bine și am avut alături de noi prieteni apropiați, și pe finii și finuții noștri, pe care i-am cununat și cărora le-am botezat copiii, alături de fostul meu soț, Daniel.
La un moment dat, cineva a făcut o glumă și a zis așa : „Aici și să vrea să se bată cineva, nu are cum. Toți sunt nași cu fini'.
Ne-am simțit ca în familie, iar atmosfera a fost excepțională. Localul și decorul au fost de poveste. Un domeniu imens cu o piscină foarte mare, iar preparatele culinare au fost extraordinare. Darius, a ales localul verișorului meu primar, Marius, a cărui fetiță Evelyne, care este și finuța mea, este născută tot pe 4 Iulie, exact în aceeași zi cu fiul meu Darius.
Finul „Englezu' cu fina Ramona și finul Eugen „Casanova' cu fina Alina au cântat până dimineața, iar momentul mult așteptat a fost recitalul lui Alin. Copiii au dansat și au cântat fiecare melodie a lui, lucru care m-a încântat.
Printre invitați s-au numărat și prietenul nostru, primul campion mondial de box, Miki Paisz cu soția Aliz și un alt sportiv cunoscut, Mihai Moldovan cu soția lui, Monica. Pentru mine a fost o reală bucurie să îmi văd o parte dintre finele mele alături de mine, care îmi sunt prietene de-o viață.
Fostului meu soț, domnului Berciu, îi mulțumesc pentru anii care ne-au legat, pentru realizările frumoase pe care le-am avut împreună și pentru acești copii minunați', a mai povestit ea pentru aceeași sursă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/c1-001-cover-75.jpg)
Ce cadouri a primit fiul Medanei, la majorat
De ziua lui, Darius a fost răsfățat cu multe cadouri. Medana ar fi vrut să-i cumpere o mașină scumpă, dat fiind că este înscris la școala de șoferi, însă s-a răzgândit.
„A primit niște suplimente din America pentru sport, pentru că Alin i-a făcut și un abonament la sală pe un an și jumate, cu câteva luni in urmă. Și, bineînțeles, plicul cu bani.
Acum face scoala de șoferi. Dorința mea a fost să-i iau o mașină scumpă la majorat, după care m-am răzgândit. Pentru că nu vreau fițe, asta înseamnă automat și viteză. Și prefer o mașină normală, Mercedesul meu ML care are niște ani deja. Sau poate chiar una cumpărată din banii lui. Este în clasa a 12-a, iar peste doi ani intenționează să meargă la studii europene în Austria', a încheiat Medana.
Sursa foto: Captură Video & Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/colaj-meedana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/07/opp9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-foto-2026-07-30t120131.839-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-vila-dani-otil-gabriela-prisacariu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_3651b420cd0a168bea06f79041600c63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_0401c4a483f5ae5faf561d2b08ebbd41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f83490ddc511c1f1b0d278e845e8407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_21db9bec58a13ab9f8b769e160050804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-georgiana-lobont.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ristei-iubita1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/33-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-delia-salchievici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/valerie-lungu-intro.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/andreea-popescu-1-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/777-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_6b2c604fbff2bb978bb97a47e389c280.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_38c22e04b6abf051e3eed10b6e1bcb5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_ad8f76fda47297c2425051e8eed8b088.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_c0b3514090fedc8fb4396350b6d7e183.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b54b31bd5fb1818eae2c768d825382ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2a025544edd59381b169818a2c2c7a3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_431bda430faa0c7b60559ad3d7cab86e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5685f6de7ac7f8623965a9c71797e09e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_c9cd65ac42b98a3dea7db920b0c6d9dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_926e76dafa197fc3479bf719a9153d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6fa74ec3d41f13af74198e29f0133058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e8a6f7f8a052f19ee107f17c89d5bf9d.jpg)
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_305f2b0c9436a3f0be43f08374e59c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7a0396ae2cc284a993db63987c9e5776.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_3cb2436648b785813c4d1aea48f26615.jpg)
![S-a afișat cu burtica de gravidă la 40 de ani! Vedeta PRO TV Ramona Păun este însărcinată pentru prima dată: Primele imagini [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_d6dafb4c7cbbbabf42d6ec67c2c30c45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_12c9ef3ef361ff85abbf0abf3f708b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_393d986410c756d46d2396414371b0bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4a350711200a52eb3feafdf93dfd0584.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_76ff81189e7a2f06c61e3881014472a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f78ed02d0d189166b7174d57399314a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f28b2033a9198220086722e1242729d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_00587eee1afb43760bb5615d7b9f3125.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19b20326369f76926701174e89d27508.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_93fb85716cff0d77807f6dbe307c8359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/880.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-05t125927.549.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-robert-kelker-kelly.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/anca-noua-concurenta-casa-iubirii0-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ac09b1d259ab097239ff80f87394494d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1d0f332b5f2f96fcadc7e8f4eafd3cfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_649aae05ea0d0756c30e09dc11f36225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a98cc1d69911375385e16179bd03b4c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_fad1635e90f78b274487414f614f7682.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_f80a6954043091763ce1e4f0d5553382.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_1289d2985a8dd5949d32e595e71f6848.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_bf01f363c63c5f223b079ad164bb8592.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_45cd9aa9a939fb29c8b5ac3e304a5a32.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e6244910702792fb1c381c9b7452f900.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_b8f78f25636dd82a56c70131f1e1703a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_c8acd468040853af4a598ee9ef733e89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ecf01e412f5d0969744ae346921614fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a760ae5a6bd6e61b88e88980c85d0c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8509a3de20080b7357a555d937ef6a80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d73e18d851f313c8b95c563bad86159a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_022c9369cbd773c6c750bc7e56c76f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_224633d30d4af15a34e1b27127cfb42b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f8d26cdf16c83814f105a64b26302ab9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_65f204a138bc6e2b14d7b7414bfa755c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d4150f43d5095acab217d91623e0adee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_030a3601e954841730c5926233ff1cb1.jpg)