Mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza, a făcut anunțul: Arsenie Boca va fi declarat sfânt pe 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop

.

Arsenie Boca va fi declarat sfânt pe data de 28 noiembrie în cadrul unei ceremonii religioase la Prislop. Anunțul despre Sfântul Ardealului a fost făcut de către Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, chiar de ziua sa de naștere, când a împlinit 78 de ani. Această zi a fost celebrată printr-o slujbă specială și prin primirea unei icoane și a unui fragment din moaștele teologului Dumitru Stăniloae, de la Patriarhul Daniel.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Arsenie Boca va fi proclamat sfânt pe data de 28 noiembrie, ziua în care a urcat la cer în anul 1989, la vârsta de 79 de ani. Sfântul Ardealului a fost canonizat de BOR împreună cu alți 15 preoți mărturisitori și va fi trecut cu roșu în calendar, drept Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.

28-noiembrie-1989-a-trecut28-noiembrie-1989-a-trecut

Citește și: Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza l-a cunoscut personal pe Arsenie Boca: 'Aceia care au revenit la locul de veci au simțit împlinirea sfințeniei sale'. Când a fost canonizat regretatul părinte

Citește și: Cine a fost Arsenie Boca, preotul canonizat de BOR

Citește și: Theo Rose, dezamăgită de persoanele apropiate. Ce spune despre decepțiile din viața ei: „Sunt relații care se încheie, care se schimbă, dar cred că este tot spre binele meu”/ EXCLUSIV

Citește și: Cum a afectat-o pe Raluka în copilărie absența tatălui, plecat la muncă în străinătate: „Nu a fost ușor. Mama a dus greul și o admir enorm pentru puterea ei” / EXCLUSIV

Mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza a făcut anunțul: Arsenie Boca va fi declarat sfânt pe 28 noiembrie

La Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna' din Sibiu au fost marcate mai multe evenimente importante. Mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza, a împlinit 78 de ani, pe 12 octombrie. Această zi a fost celebrată printr-o slujbă specială. Dar și prin primirea unei icoane și a unui fragment din moaștele teologului Dumitru Stăniloae, de la Patriarhul Daniel.

Dumitru Stăniloae devine astfel, noul protector spirtual al capelei facultății, unde a avut loc slujba religioasă condusă de Laurențiu Streza. La final, la locul de rugăciune au fost așezate o icoană și un fragment din moaștele preotului și teologului Dumitru Stăniloae. Preotul a fost canonizat anul acesta de BOR, împreună cu Arsenie Boca, Ilie Lăcătușu, Constantin Sârbu și alți preoți mărturisitori.

„În acest an Centenar când, din întreaga noastră Biserică străbună s-au ales 16 mari personalităţi rânduite de Dumnezeu a fi în rândul Sfinţilor, iată că aici, la noi, a venit o triadă de Sfinţi. Am făcut proclamarea locală a canonizării Sfântului Serafim cel Răbdător la Sâmbăta de Sus.

Vom face pe 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop, proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie, de la Prislop. Și, iată cum a venit acum să facă legătura între cele două personalităţi sfinte un mare teolog, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae', a spus IPS Laurențiu Streza în cuvântarea sa de la finalul slujbei.

IPS Laurențiu Streza: 'La traducerea Filocaliei au contribuit toţi trei'

'La traducerea Filocaliei au contribuit toţi trei şi iată cum a rânduit Dumnezeu să fie toţi trei împreună în ceata Sfinţilor. L-am cinstit acum pe Sfântul Preot Dumitru Stăniloae în această duminică în care Evanghelia ne vorbeşte despre cuvântul lui Dumnezeu pe care îl primim noi şi trebuie să-l facem roditor.

Noi am primit de la Dumnezeu cuvântul Său şi se reactivează mereu cuvântul Său păstrat în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, se transmite în cadrul Sfintei Liturghii. Iar Sfântul Preot Dumitru Stăniloae a fost un iubitor al Sfintei Liturghii, un mare teolog al liturghiei, un mare teolog al Sfintei Treimi un mare teolog al tuturor dogmelor credinţei noastre', a subliniat ierarhul.

Patriarhului Daniel a trimis un dar la Facultatea de Teologie din Sibiu

După încheierea slujbei, la capela Facultății din Sibiu, a avut loc un moment de rugăciune și recunoștință pentru activitatea Mitropolitului Laurențiu. La final, pr. Cristian Vaida a citit actul de donație semnat de Patriarhul României, prin care capela facultății a primit o icoană și un fragment din moaștele lui Dumitru Stăniloae.

Preotul Constantin Horia Oancea, decanul facultății a vorbit despre semnificația evenimentului pentru întreaga comunitate din Sibiu. „Este o zi de mare sărbătoare pentru facultatea noastră. Am primit o icoană care conține și o părticică din moaștele lui Dumitru Stăniloae. Un dar deosebit, care ne va fi sprijin spiritual în activitatea noastră. De acum, părintele Stăniloae devine un simbol al profesorilor și al studenților, inspirându-ne în cunoaștere și rugăciune. Mulțumim Patriarhului Daniel și Mitropolitului Laurențiu pentru acest dar de suflet', a transmis acesta.

În încheiere, preotul Cristian Vaida a ținut un cuvânt de felicitare şi de mulţumire din partea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, dar nu numai. Urări au fost și din partea protopopilor, preoţilor şi tuturor celor care au venit să îl felicite de ziua sa pe Laurențiu Streza. Mitropolitul Laurențiu le-a mulţumit tuturor pentru urările primite şi i-a binecuvântat pe toţi cei de față.

Foto: Mitropolia Ardealului, Turnul Sfatului

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton