La doar 35 de ani, Octav Fulgeraș, angajat ca asistent medical la Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” din Bicaz, s-a stins din viață în mod subit, chiar în timpul programului de lucru. Polițiștii au deschis o anchetă, iar necropsia urmează să stabilească exact cauza decesului.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Octav a fost descoperit de unul dintre colegii săi, care a alertat imediat autoritățile printr-un apel la 112. Vestea a fost făcută publică pe pagina de Facebook a spitalului, potrivit Mesagerul de Neamț. În mesaj, colegii vorbesc despre durerea pierderii și despre respectul pe care i-l purtau asistentului medical.
Octav Fulgeraș a murit la 35 de ani în timpul muncii
Octav Fulgeraș, un asistent medical în vârstă de numai 35 de ani, a fost găsit fără viață în timp ce se afla la serviciu. Colegii săi sunt profund marcați de dispariția neașteptată a tânărului, pe care îl descriu drept un profesionist implicat și un om apreciat.
Descoperirea a fost făcută luni dimineață, într-una dintre încăperile Centrului de Primire Urgențe al Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae' din Bicaz.
Unul dintre colegii asistentului medical a observat că acesta era fără viață și a solicitat imediat ajutor. La fața locului au intervenit cadre medicale, iar polițiștii au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 37 de ani, cu privire la faptul că un bărbat de 35 de ani, angajat al Spitalului orășenesc Bicaz, ar fi fost găsit decedat într-o cameră a centrului de primire urgențe.
Acesta nu prezenta leziuni vizibile pe suprafața corpului, fiind transportat la Serviciul Medicină Legală Neamț pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului', a transmis Poliția Neamț.
Asistentul Octav Fluerașu, membru al organizației Volunteer for Life
Colegiile și colegii săi au vorbit despre dedicarea și empatia de care acesta ar fi dat dovadă în relația cu pacienții și cu oamenii din jurul său. Moartea sa, survenită la numai 35 de ani și în timpul serviciului, a amplificat durerea celor care l-au cunoscut.
„Octav Fluerasu, asistent medical specialist și membru al familiei Volunteer for Life, ai fost pentru mine mult mai mult decât un coleg. Ai fost un prieten adevărat. Un om cu care am împărțit ani din viață, drumuri lungi, proiecte, intervenții, bucurii, oboseală, emoții și momente pe care nu le voi putea uita niciodată.
Ani la rând am mers împreună acolo unde oamenii aveau nevoie de noi. Am fost împreună în acțiuni de voluntariat, în intervenții în urma dezastrelor naturale, în proiecte medicale, sociale și educaționale. Am văzut împreună suferință, dar am văzut și speranța pe care o poți reda unui om atunci când alegi să îi întinzi mâna.
Ai fost alături de noi și în cadrul Dental Life Social Tașca, unde ai pus suflet în fiecare lucru pe care l-ai făcut. Pentru tine, a ajuta nu a fost niciodată doar o obligație. A fost un mod de a trăi.
În toți acești ani ai fost prezent în viața noastră și în viața comunităților în care am desfășurat proiecte. Nu te-ai dat înapoi de la greu. Nu ai căutat scuze. Nu ai întrebat ce primești în schimb. Atunci când era nevoie de tine, erai acolo.
Ca asistent medical, inclusiv în activitatea desfășurată la Spitalul Orășenesc Bicaz, ai demonstrat profesionalism, responsabilitate și, mai presus de toate, omenie. Pentru fiecare pacient care ți-a cerut ajutorul ai încercat să găsești o soluție. Ai știut să fii aproape de oameni atunci când le era teamă, când îi durea și când aveau cea mai mare nevoie să simtă că nu sunt singuri.
Dar dincolo de uniformă, de profesie și de toate proiectele noastre, pentru mine vei rămâne prietenul meu.
Mă doare să știu că nu te voi mai putea suna. Că nu vom mai putea vorbi, râde sau pleca împreună spre un nou proiect. Mă doare gândul că, atunci când ne vom aduna din nou pentru a ajuta oameni, unul dintre noi va lipsi.
Și totuși, într-un fel, vei fi acolo.
Vei fi în amintirile noastre, în poveștile pe care le vom spune despre tine, în oamenii pe care i-ai ajutat și în binele pe care l-ai lăsat în urma ta.
Sunt oameni care doar trec prin viața noastră și sunt oameni care, odată intrați în suflet, nu mai pleacă niciodată.
Tu ești unul dintre acei oameni.
Pentru familia Volunteer for Life și Dental Life Social, nu ai fost și nu vei fi niciodată doar un nume într-o echipă. Ai fost unul dintre noi. Ai fost familie. Și familie vei rămâne.
Nimeni nu îți va putea lua locul.
Îți mulțumesc, Octavian, pentru fiecare drum parcurs împreună. Pentru fiecare om pe care l-am ajutat împreună. Pentru fiecare zi în care ai ales să fii alături de noi. Pentru prietenia ta, pentru sufletul tău și pentru omul care ai fost.
Astăzi nu ne despărțim doar de un coleg și de un profesionist al sistemului medical.
Astăzi ne luăm rămas-bun de la un prieten. De la un om bun. De la unul dintre ai noștri.
Drum lin către lumină, prieten drag. Odihnește-te în pace, Octavian Fluierașu. Nu te vom uita. Eu nu te voi uita. Iar locul tău în familia Volunteer for Life va rămâne pentru totdeauna al tău. Cu durere, recunoștință și respect, Ionuț Ursu și familia Volunteer for Life”, a scris un apropiat al lui Octav.
Apropiații lui Octav Fluerașu sunt în stare de șoc
Cei care au lucrat alături de el l-au descris drept un profesionist responsabil și atent, care și-a exercitat meseria cu seriozitate. Potrivit colegilor, Octav Fluerașu era apreciat atât pentru felul în care avea grijă de pacienți, cât și pentru comportamentul său față de oamenii cu care interacționa zi de zi.
„Octav a plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie, lăsând în urmă o durere greu de exprimat în cuvinte… ', au transmis reprezentanții Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae' Bicaz.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/001-cover-7-29.jpg)
„Implicarea, dedicarea și empatia de care a dat întotdeauna dovadă, atât față de pacienți, cât și față de cei din jur, fac ca pierderea lui să fie cu atât mai grea. Rămân însă amintirile, respectul și recunoștința pentru omul profesionist care a fost.
În aceste momente dureroase, suntem alături de familia sa și de cei dragi și le transmitem sincere condoleanțe și multă putere pentru a trece prin această grea încercare. Drum lin către ceruri, Octav! Vei rămâne în amintirea noastră', a fost mesajul transmis pe pagina de Facebook a Spitalului Bicaz.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/88-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/833890756_29443248778615594_4587012376309829630_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/833521145_29443248531948952_1537213490796404116_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-30t101322.295.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/stela-popescu-casa-colaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_e1b02066788b54ab1af218986fb19278.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_ad8f76fda47297c2425051e8eed8b088.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f83490ddc511c1f1b0d278e845e8407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_21db9bec58a13ab9f8b769e160050804.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/badalau-1-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/armina-frankie.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/alina-puscau1-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ouatu-mama-fiica-botez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-ella-visan.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/badalau-1-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/armina-frankie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_4e0583c0f29eb7dc9483b5f03f10c8c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_fdab89aa88613b8519b908046ca7c4e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_90b1b332a24ccfd1bc7e498bc55d155f.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_992b7296497d3bd951ec4cad70ecfaef.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_a9289921ed608ab7ff03ef04e5a08079.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4cf9b67c8530446ea08cad8d8c474d6f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_05a1127e3b2f63398deeead3b439fc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_788f54a26b1c4558e66846313cd28a60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6fa74ec3d41f13af74198e29f0133058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e8a6f7f8a052f19ee107f17c89d5bf9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bbb7123d52f6a6b7bc356013dba403f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_2d214eeff4606c49d7c956b4310fd4a1.jpg)
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_305f2b0c9436a3f0be43f08374e59c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_fc903243d35e89b602e704b8bd89b542.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_3cb2436648b785813c4d1aea48f26615.jpg)
![E de nerecunoscut! Claudia Ion de la «Insula Iubirii», complet schimbată înainte de operațiile estetice [15 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_91f4cebe8d4c119046371028126d7d8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_12c9ef3ef361ff85abbf0abf3f708b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a4477bcf5f3403a8338a0985fd2ce2ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_eb837e65b1a3eb2e906cc27ab003c389.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bb1c32addc9bfc1c02ac2e7b433c9105.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e5ba955d35772cc2281aa6f2e4be06f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ecd09ec95a919dc3fef32804e600d396.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_14a731439e3e48328d22532ec3b3e9bd.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19b20326369f76926701174e89d27508.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_93fb85716cff0d77807f6dbe307c8359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/badalau-1-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/armina-frankie.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/alina-puscau1-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ouatu-mama-fiica-botez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_649aae05ea0d0756c30e09dc11f36225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a98cc1d69911375385e16179bd03b4c7.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_224120014e0e9d75152f07b22145b652.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f26d41eb81d239ade1e57362cac313c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_94c72b7c56cc15ab52a48c50b72f3e93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_4c0d2ca5207f887c2b03498afe9c18e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_a3a03655f9846620743fa54ebda1f5fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_03921cd316ebc96b5aef118a93720571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_4d8d77eb5e0acb18a32fe88b0c67cc6e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cbf641db8e954c83b25577ff331e9186.jpeg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9c983458e77c40126961615c98e8ab97.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_f9f4e52f1ec224fe2ff23c965bbc038d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ecf01e412f5d0969744ae346921614fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a760ae5a6bd6e61b88e88980c85d0c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_8509a3de20080b7357a555d937ef6a80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d73e18d851f313c8b95c563bad86159a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_022c9369cbd773c6c750bc7e56c76f1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_224633d30d4af15a34e1b27127cfb42b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ad49ed8ada8b8f5fd997c5fc239a0b5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_453bef1daecf486021888a5d1a6d7f94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0609560a3f0b80ce6c3a1a1ec341d804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_b7f1e41fd0372ec040b880f582812ab2.jpg)