Orașele în care cresc facturile la căldură în această iarnă. Tot mai multe primării din România taie din subvenții: „Nu mai sunt fonduri”

.

Orașele în care cresc facturile la căldură în această iarnă. Tot mai multe primării din România reduc subvențiile, iar oamenii din mai multe orașe se pregătesc să plătească sume semnificativ mai mari pentru încălzire în sezonul rece. Iată despre ce orașe din țara noastră este vorba mai exact!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Orașele în care cresc facturile la căldură în această iarnă. În mai multe orașe din România, facturile la încălzire vor crește în această iarnă, după ce primăriile au redus subvențiile, conform digi24.ro. Dacă în București prețul rămâne neschimbat, în alte localități din țară oamenii se pregătesc să scoată din buzunar sume mai mari pentru fiecare gigacalorie.

Citește și: La ce dată se vor plăti pensiile în octombrie 2025. Banii virați pe card intră mai devreme

Orașele în care cresc facturile la căldură în această iarnă

Românii se pregătesc pentru cheltuieli mai mari la încălzire în lunile reci, după ce prețurile la energie au crescut considerabil, iar unele autorități locale au redus ajutoarele pentru populație.

În Capitală, situația rămâne neschimbată față de iarna trecută. Bucureștenii achită 330 de lei pentru o gigacalorie, conform lui Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei. Totuși, în alte orașe din țară tarifele sunt considerabil mai mari.

„Nu se intenționează să se modifice prețul pentru gigacalorie, care este subvenționat în momentul de față. Cred că obligația noastră este să mergem mai departe cu aceste investiții și abia atunci când avem un sistem echilibrat și predictibil, să discutăm despre modificarea prețurilor pe care le plătesc bucureștenii. Ca să micșorăm subvenția înseamnă să reabilităm cât mai mult din sistemul de termoficare, ca pierderile să scadă', a explicat Stelian Bujduveanu pentru sursa citată anterior.

Citește și: Șase copii au murit la Spitalul „Sf. Maria' din Iași, infectați cu o bacterie. DSP a demarat o anchetă epidemiologică: „Un germen cu o evoluție extrem de agresivă'

În Mangalia, o gigacalorie costă 400 de lei, iar la Oradea costă 435 de lei, cu posibilitatea ca prețul să mai urce pe parcursul sezonului rece.

Timișorenii plătesc și mai mult, 466 de lei, după ce primăria a tăiat din sprijinul acordat. Asta se traduce, de pildă, printr-o factură cu până la 100 de lei mai mare pentru un apartament de două camere.

Constănțenii achită 350 de lei pe gigacalorie, iar în Buzău suma ajunge la 377 de lei. Brașovenii sunt ceva mai norocoși, acolo prețul fiind de 280 de lei fără TVA.

Deși oamenii plătesc sume diferite de la un oraș la altul, realitatea este că producerea unei gigacalorii trece de 1.000 de lei aproape peste tot. Diferența este acoperită de primării, care ajung să subvenționeze cu 700 sau chiar peste 800 de lei, cum se întâmplă la Constanța.

Citește și: Scandalul uitat dintre Adriana Bahmuțeanu și Ioana Popescu: „Faptul că am fost colege, nu înseamnă că eram prietene'. Regretata jurnalistă a fost dată în judecată de vedetă

Lucian Viziteu, primarul orașului Bacău: „Nu mai sunt bani'

Primarul din Bacău, Lucian Viziteu, a declarat că administrația locală plănuiește să micșoreze treptat sprijinul financiar pentru încălzire până în anul 2030. Pentru locuitorii din oraș, creșterea facturii la căldură va fi de aproximativ 25%.

„De altfel, este un act normativ care ne obligă, toate primăriile, să reducem subvenția până la zero în 2030. Anul acesta am accelerat și am scăzut-o și mai mult, deoarece nu mai sunt fonduri. Guvernul României de aproximativ doi ani de zile a închis mecanismul prin care distribuiau, sprijineau cumva populația pentru sezonul de iarnă. Din păcate, au continuat practicile prin care s-au dat pur politic bani, cum a fost o hotărâre de guvern din decembrie anul trecut, prin care doar o serie de municipalități au primit bani, cu toate că nu aveau nevoie, și deci dau exemplu Clujului sau Oradea, în timp ce alte localități, cum e Bacău sau Craiova, care stau mai prost financiar, nu au primit niciun ban.

Efectiv, nu mai sunt bani, avem cofinanțări la proiecte europene, avem o parte din cotele din impozitele pe venit care veneau în mod normal, dar Guvernul a luat o parte dintre acestea, în special impozitele pe pensii, jocuri de noroc și dividende, efectiv nu le mai distribuie la primării fără nicio explicație', a spus edilul.

Ce spune George Scripcaru, primarul din Brașov, despre creșterea facturilor

Primarul din Brașov, George Scripcaru, a spus că aproximativ 5000 de locuitori încă folosesc sistemul centralizat de încălzire. El a menționat că sprijinul acordat pentru căldură va rămâne constant, însă prețurile ar putea urca puțin din cauza creșterii TVA.

„Am izolat, să zic așa, într-o zonă bine conturată, avem investiții pe care le derulăm acum, din punct de vedere al schimbării rețelelor de transport de agent termic, care sunt foarte vechi și care necesită investiții. Din acest punct de vedere am accesat și o finanțare acuma prin Ministerul Dezvoltării, tocmai pentru acest program de investiții în termoficare, și derulăm acest parcurs. Gigacaloria este subvenționată, pentru că dacă ar fi să plătească la prețul integral, sigur că ar fi o problemă pentru abonați', a precizat și George Scripcaru.

Sursa foto: Freepik

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton