Răspunsul lui Sorin Grindeanu la invitația lui Nicușor Dan privind intrarea PSD la guvernare: „Nu avem ce să negociem. Nu vrem să fim folosiți ca sac de box”

.

Sorin Grindeanu a răspuns invitației lui Nicușor Dan, aceea ca PSD să intre la guvernare pentru a remedia ce a făcut în ultimii doi ani și jumătate. Președintele interimar al partidului a declarat că nu există spațiu pentru negocieri și că nu pretind nicio funcție, însă apreciază deschiderea liderului în privința acestui subiect.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Nicușor Dan, președintele ales al României, a declarat că s-a întâlnit câteva minute cu Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, și au purtat discuții pentru viitorul guvern. Liderul este de părere că intrarea PSD la guvernare „ar da mai multă credibilitate unui nou guvern'.

SORIN GRINDEANUSORIN GRINDEANU

Citește și: Cine este Sorin Grindeanu. Este informatician la bază, are o prietenie strânsă cu Marcel Ciolacu și a devenit președintele interimar al PSD

Sorin Grindeanu răspunde invitației lui Nicușor Dan privind intrarea PSD la guvernare

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, apreciază deschiderea lui Nicușor Dan, însă s-a arătat deranjat de discursul acestuia, după ce a susținut că partidul ar trebui să-și remedieze greșelile din ultimii ani.

„N-avem ce să negociem, fiindcă nu pretindem nimic, dar apreciez poziția lui Nicușor Dan și deschiderea la dialog', a spus Sorin Grindeanu, întrebat despre negocierile pentru formarea viitorului guvern.

Liderul interimar al PSD a amintit că PSD este câștigătorul alegerilor parlamentare.

„PSD se află în următoarea poziție. Unu: Așa cum ați spus câștigătorul alegerilor parlamentare, cel mai mare grup din Parlament, PSD a fost de-a lungul istoriei și a spus tot timpul prezent atunci când era nevoie în a își da expertiza pentru binele țării și au fost momente destule în istoria recentă a României, dar eu cred că noi, cei de la PSD, alături și de cei cu care am guvernat PNL și UDMR trebuie să fim într-o altă poziție decât încearcă să ne ducă alții acum', a spus social-democratul.

Citește și: Laura Vicol a răbufnit după ce s-a spus că face nuntă în secret cu Sorin Grindeanu: „Numele meu vinde. Bine că nu e Călin Georgescu'

Sorin Grindeanu: „Nu vrem să fim folosiți pe post de sac de box'

Sorin Grindeanu a criticat ideea că PSD ar trebui neapărat să intre la guvernare pentru a corecta problemele economice.

„Unii încearcă să ne ducă pe poziția – haideți la guvernare pentru că trebuie să reparați ce ați făcut în ultimii doi ani și jumătate. Nu vreau să repar că s-au mărit veniturile românilor, din istorie. Nu vreau să repar asta. Nu vrea să repar nici că s-au făcut cele mai mari investiții în România, din ultimii ani. Nu vrem să fim folosiți pe post de sac de box de cei care invocă greaua moștenire. Sunt lucruri care puteau fi făcute mai bine, dar PSD e în poziția de a își oferi toată expertiza, indiferent de poziția – în opoziție sau parte a guvernării', a explicat Grindeanu.

Citește și: Cum a fost George Simion surprins în Varșovia, în ziua în care CCR a validat alegerile. Liderul AUR a fost fotografiat în aeroport

Ce măsuri nu ar negocia PSD

Sorin Grindeanu a oferit și o listă de măsuri pe care le-ar putea negocia niciodată.

„De exemplu, nu voi putea să negociez în niciun fel dacă vor fi reduse investițiile pentru autoritățile locale. Cred că tot ce ține de PNDL, Anghel Saligny. Nu vom negocia, de exemplu, scăderi ale veniturilor românilor. AM primit un mandat deschis la orice opțiune, oricare dintre ele e pe masă. Dar am spus că PSD nu a fugit niciodată de răspundere, PSD când a fost vorba să se implice în proiecte majore pentru România a spus – prezent. Aș cere respectul, deși sunt doar președinte interimar al PSD, dacă vor să ne aibă de parteneri, în primul rând trebuie să înceapă să arate respectul, așa cum arătăm și noi', a conchis Sorin Grindeanu.

Sursa foto: Hepta

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton