Ce spune un criminalist, care a analizat cazul lui Cristian Staicu, medicul ucis și incendiat: "Loviturile sunt multe, dar autorul dă dovadă de agilitate"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Criminalistul Tudorel Butoi a analizat cazul lui Cristian Staicu și a oferit câteva explicații legate de modul în care ar fi acționat autorul crimei. Potrivit specialistului, există indicii că accesul în locuință s-ar fi făcut cu acordul victimei, iar comportamentul agresorului ar sugera o anumită agilitate și premeditare.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI

Crima în care a fost implicat Cristian Staicu a avut loc în propriul apartament din zona Vitan, din București. Totul a ieșit la iveală după ce un incendiu a izbucnit seara, iar fumul dens a dus la evacuarea locatarilor din bloc. Ulterior, în interior a fost descoperit trupul medicului, care prezenta atât urme de arsuri, cât și semne de violență, indicând că fusese agresat înainte de incendiu.

img (1)img (1)

Citește și: Ce a vorbit directorul spitalului unde lucra Cristian Staicu cu fiica medicului ucis și incendiat: „A căzut într-o capcană'

Un criminalist a analizat cazul lui Cristian Staicu, medicul ucis și incendiat:

Criminalistul Tudorel Butoi susține că, în acest caz, principalul suspect ar putea fi o femeie care ar fi ajuns în locuința lui Cristian Staicu cu acordul acestuia, posibil în contextul unei întâlniri. Potrivit analizei sale, modul în care au fost aplicate loviturile indică o anumită mobilitate și intensitate a agresiunii, iar dezordinea din locuință ar putea fi rezultatul unei confruntări între victimă și agresor.

„Loviturile sunt multe, sunt multe, dar autorul dă dovadă de agilitate, deoarece răspândirea pe corpul victimei este în zone cât mai diferite (…) Se vorbește de o dezordine în câmpul faptei. Este posibil ca ea să fie generată și de poziția lui, de reacția lui, de agresivitatea făptuitorului, să mai răstoarne mese, scaune, ce s-a întâmplat acolo. Oricum, se intră cu acordul lui (…) Se poate să fie ajutată de un bărbat (…) Nu știm dacă este vorba de un jaf', a declarat Tudorel Butoi, la Viața fără filtru.

Citește și: Cu cine a vorbit ultima oară la telefon Dr. Cristian Staicu, înainte de a fi ucis. Manager Spitalul de Oftalmologie: „Sâmbătă a fost ultima gardă. Și-a luat la revedere de la colegi”

Citește și: Ce a răspuns Ilie Bolojan, întrebat ce ţine în cutiile de pantofi, după ce directorul ARR ascunsese astfel 500.000 de euro: „Într-un apartament de 65 mp, n-ai spaţiu pentru asta”

Ce a declarat o vecină

O vecină a lui Cristian Staicu a oferit detalii despre viața discretă a acestuia, precizând că medicul petrecea mult timp la serviciu și locuia singur.

„El era mai mult plecat, făcea gărzi. Când avea de primit pachete, ne solicita. Domiciliul îl avea aici. Da (n.r. locuia singur). Eu nu l-am văzut cu nicio femeie. Mai venea din când în când (n.r. fosta soție)', a declarat o vecină.

Citește și: Rareș Cojoc și Andreea Popescu au ajuns la o înțelegere privind programul copiilor, după divorț: „Vom avea un nou ritm. Viața nu se oprește'

În același timp, Marian Burcea, managerul spitalului unde a lucrat Cristian Staicu, a avansat o ipoteză similară. Acesta este de părere că medicul ar fi fost atras într-o „capcană', iar în spatele crimei s-ar afla două persoane, o femeie și un bărbat, care ar fi acționat împreună.

„Precis, a căzut într-o capcană. Probabil, a chemat o domnișoară care a venit însoțită. Nu pot să mă pronunț. La un moment dat, mi-a spus că și-a cumpărat un apartament. Am vorbit cu fiica lui, care este plecată în străinătate, și am înțeles că și fiica lui avea același domiciliu, chiar dacă nu locuiește în țară. Era un bărbat jovial. Nicio clipă nu mi s-a părut că ar da semne de deviații, oricare ar fi ele’, a declarat medicul Marian Burcea.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton