(P) Atracţii moderne, cu iz istoric în Corfu

Publicat pe

Insula Corfu, tot mai cosmopolită şi într-o continuă dezvoltare pentru a le satisface tuturor vizitatorilor nevoile, mai păstrează încă spiritul unui trecut glorios. Este destinaţia magică pe care n-ai vrea să o ratezi în acest sezon estival, şi care îţi va oferi nenumărate oportunităţi de petrecere a timpului liber.

 

viva.Corfu1

 

Bogatul patrimoniu multicultural cu care se mândreşte, cu monumente istorice de valoare, dublat de peisajele naturale uluitoare şi apele cristaline ale mării, fac ca această insulă să fie una dintre destinaţiile mediteraneene preferate pentru europeni, atraşi ca de o vrajă puternică de aceste ţinuturi.

 

Insula Corfu, spre deosebire de restul Greciei, nu a căzut niciodată sub presiunea otomană, însă chiar şi aşa, influenţe ale altor naţii se pot observa la tot pasul. De-a lungul secolelor, pe aici şi-au făcut veacul veneţienii, francezii şi britanicii, lăsând în urmă lor importante construcţii şi o dezvoltare continuă a culturii. Astfel, câteva dintre cele mai importante premiere greceşti s-au petrecut chiar aici: s-a înfiinţat prima universitate din Grecia (Academia Ionică), prima Orchestră a Filarmonicii şi prima Şcoală de Arte Plastice.

 

Simbolurile de seamă ale insulei

 

Corfu, cu ale sale oraşe istorice, sate pitoreşti şi plaje spectaculoase, este pentru orice turist un vis devenit realitate, o resursă infinită de distracţii şi descoperiri pentru întreaga familie. Dintre acestea, nu trebuie să ratezi Palatul Achillion, numit după eroul mitologic grec Ahile, construit între anii 1889 şi 1891 pentru prinţesa Elisabeta von Witelsbach a Austriei, mult mai populară sub denumirea de Prinţesa Sissi. Acesta este situat la  scurtă distanţă de oraşul Corfu, în localitatea Gastouri.

 

Frumuseţea cetăţii te va surprinde pe tot parcursul vizitei, unde vei avea ocazia să descoperi o uriaşă statuie a lui Ahile în grădină, iar pe terasă vei putea admira busturilor mai multor scriitori şi savanţi greci. În interiorul palatului, o mare parte a mobilierului este gravat cu zei greci şi poveşti mitologice.

 

De Geanina Ichim

 

Sejur Corfu https://www.christiantour.ro/pachete/oferta/belvedere-hotel-sejur-individual-corfu-2016

 

Hotel Belvedere 3*- de la 266 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport individual, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro,  sau la telefon 021.270.00.99.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter