Entre Aromas - Întâlnire cu Gaudi

Publicat pe

Dacă intri în cea mai înaltă clădire din Bucureşti, la parter vei avea o surpriză. Nu vei găsi nici un restaurant corporatist, nici o recepţie plictisitoare. În schimb, te vei simţi ca în parcul Guell, înconjurat de creaţiile lui Antoni Gaudi şi de atmosfera din Barcelona.

 

De aproape doi ani, în nordul Capitalei s-a ridicat o clădire care, vorba unei colege, ne guvernează viaţa. Oriunde ne-am afla, dacă ne uităm puţin în zare o vedem. Este Skytower, cea mai înaltă clădire din România, cu un record de 140 m înălţime şi cu un aspect futurist. Când am aflat că la parter s-a deschis un restaurant, mi-am imaginat că va fi ceva coborât dintr-un film SF. Nimic mai neadevărat. Îndrăgostit de bucătăria catalană şi de frumuseţea şi energia oraşului Barcelona, proprietarul a venit cu ideea unui restaurant spaniol, cu un design unic în România. Interiorul este inspirat din arhitectura parcului Guell, care găzduieşte creaţiile celui mai celebru catalan, Antoni Gaudi. Mozaicurile colorate create de artist au fost reinterpretate în Entre Aromas, unde se întind ca nişte ramuri pe tavan, pereţi, geamuri şi coloane. Tot în spiritul spaniol, mesele sunt aşezate pe trei nivele, asemenea satelor construite în trepte de pe coasta Mediteranei. În cele câteva luni de la inaugurare, a devenit preferatul expaţilor din ţările latine.

 

Cum se află într-un bloc de birouri, Entre Aromas este gândit pentru a răspunde nevoilor oamenilor de afaceri care ies la întâlniri cu partenerii de business. Atfel, în func- ţie de momentul zilei, poţi lua micul dejun în zona de bistro, prânzul în restaurantul bufet şi cina în zona à la carte. Bucătarul, simpaticul don Pepe, vine tot din Barcelona şI cunoaşte foarte bine bucătăria catalană, pe care a adus-o în Bucureşti şi i-a adăugat un vibe urban. Don Pepe este şi cel care alege, în fiecare zi, ingrediente proaspete pentru meniul bazat pe fructe de mare, creveţi şi peşte. Noi am încercat o paella care a venit într-o tigaie uriaşă şi de la care nu ne mai puteam lua ochii, un platou de jamon şi brânzeturi, un tartar de somon şi sangria, băutura tradiţională din cava, vinul spumant spaniol.

 

Crina Semciuc: Dacă vii aici, chiar te simţi ca în Barcelona. Design-ul m-a dus cu gândul la parcul Guell, pe care l-am vizitat când am fost la Barcelona, iar mozaicul de pe pereţi îmi place foarte mult. Creveţii Ajillo sunt preferaţii mei, iar desertul e knock out!

 

RALUCA TAMAS, Foto ARMAND IONESCU

 

ADRESA: Calea Floreasca, Nr. 246 C

Entre Aromas - Întâlnire cu Gaudi Entre Aromas - Întâlnire cu Gaudi

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter