Andreea Marin debutează în animaţie cu Păsări Libere 3D

Publicat pe

Aflată la prima colaborare în cadrul unui proiect de animatie, din 14 noiembrie, Andreea  Marin o interpretează pe Jenny, în comedia Păsări Libere 3D.

photo-1r

 

,,A fost o bucurie să fac pentru prima dată această muncă frumoasă, să mă transpun în pielea unui personaj animat. Şi nu a fost deloc ușor cum poate să pară! Rolul din filmul Ho Ho Ho 2 în care am jucat anul trecut a fost mai puţin dificil! Dar am avut o mare plăcere visând momentul în care voi intra în sala de cinema mână în mână cu fetiţa mea, de nepoţeii mei. Şi asta se va întâmpla chiar mâine! Am emoţii. Copiii sunt neiertător de sinceri”, a declarat Andreea Marin despre colaborarea ei în cadrul animaţiei Păsări Libere 3D.

 

AF-0124_2200_0095_comp_v016_l_0160_copy

Jenny este fiica frumoasă şi deşteaptă-brici a Căpeteniei Broadbeak şi, de asemenea, este îndrăgită de Reggie. Pe măsură ce relaţia dintre Reggie şi Jenny evoluează, îşi deschid ochii unul altuia. Reggie învaţă să facă parte din ceva mai amplu, iar Jenny descoperă că există o lume dincolo de cârd.

O comedie efervescentă pentru toate vârstele, acţiunea animatiei aduce în prim plan o mică fermă de curcani, unde viaţa este aproape perfectă pentru gălăgioasele păsări, fericite doar pentru că au mâncare pe săturate, notă discordantă face numai Reggie (Pavel Bartoș), un curcan ager la minte şi fără apetit, pe care confraţii lui l-au marginalizat.

afis_Pasari

Însă viaţa lui Reggie se schimbă radical în momentul în care Preşedintele SUA îl adoptă ca animal de companie pentru fiica lui. Asta înseamnă că va duce o viaţă în puf, cu pizza la discreţie şi televizor la dispoziţie. Dar când în sfârşit îşi găseşte locul, curcanul nostru este introdus cu forţa într-o misiune de maximă importanţă. Jake este un curcan războinic, a cărui misiune este aceea de a schimba istoria şi de a scoate curcanul de pe masa festivă de Ziua Recunoştinţei. Pentru a reuşi, cei doi trebuie să călătorească în trecut, chiar în momentul în care a luat naştere ameninţătoarea tradiţie.

Dacă vor izbuti sau nu să-şi schimbe destinul, rămâne să descoperiţi doar la cinema, începând cu 15 noiembrie.\

 

Foto: PR

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter