Gargantua si prietenii

Publicat pe

Primul lucru la care m-am gandit cand am auzit de noul restaurant Gargantua Grill&Bar a fost ca nu am reusit niciodata sa termin “Gargantua si Pantagruel”…

Si sunt 15 ani de cand am incercat. Asadar, am plecat catre aceasta locatie gandindu-ma mai degraba la lucruri incepute si neterminate decat la preparate grill.

Din fericire, introspectia nu a durat mult. Desi se afla in centrul orasului, restaurantul cu aer provincial si miros de lavanda este unul dintre locurile care te separa de restul lumii. Era inceputul lui octombrie si vreme inca frumoasa cand am ajuns la acest restaurant, asa ca am putut lua masa pe terasa, alegand din meniu pieptul de pui in crusta de nuca si cheesecake la desert. A fost cel mai bun cheesecake pe care l-am gustat vreodata, realizat dupa o reteta a bunicii Chef-ului invatata de la sora lui Alexandru Vlahuta. 

Piept de pui in crusta de nuci cu funghi porcini
 
Salata Gargantua
 
Muschi de vita grill cu chutney de afine CheesEcake (branza dulce
de capra, dulceata de fructe)

Mai toate felurile de mancare din meniu au o reteta aparte, una dintre cele mai interesante fiind cea a muschiuletului Chateubriand, pregatit dupa reteta favorita a Vicontelui francez Fran§ois-René de Chateaubriand. Se pare ca, pentru aceasta reteta, carnea este pastrata intr-o baie de arome si frunze de nuc si coapta in jaratic sub un clopot de lut. Restaurantul dispune si de un salon elegant pentru evenimente, Gargantua Events. Adresa: Strada Icoanei, Nr. 2

Kinga Varga: „Iata o locatie in care vom reveni cu siguranta! Gargantua este un nume care se potriveste restaurantului, preparatele incântându-ne cu savoarea lor datorata maiestriei sefului bucatar.'

Oana Popoiag
Foto: Cosmin Popescu

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter