Editura RAO are plăcerea să aducă în atenţia publicului român un roman de excepţie : Hoţul de cărţi al scriitorului australian Markus Zusak.

Hotul de cartiPublicată pentru prima dată în 2006, Hoţul de cărţi a primit  numeroase premii şi a fost în topul New York Time Bestseller List timp de 230 de săptămâni. Iar din 28 februarie povestea prinde viaţă pe marile ecrane.

Editura RAO a publicat Hoţul de cărţi în România în 2011 şi de atunci romanul este unul din preferatele publicului român.

Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Australian de origine, Markus Zusak a crescut ascultând poveşti despre Germania nazistă, despre bombardarea oraşului München şi despre evreii care erau mânaţi spre lagăre prin micul oraş natal al mamei lui.

A ştiut dintotdeauna ce poveste voia să aştearnă pe hârtie.

Am în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu Heil Hitler şi ideea că toată lumea în Germania gândea la fel. Dar mai existau copii rebeli care nu respectau regulile şi oameni care îi ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în casele lor. Aşadar, Germania nazistă avea şi o altă latură” declară Zusak într-un interviu publicat în The Sydney Morning Herald.

Despre Hoţul de cărţi:

„Te pune pe gânduri, este o proză triumfătoare şi tragică în acelaşi timp, îţi taie răsuflarea”. The Guardian

Superbă şi deosebit de ambitioasă. Este genul de carte care îţi poate schimba viaţa, e credibilă şi plină de speranţă„. The New York Times

O poveste care te marchează şi te cucereşte„. The Miami Herald

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro