(P) Bijuterii naturale și istorice din Croația și Muntenegru

Publicat pe

Parcul Național Plitvice, rezervația Durmitor Park, defileul râului Tara, fiordul Kotor ori orașele cu iz medieval Dubrovnik și Split sunt doar câteva dintre minunile pe care ai posibilitatea să le descoperi în Croația și Muntenegru, într-un circuit complex de la Europa Travel.

Turul cu autocarul de 6 zile, la tarife imbatabile și servicii turistice ireproșabile alături de Europa Travel, include și scurte opriri în Belgrad, opțional la Peștera Postojna din Slovenia și la Ljubliana. Dar și în orașul Budapesta, unde vei admira din autocar Podul cu Lanțuri, Parlamentul și Cetatea cu Bastionul Pescarilor. Europa Travel îți propune să mergi opțional și într-o croazieră pe Dunăre pentru a admira capitala Ungariei sub o alură de mister.

Muntenegru, unde natura se întrece în măreție

Muntenegru – țara munților negri și a peisajelor fără cusur este locul pe care Lord Byron l-a numit Perla Europei. Aici se întâlnesc într-o armonie completă munții cu marea, tradițiile cu modernitatea și istoria cu plajele paradisiace. Și tot aici, iubitorii de drumeții, pasionații de paragliding sau de fotografii se pot bucura de activitatea preferată. Una dintre bijuteriile naturale ale Muntenegrului este Rezervația Naturală Durmitor cu relieful său carstic ce îți taie respirația, cele aproximativ 200 de peșteri ori grote și canioanele abrupte săpate de râul Tara.

Traversează impresionantul Defileu Tara ce sparge Munții Alpii Dinarici, ce se întinde pe aproximativ 80 de km, mărginit de pereți calcaroși ce ating înălțimi de până la 1300 metri. Din acest motiv, Tara este considerat cel mai adânc canion din Europa, adesea asemănat cu Marele Canion din Arizona.

Cheile pot fi admirate și din cel mai popular punct de belvedere – Podul Durdevica ridicat în timpul monarhiei yugoslave. De aici drumul continuă spre unul dintre cele mai frumoase golfuri din întreaga lume: Boka Kotorska, cel mai sudic fiord european este cunoscut și sub numele de Kotor, iar din 1979 face parte de pe listele patrimoniului mondial UNESCO.

Fiordul Kotor din Marea Adriatica îți rezervă cele mai bune priveliști spre orașul cetate Kotor cu frumoasele sale case venețiene din piatră protejate de zidurile fortificate și de dealurile domoale învelite în pini. Parcurgând coasta Dalmatiei, alături de Europa Travel, ajungi la Dubrovnik, unul dintre cele mai frumoase orașe fortificate din Europa, unde s-au turnat mai multe cadre de filme dintre care și celebra serie fantastică Urzeala Tronurilor.

Croația și cetățile sale fortificate

În ultimii ani, Perla Adriaticii a primit circa 10.000 de turiști pe zi, datorită centrului său istoric protejat de UNESCO, unde se găsesc străzile pietruite și păzite de cele patru porți ale cetății: Pile, Ploce, Peskarija și Gate. În Dubrovnik vizitează Palatele Sponza și Rectorului, Coloana Orlando, Turnul cu Ceas sau Mănăstirea Franciscană, o bijuterie a stilului dalmat ce adăpostește relicve importante ce au aparținut Ordinului Franciscan.

Al doilea oraș ca mărime, Split este fără îndoială cel mai bun loc pentru a observa viața dalmată. Cosmopolit, istoric și plin de viață, orașul își atrage vizitatorii prin Palatul lui Dioclețian din UNESCO care adăpostește celebrul Templu al lui Jupiter (statuia sfinxului negru a fost înlocuită de o sculptură cu Sfântul Ioan Botezătorul).

Circuitul de la Europa Travel continuă spre Zadar, un oraș cu farmec medieval, de unde vei ajunge foarte ușor spre bijuteria naturală a Croației; Parcul Natural Lacurile Plitvice. Acesta este primul parc din sud-estul Europei ce face parte din UNESCO datorită celor 90 de cascade, 16 lacuri turcoaz și numeroaselor peșteri din dolomită și calcar. Traselee montane, frumos amenajate, șerpuiesc pe lângă pădurile de conifere și pe sub cascade cristaline, dezvăluind călătorului peisaje fabuloase.

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Europa prin Europa Travel

Circuit Croatia – Canionul Tara – Fiordul Kotor – Tarif: 299 Euro/persoana, 5 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri 3*, transport autocar, ghid insotitor. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter