Circuit al frumuseților arheologice și naturale, prin Israel și Iordania

Pelerinajul religios este o parte semnificativă a turismului în România, iar unele dintre destinațiile de top pe care orice crești trebuie să le descopere măcar o dată sunt Israel și Iordania. Chiar dacă nu au dimensiuni impresionante, cele două țări te vor suprinde la fiecare pas cu locuri spectaculoase, cunoscute din Biblie, precum și orașe moderne pentru o vacanță completă.

Europa Travel te invită într-un circuit plin de descoperiri, care îți poartă pașii în locuri fascinante precum Ierusalim, Bethleem sau Nazaret, până la Tel Aviv, Haifa sau Amman, plus o sumedenie de experiențe inedite, croaziere de neuitat, plaje minunate și o atmosferă cum numai în Orientul Mijlociu o poți găsi.

Atracții unice din Israel

Destinație turistică de o mare diversitate, Israelul te încântă cu un bogat patrimoniu cultural, arheologic, religios și istoric, precum și cu o gamă largă de frumuseți naturale. Dimensiunile relativ mici ale țării, care îți permit să o descoperi din cel mai nordic punct până în cel mai sudic într-o singură zi, nu îi diminuează din importanță și din multitudinea de atracții care te așteaptă aici.

Descoperă în Israel o sumedenie de atracții de o frumusețe uluitoare, așa cum sunt faimoasele Grădini BaHai din Haifa, al treilea oraș ca mărime din țară, care îți oferă priveliști spectaculoase asupra Mării Mediterane. Splendoarea Muntelui Tabor, unde a avut loc Schimbarea la Față, te poartă încet-încet spre Marea Galileii și până la Yardenit, un spațiu special amenajat pentru ca pelerinii să intre în apele în care a fost botezat Isus.

Situat pe un platou înalt din sudul Israelului, cu o panoramă minunată asupra Mării Moarte, Masada este un simbol al țării și unul dintre cele mai bune exemple de fortificații romane rămase, pe care îl poți descoperi în turul de la Europa Travel. Pe coasta Mării Roșii vei descoperi Eilat, care a servit drept oraș portuar încă din zilele regelui Solomon. Cu plaje exotice și oportunități uimitoare pentru scufundări, datorită spectaculosului recif de corali, stațiunea te așteaptă și cu numeroase alte atracții, acvariu, delfinariu sau rezervație naturală de păsări.

Cele mai frumoase atracții ale Iordaniei

Odată ce ai trecut granița Israelului, să nu te surprindă că în continuare vei avea de descoperit importante obiective religioase, precum renumita zonă Decapolis, unde Isus a înfăptuit numeroase minuni. Capitala Iordanului, Amman, care este vechiul oraș Philadelphia, adăpostește locuri precum vechea Citadelă și Amfiteatrul Roman sau magnifica Moschee King Abdullah I. Orașul construit pe șapte coline este astăzi o așezare modernă, cu numeroase localuri, restaurante și cafenele, păstrând totodată și cele mai importante rămășițe ale trecutului.

Explorează alături de Europa Travel uluitorul oraș al mozaicurilor Madaba, care adăpostește în cadrul bisericii ortodoxe Sf. Gheorghe un mozaic cu cea mai veche hartă a Țării Sfinte cu centrul la Ierusalim. Vizitează fostul oraș antic Petra din Iordania, unul dintre cele mai faimoase situri arheologice din lume, datorită numeroaselor temple săpate direct în stâncă, dintre care se remarcă Tezaurul, Amfiteatrul și Defileul. Pe coasta de nord-est a Mării Roșii te poți relaxa în voie în stațiunea Aqaba, fiind singurul oraș iordanian de pe litoral.

De Geanina Ichim

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Speciale Circuite Israel

Circuit Israel-Iordania – tarif: 619 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun si cina, transport avion, tururi cu autocar, excursie la Masada, ghid local. *Oferta speciala pentru plecarea din 10 Septembrie 2018 – reducere 40 euro/camera si bonus croaziera pe Marea Galileei! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro