Soiree gastronomie francaise – “Madame Mallory si micul bucatar indian”

humanitas1

Librăria Humanitas Kretzulescu găzduieşte pe 24 septembrie, începând cu ora 19, evenimentul Soiree gastronomie francaise – Madame Mallory si micul bucatar indian'.

 

Madame Mallory si micul bucatar indian' este un bestseller internaţional, apărut în peste 30 de ţări. Acum a devenit sursa de inspiraţie pentru un film de succes, Război în bucătărie (2014), cu Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal şi Charlotte Le Bon, în regia lui Lasse Hallström, printre producători numărându-se Steven Spielberg şi Oprah Winfrey.

 

Crescut în atmosfera îmbibată de arome exotice a restaurantului familial din Mumbai, aparţinând bunicului său, Hassan Haji porneşte, după moartea mamei lui, împreună cu restul familiei, într-o călătorie prin lume, stabilindu-se în cele din urmă într-un orăşel din Alpii Francezi, Lumière. Aici îşi vor deschide un restaurant cu specific indian, peste drum de exclusivistul relais al lui Madame Mallory, Le Saule Pleureur.

 

Dar, la scurt timp după ce Madame Mallory declanşează un adevărat război gastronomic, în care îşi antrenează vecinii, Hassan îşi descoperă pasiunea pentru haute cuisine europeană, devenind, printr-un complex de împrejurări nu tocmai plăcut, discipolul celebrei chef.

 

Treptat, trecând prin mai multe aventuri şi cunoscând în sfârşit şi dragostea adevărată, Hassan va deveni un chef parizian foarte apreciat. O poveste despre puterea destinului, despre pasiune şi talent, alertă, amuzantă şi sensibilă, plină de culoarea şi miresmele bucătăriei indiene şi de rafinamentul gastronomiei franţuzeşti.

 

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=yEO1TWeM5JU[/youtube]

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro