A murit creatorul lui Spider-Man! Avea 95 de ani și origini românești

Publicat pe de Spider-Man, Stan Lee

Legendarul creator al supereroilor de benzi desenate, Stan Lee, a murit la 95 de ani, lăsând în urma lui creații care fac istorie și generează milioane de dolari: Spider-Man, Thor, Hulk, X-Men. Puțini știu, însă, că scriitorul și desenatorul care a făcut istorie avea origini românești.

Stan Lee a murit azi-noapte, la 95 de ani, după ce a fost chemată ambulanța la reședința sa din Los Angeles. La spital nu a mai putut fi salvat, iar cauza decesului nu a fost făcută publică.

Stan Lee a murit

În 2011, Stan Lee a primit o stea pe Walk of Fame

Creatorul marilor supereroi Marvel, care au încântat și vor încânta generații de-a rândul, și-a început cariera în benzi desenate în 1939, neanticipând nicio clipă succesul gigantic pe care avea să-l obțină cu cărțile de benzi desenate pe care le-a scris și cu personajele pe care le-a desenat. 'Nu mi-am închipuit nici măcar o secundă că Spider-Man va ajunge o legendă. Tot ce speram era să mi se vândă cărțile, ca să nu-mi pierd jobul', declara vizionarul industriei de entertainment în 2006.

Stan Lee avea origini românești

Puțini știu că acest geniu al benzilor desenate, cu un fler uriaș pentru business, avea rădăcini românești. Stan Lee a venit pe lume la New York (22 decembrie 1922), dar părinții săi, Celia și Jack Lieber, au fost evrei plecați din România.

Stan Lee a murit

De vorbă cu Dwayne The Rock Johnson, anul trecut

„Nu, din păcate nu. N-am fost niciodată în România. Tatăl meu era din România, dar nu mi-a povestit niciodată despre ea şi n-am avut niciodată şansa să ajung acolo. El nu ne-a vorbit niciodată în română, aşa că nu ştiu această limbă', declara Stan Lee pentru Libertatea în 2011.

În urma sa, rămân o serie de personaje fabuloase, ce continua să fascineze o lume întregă și generează încasări de milioane de dolari: Spider-Man, Iron Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Thor, X-Men, Black Panther sau Ant-Man.

Foto: Hepta

Citește și:

Vești bune! Florin Busuioc a fost scos de la Terapie Intensivă. Care e starea lui de sănătate acum

Michelle Obama dezvăluire neașteptată. Fetele sale au fost concepute prin inseminare artificială

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter