Actriţa Ada Condeescu s-a căsătorit

Publicat pe

 

Tânăra actriţa Ada Condeescu (28 de ani) s-a căsătorit în acest weekend cu regizorul Cătălin Mitulescu (44 de ani), după o relaţie de 6 ani.

Cei doi au organizat o nuntă discretă şi o petrecere la Cherhanaua Ancora, la care au luat parte peste 150 de invitati. Ada Condeescu a îmbrăcat o rochie albă, cu corset, o creatie semnata de Doina Levintza, care i-a lasat la vedere umerii, în timp ce soţul său a purtat un costum negru.

Ada Condeescu şi Cătălin Mitulescu au realizat împreună filmul „Dincolo de calea ferată', iar cei doi ne povesteau in primavara cum este sa lucrezi cu partenerul de viaţă.  „Și mie, uneori, mi se pare foarte greu, aproape imposibil, dar pe urmă apare povestea, începe treaba, vin pro­bele, se fac costumele, machiajul și to­tul merge de la sine', spunea Cătălin.

„Mie îmi place foarte mult! Pe de-o parte există o relaxare mai mare, dar pe de altă parte, exact opusul, o dorință și mai puternică de a fi „the best'. Pe mine mă face să cresc.', declara Ada.

Cât despre felul în care reuşeşte să păstreze un echilibru între viaţa profesionala şi cea particulară, regizorul marturisea:Cred că nu am știut să le deosebesc foarte bine niciodată, așa că nu știu cum se păstrează un echilibru. Trăiesc și atât.'

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva