Adela Popescu a stabilit botezul celui de-al doilea copil

Adela Popescu a stabilit deja primele detalii pentru botezul celui de-al doilea copil. Evenimentul va fi unul destul de restrâns!

La începutul lunii decembrie, prezentatoarea TV a adus pe lume al doilea copil. Tăticul, Radu Vâlcan, a fost în culmea fericirii când Andrei s-a născut. Iată că acum părinţii deja organizează botezul, primul eveniment important din viaţa micuţului.

„Așteptăm să se mai încălzească. Am făcut lista deja, cred că vor fi în jur de 80 de invitați. Toți apropiați și dragi. Acum ne gândim la o locație potrivită. Fratele meu mai mare are o trupă de coveruri, de care se ocupă în timpul liber, și i-am smuls promisiunea că ne va cânta și nouă la botez.

Cu siguranță vom mai pregăti surprize pentru invitați, dar în clipa asta chiar nu am stabilit nimic. Un lucru e clar, avem „poftă' de distracție. Dacă tot nu avem timp să mergem la club, măcar la petrecerea noastră să dansăm până nu mai putem! Data nu e stabilită nici ea, așa cum spuneam, ne dorim să se mai încălzească.”, a explicat Adela pentru Libertatea.

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au cumpărat casă

În doar câteva luni, Adela Popescu și Radu Vâlcan se vor muta în noua locuință. Proaspăta mămică își dorește să aibă spațiu pentru cei doi copii, iar cu siguranță fiecare dintre băieței va avea camera lui. Prezentatoarea TV a povestit că mutarea va avea loc în vară.

‘Casa există, dar abia la vară ne vom muta. Suntem fericiți și abia așteptăm. Locuința în care stăm acum ne e tare dragă și am renovat-o cu dragoste, dar la momentul acela, eram doar noi doi și compartimentarea nu e chiar cea mai potrivită pentru o familie cu doi copii. Casa în care ne vom muta nu e neapărat mare, dar are designul minimalist pe care ni l-am dorit, plus împărțirea potrivită pentru familia noastră.’, a declarat Adela Popescu pentru libertatea.ro.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro