Adela Popescu şi Radu Vâlcan – Culisele celei mai aşteptate logodne

Publicat pe

Adela Popescu şi Radu Vâlcan vor fi protagoniştii nunţii anului în showbiz-ul românesc. Îi ştim discreţi, dar asta nu ne-a împiedicat să îi tragem de limbă pentru a afla toate detaliile pentru o cronică a unei logodne anunţate.

 

Intr-o cameră luxoasă dintr-o vilă bucureșteană extrem de șic, se încinge o strașnică bă­taie cu perne între proaspăt logodiții Adela Popescu și Radu Vâlcan. Participă cu entuziasm și Tina, cățelușa lui Oltin Dogaru, fotograful pe care am avut bafta de a-l prinde în țară și care a imor­talizat unul dintre cele mai durabile și mai cunoscute cu­pluri de la noi. Apoi, în altă încăpere, Adela și Radu se hârjonesc de parcă ar fi la în­ceputul relației – aproape că noi, cei din echipa VIVA!, avem sentimentul că îi de­ranjăm! Dar nu i-am între­rupt. Aparent nu i-au deran­jat nici întrebările, destul de indiscrete, legate de modul în care Radu i-a cerut mâna Adelei, întrucât cei doi știu exact ce să dezvăluie și ce nu.

 

Așadar, de la „da-ul rostit de Adela în Bulgaria până la o lună de miere pe care ar putea-o petrece în Mal­dive, vă invităm să pătrun-deți în intimitatea celor care se căsătoresc în 2015. A, și stați, ca și noi, cu ochii pe blogurile lor, întrucât mai nou au ajuns vedetele să dea știri despre ele însele înaintea presei!

 

Pe cine ați sunat, fiecare dintre voi, prima dată, după ce Adela a zis „da? Când a avut loc, efectiv, momentul festiv?

Adela: Eu am sunat-o pe mami imediat ce am ieșit de la restaurant. S-a consumat momentul numai între noi, nu am fost perturbați de ni­meni și nimic. Timpul parcă s-a oprit în loc. Practic, am fost dați afară din restaurant, pentru că se închidea. Altfel, am fi stat la povești până dimineața.

Radu: I-am sunat imediat pe cei apropiați nouă. Personal, nu cred că au fost foarte surprinși, dar s-au bucurat. Pentru mine, momentul în care mi-am dat seama că vom ajunge în această fază s-a petrecut undeva pe la în­ceputul relației noastre. (râde) Efectiv, s-a întâmplat într-o seară de toamnă, cu puțin timp înainte să anunțăm la rândul nostru.

 

Care au fost cele mai emoționante felicitări pe care le-ați primit?

A: Pe mine tatăl meu m-a emoționat cel mai tare. Nici nu mai știu cuvânt cu cuvânt ce a spus, dar emoția lui uriașă a ajuns direct în inima mea.

R: Faptul că am fost sunați de apropiați sau am primit me­saje ne-a bucurat mai mult decât felicitările propriu-zise. A fost doar o confirmare, ne-am dat seama că avem în jurul nostru oameni ce țin la noi, plini de valori și substanță.

 

Cum a fost în orașul în care v-ați logodit și, mai ales, în săptămâna de di­nainte?

A: A fost la Ruse. (râde) Săp­tămâna de dinainte a fost de pomină. După mici gesturi pe care le-a făcut Radu, eu mi-am cam dat seama, dar nu eram sigură. Și, bine-înțeles, nu voiam să stric mo­mentul. M-am gândit la toate locurile posibile, la toate mo­delele de inele, la toate feluri­le în care o va face… Cu vreo patru zile înainte de cerere, în vizită pe la noi au venit verișoara mea Ioana și iubitul ei. Complicii. (râde) La un moment dat, Mihai îi spune lui Radu: „boxele alea pe care le cauți le-am găsit la un magazin din Ruse. Nu mergeți să le luați? Atunci mi-a fost clar și unde se va în­tâmpla. De ce la Ruse? Pen­tru că la începutul relației noastre, când încă nici nu ne pupaserăm, prima ieșire în oraș a fost la Ruse. Era aproape de București și în același timp, eram siguri că nu vom fi fotografiați. E! Exact la restaurantul acela a fost cererea. Drăguț, nu?

R: Evident, emoționant. De fapt, acolo am ieșit pentru prima dată ca un cuplu. Am ales acel loc pentru a avea parte de intimitate, pentru a scăpa de presiunea paparaz­zilor care, cumva, știau de noi doi. Am retrăit acum ace­le momente, eu și mai stresat, pentru că o convinsesem să ne reîntoarcem cu un scop! (râde) Nu e vorba doar de o săptămână, ci în ultimele luni am fost destul de stresat, emoționat, cum să aleg ine­lul, mărimea, să nu afle etc.

 

De ce ați decis să vă căsătoriți în 2015, după patru ani de relație?

A: De ce nu? Adevărul este că eu nu mă mai așteptam la o cerere. Mă gândeam că nu mai e cazul. Așteptam un moment potrivit în care să facem nunta sau poate un co­pil. Cererea aduce după sine două posibilități de răspuns, or, în cazul nostru, doar unul era posibil.

R: Nu am ales, pur și simplu s-a întâmplat. Am simțit că suntem pregătiți pentru ur­mătorul pas din viața noas­tră. Crede-mă, nu ne-am gândit deloc la asta înainte, chiar dacă știam amândoi că aici vom ajunge.

 

Data nunții o vom afla tot de pe blog?

A: Cred că pe blog veți vedea primele poze.

R: Cu siguranță de la noi de pe blog!

 

Cum credeți că se va schimba viața de cuplu după ce vă veți căsători?

A: În bine. Există o schimba­re chiar și după cerere. Ha­bar n-am de ce. E mai intim totul, mai drăguț.

R: În niciun fel. Trăim deja ca doi oameni căsătoriți de mult timp, avem mica noas­tră familie, cu obligații și responsabilități.

 

Ce influență are faptul că sunteți persoane publice asupra relației voastre?

A: Nu știu cum ar fi altfel. Suntem oameni cu discernă­mânt și în niciun caz nu vom spune și nu vom arăta ceea ce nu dorim. Am învățat să păs­trăm măsura între comunica­re și discreție. Nu e deloc complicat.

R: Pentru unii putem fi un exemplu, pentru alții nu. Dar, în ambele cazuri, oame­nii te privesc cu mai mulți ochi. Pe de altă parte, pentru că suntem doi oameni nor­mali, cu o viață absolut nor­mală, nu ne deranjează acest lucru. Suntem relaxați și asta și transmitem celor cu care intrăm în contact.

 

Există vreun cuplu din showbiz-ul de la noi sau de afară cu care v-ar plă­cea să fiți comparați?

A: Sunt multe, dar primele care îmi vin în minte sunt Cristi și Adelina Chivu, An­dra și Cătălin Măruță, Dana Rogoz și Radu Dragomir.

R: Admir cuplurile sănătoa­se, cu valori bine definite. Noi suntem Radu și Adela,avem caracteristicile desprecare vorbeam, suntem mo­delul nostru.

 

Totul a început cu SMS-urile pe care i le dădea Radu Adelei. Aveți un mo­ment pe care îl aniversați ca fiind primul în care ați devenit un cuplu?

A: Nuuu. Chiar am avut multe discuții pe tema asta. Nu știam ce trebuie sărbăto­rit. Primul SMS, prima plim­bare, primul sărut, primul te iubesc. Și așa multe dubii am avut încât nu am mai sărbă­torit nimic. (râde)

R: Uite, îți dau doar un exemplu. Avem un glob pe care l-am luat pentru primul nostru brad făcut împreună. Fiecare sărbătoare de Cră­ciun o considerăm și ca o ani­versare, am putea spune!

 

Când am văzut-o pe Dana Rogoz anunțând în public logodna voastră, am presupus că nu veți duce lipsă de propuneri de nași. E prematur să în­treb dacă v-ați decis deja?

A: Da, este. Chiar nu ne-am hotărât.

R: Nu ne-am decis, dar am vorbit despre asta. Oricum, nu va fi greu!

 

Ați început pregătirile – adică dați turul restauran­telor pentru a vedea dacă puteți face rezervare pen­tru marea petrecere?

A: Nuuu! Nici vorbă. Chiar nu am început să adunăm toate detaliile. Deși ar cam fi cazul, nu?

R: Nu. Știm sigur că vom găsi liber. Asta pentru că va fi un eveniment după chipul și ase­mănarea noastră, discret.

 

Ce s-a schimbat în viața voastră de când v-ați mu­tat împreună?

A: Păi ne-am mutat împreu­nă încă de la început. Așa că noi nu a trebuit să vedem cum e și după ce vom sta îm­preună. Noi ne știm șosetele, deodorantele, tabieturile din prima zi.

R: Eu am devenit mai res­ponsabil, m-am maturizat. Viața capătă o altă conota-ție… Sunt etape care trebuie parcurse la timpul potrivit. Pentru noi s-a dovedit a fi o alegere bună. Cum zice și Adela, ne-am mutat împreu­nă încă de la începutul relației și bine am făcut!

 

Care a fost cea mai fru­moasă vacanță petrecută împreună?

A: Cu siguranță prima, cea în Bali, a avut o energie spe­cială! Însă dacă ar fi să mă gândesc la o vacanță comple­tă în care ne-am și relaxat, ne-am și distrat, am și învățat foarte multe lucruri, este cea din Thailanda din anul ce a trecut. Am petrecut două săptămâni superbe împreună cu fratele meu și soția lui.

R: Absolut toate. Dar specia­lă a fost prima, când am ple­cat în Indonezia. În acel mo­ment nu știa nimeni despre ce se întâmplă, în afară de doi colegi, care au și venit cu noi. Acolo am sărbătorit Crăciunul și Revelionul.

 

Unde vă veți petrece vacanța de iarnă?

A: Sărbătorile vor fi la Șușani, iar vacanța, nu știm încă. Ne-am dori undeva la cald, dar pentru că avem ceva proiecte la început de an, ne rămân prea puține zile pentru o vacanță atât de de­parte.

R: Așa-i, încă nu știm. Ne ho­tărâm mereu pe ultima sută de metri. Asia este locul nos­tru preferat, dar încă nu ne-am decis când și unde vom pleca. Putem sta și în țară fără probleme.

 

Ați fost împreună în toată lumea – există vreun loc în care ați vrea să vă petreceți luna de miere?

A: Hmm… cred că în Maldi­ve. Mai ales că s-ar putea să fie cam ultimii ani în care se pot vizita.

R: Undeva unde nu am mai fost, cu siguranță. Departe, cald, plajă. Atât știm deo­camdată.

 

Care e cel mai frumos ca­dou pe care l-ați primit de la celălalt?

A: Unul pe celălalt!

R: Tocmai ieri am primit o pereche de ciorapi ce semnifi­că chipul lui Ciu, unul din că-țelușii noștri. Am și spus că de acum merg cu Ciu peste tot!

 

La ședința foto pentru VIVA!, cățelușa Tina a ținut cu tot dinadinsul să apară în fotografii. Ce mai fac propriile voastre patrupede, Paco și Ciu?

A: Paco ne păzește de afară, Ciu, dinăuntru. Îi iubim foar­te mult și ne fac viața mai fru­moasă. Cu toate astea, dacă am da timpul înapoi, nu cred că i-am mai lua. Mă sperie cât îi iubim și mă îngrozește gândul că la un moment dat ei nu vor mai fi.

R: Sper să nu vadă revista!!! Sunt copiii noștri, ce ne do­mină în ultimul hal. Vezi, și asta este o parte din respon­sabilitatea de care îți vor­beam.

 

La film ați lăcrimat cel mai recent?

A: „Interstellar. Minunat.

R: Sigur. Mi s-a întâmplat și la „Captain Phillips, dar și „In­terstellar m-a mișcat destul de tare. De obicei aleg locurile de pe ultimul rând, e mai sim­plu să te emoționezi acolo!

 

Vi se întâmplă să citiți în timp ce mâncați?

A: Nu, nu. Poate doar tradu­cerea unui film la care ne uităm.

R: Chiar mă și uit la TV în același timp. Nu este sănătos, dar nimeni nu-i perfect!

 

Ce ar pune fiecare dintre voi în sandvișul ideal?

A: Pâinea trebuie să fie de bună calitate, cu coajă cro­cantă. Apoi aș pune niște te­lemea de capră, aceea tare și sărată. Ah, îmi plouă în gură!

R: Fără unt, cu somon afu­mat, o foaie de salată, puțin muștar și piper.

 

Mergeți vreodată împreu­nă la sală?

A: Destul de rar, deși avem abonament la aceeași sală. Avem programul destul de diferit.

R: Când putem, facem foarte multe lucruri împreună. Ce pot să-ți spun este că nu îmi place să merg cu ea la shopping!!!

 

Amândoi sunteți actori – ați uitat vreodată vreo re­plică?

A: Doamne, de nenumărate ori! Dar e firesc. Important e cum spui o replică. Poți să o tragi de sute de ori, cu condiția să ajungi să o spui cel mai potrivit pentru mo­mentul acela.

R: Doar una? (râde) Dar mai mult la repetiții, recunosc. Suntem doi oameni care își iau în serios munca, iar aici concentrarea este primordia­lă. Altfel, prefer ca repetițiile să dureze cât mai mult, mo­mentele haioase acolo le întâlnești.

 

Vă tachinați în privința aprecierilor pe care le primiți pe rețelele de socializare?

A: Eu aș avea de ce! Radu primește numai declarații de dragoste. Din fericire, majo­ritatea sunt din Rusia, Ame­rica Latină, deci nu-mi fac griji!

R: Pentru că citim comenta­riile celor ce ne urmăresc, avem ocazia să vedem fel și fel de păreri, unele comice,

altele nu. Mă mai tachinea­ză, o tachinez, avem simțul umorului bine dezvoltat.

 

Fiecare dintre voi a pri­mit, de-a lungul carierei, premii pentru cea mai sexy vedetă. Ce vă face pe fiecare să vă simțiți sexy?

A: Faptul că „cel mai sexy e logodnicul meu!

R: Faptul că ea mă aprecia­ză, că mă iubește, că a zis „Da, toate aceste lucruri mă fac să mă simt… eu!!!

 

Mamele voastre v-au spus totdeauna că…

A: E important să fii un om bun și că familia e cea mai importantă.

R: La fel și la mine, familia este cea mai importantă.

 

Vă considerați niște per­soane norocoase?

A: Foarte!!!

R: Cred că da. Am prieteni valoroși, o viitoare soție per­fectă, doi copii superbi, toc­mai am făcut bradul (n. red. – interviul a avut loc la jumă­tatea lunii decembrie). Aș spune că da.

 

Care e cea mai mare rea­lizare profesională a fie­căruia?

A: Cred că cei 10 ani de tele­novele. Faptul că am reușit ca în același timp să termin Fa­cultatea de Teatru, să-mi iau carnetul, să fac filmul „Week­end cu mama, să joc în spec­tacolul „Doi pe o bancă, să înregistrez trei albume, să îmi vizitez des părinții etc.

R: Încă nu am ajuns la asta.

 

Credeți în horoscop?

A: Daa! Pentru că el spune că Balanța și Vărsătorul au compatibilitate maximă!

R: Cred în cifra 8.

 

 

HORIA GHIBUŢIU, FOTO: OLTIN DOGARU

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Asistent stilist: DIANA MOTOC-CHISOCEANU

Machiaj: ALEXANDRA CRĂESCU

Coafură: CRISTINA TROHANI

(Cristina Trohani Hair Studio) Vestimentație Adela: VALENTINO, MOSCHINO, MARIA LUCIA HOHAN, PARLOR (Victoria Gallery)

Accesorii Adela: MOSCHINO,

ROBERTO CAVALLI, IL PASSO

Vestimentație și accesorii Radu: CACHAREL

Adela Popescu şi Radu Vâlcan – Culisele celei mai aşteptate logodneAdela Popescu şi Radu Vâlcan – Culisele celei mai aşteptate logodne
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter