Adela şi Radu au făcut căsătoria civilă într-un foişor. Iată primele imagini!

Publicat pe

Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au căsătorit pe 22 august şi după pozele de la nuntă pe care le-au postat acum două zile a venit rândul şi celor de la căsătoria civilă.

 

Aceasta a fost organizată vineri, tot pe domeniul Hadar Chalet, într-un foişor incredibil de frumos.

 

De mână cu Radu şi îmbrăcată într-o rochie albă PNK Casual, Adela a păşit hotărâtă. A fost emotionant si jucaus si pozitiv si alb…Practic am spus DA impreuna cu toti inviatii ce aveau in mana pancarte cu indemnul', scrie vedeta pe blog-ul său.

 

Dana Rogoz, Adelina Chivu sau Alina Chivulescu s-au aflat pe lista invitaţilor celor doi miri.

 

După ceremonie a urmat petrecerea organizată în restaurantul de pe domeniu, iar din meniul tradiţional românesc nu au lipsit păstrăvul, sarmalele în foi de viţă sau „vinul de Susani facut de tatal meu, preferatul lui Radu. Un rose ce bate de departe cele mai vestite crame'.

 

Seara s-a încheiat cu o invitaţie într-un Escape Room pentru cei prezenţi, iar primii participanţi în căutarea propriilor verighete au fost chiar Adela şi Radu.

 

„Ce a urmat nu are sens sa va mai povestesc, mai ales ca ne-am asigurat ca fotografiile au fost arse si date disparute pentru totdeauna', a încheiat vedeta seria mărturisirilor.

 

Adela şi Radu au făcut căsătoria civilă într-un foişor. Iată primele imagini!Adela şi Radu au făcut căsătoria civilă într-un foişor. Iată primele imagini!
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter