Adi de la Vâlcea își renovează vila în care locuiește de 23 de ani: "A venit momentul să îi fac un refresh total. Cert e că în casa asta voi muri. Aici rămânem, alta nu mai fac"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adi de la Vâlcea și-a luat fanii de pe rețelele de socializare prin surprindere după ce a transmis că i-a fost spartă casa. Ulterior, manelistul a explicat ce s-a întâmplat, de fapt, cu vila de 600.000 de euro în care locuiește de 23 de ani și unde a fost nevoit acesta să se mute de urgență.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI


Cu o carieră de succes în spate și o comunitate uriașă de fani care îi urmăresc fiecare mișcare pe rețelele de socializare, Adi de la Vâlcea a decis să fie complet transparent și să împărtășească cu publicul un moment de-a dreptul radical prin care trece în această perioadă.

Adi de la Vâlcea își renovează casa, după 23 de ani


Recent, Adi de la Vâlcea a postat un videoclip pe Tik-Tok în care a vorbit despre ce s-a întâmplat cu locuința în care locuiește de 23 de ani și în care, spune el, va trăi toată viața.

Camerele superbe de altădată au fost transformate în adevărate șantiere, pereții fiind puși la pământ. Totul a intrat în renovare, iar acesta așteaptă ca locuința să fie gata pentru a se bucura de rezultatul final.

Pentru că locuința a fost decopertată și dărâmată aproape în totalitate, Adi de la Vâlcea și familia sa au fost nevoiți să își strângă bagajele și să se mute temporar într-un apartament. Deși recunoaște că șantierul îi dă bătăi de cap, artistul are mare încredere în echipa de muncitori.

„Mi-au spart casa. După 23 de ani de când am făcut casa, a venit momentul să îi fac un refresh total, să mă mai țină încă 23 de ani, până la 76. Cert e că în casa asta voi muri. Aici rămânem, alta nu mai fac.

O fac pentru 86 de ani. Sunt aici cu cuscrul meu, cumnatul norei mele. Am cea mai bună echipă posibilă. Cel mai mare meseriaș. Ce a mai rămas din casa mea… Vă arăt când e gata. Stau la apartament acum, să vedem cât mă țin acești băieți acolo„, a spus Adi de la Vâlcea  într-un videoclip postat în mediul online.


Citește și: Andreea Bostănică, noi acuzații grave către Iuliana Beregoi, care și-a susținut nevinovăția în povestea cu sicriele: „Mai sunt victime. Minți cu nerușinare!

Adi de la Vâlcea, secretul căsniciei sale de 31 de ani

Adi de la Vâlcea este căsătorit de la vârsta de 17 ani cu Cristina, femeia despre care spune că este jumătatea lui și pe care o iubește ca în prima zi.

În urmă cu trei ani, Adi de la Vâlcea a fost invitat în cadrul podcastului Vorbe Pline, acolo unde a vorbit despre carieră și familie. Atunci, artistul i-a făcut o declarație emoționantă partenerei sale de viață, fiind convins că este omul alături de care vrea să trăiască toată viața. 


Citește și: Cum au trecut Mihai Mărgineanu și soția sa peste momentele dificile în cei 18 ani de căsnicie: „Suntem în continuare pe baricade și aruncăm cu săgeți și sulițe’ / EXCLUSIV

„Trebuie îți găsești jumătatea. Mulți oameni se căsătoresc și apoi se despart pentru că un dinte pe aici nu s-a legat. Nu era jumătatea. Au crezut că este.


Eu acum sunt convins că jumătatea mea este Cristina. Noi și acum, la 50 de ani, mergem de mână oriunde, eu îmi arăt dragostea față de ea oriunde merg. Noi glumim foarte mult. Numai când ești fericit glumești.

Când nu ești fericit nu îți arde de glume. Asta faci doar când e totul bine. Pentru mine e o dovadă de bărbăție să arăți că îți iubești soția. Ea se simte protejată. Femeia îți dă ție putere ca bărbat, dar și tu ei. Dacă vrea, femeia poate să îți ia puterea ta.', a declarat Adi de la Vâlcea în cadrul sursei citate.