Influencers Party 2023, cel mai așteptat eveniment al toamnei, are loc astăzi, 7 septembrie, pe terasa de la Parklake, de la etajul 1. Printre vedetele care și-au făcut apariția se numără și Adriana Bahmuțeanu, însoțită de soțul ei, George Restivan, și de fiul ei cel mare, din căsnicia cu Silviu Prigoană. Aceasta a venit cu mâna în ghips, dar a radiat de fericire.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Adriana Bahmuțeanu a venit cu mâna în ghips la VIVA! Influencers Party 2023. Chiar și așa, se pare că problema vizibilă de la nivelul mâinii nu a stat în calea fericirii sale. Vedeta s-a distrat de minune în cadrul evenimentului de la Parklake, dovadă fiind zâmbetul pe care l-a afișat toată seara. Alături de ea au fost și George Restivan, dar și fiul ei cel mare, Eduard.
În jurul orei 19:00, pe terasa de la Parklake, de la etajul 1, au început să-și facă deja apariția, rând pe rând, vedete care mai de care mai cunoscute. La fel ca-n anii anteriori, și de această dată, influencerii, și nu numai, au defilat mai ceva ca pe podium, întrecându-se în ținute. Acestea au avut de respectat tematica „Embrace the colors of nature'.
Citește și: VIVA! Influencers Party 2023. Cum s-au îmbrăcat vedetele la cel mai așteptat eveniment al toamnei
Citește și: Anamaria Prodan, apariție spectaculoasă la brațul lui Flavius Nedelea, la VIVA! Party Influencers 2023! Impresara a strălucit într-o rochie animal print, cu spatele gol
Citește și: Cine este Spike. Artistul a fost surprins în timp ce se săruta cu Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea
Adriana Bahmuțeanu a venit cu mâna în ghips la VIVA! Influencers Party 2023
Odată cu lăsarea serii, ne-am întâlnit la panou și cu Adriana Bahmuțeanu. Primul lucru care ne-a atras atenția e faptul că vedeta are mâna în ghips. Însă problema la mână nu a reprezentat deloc un impediment în privința distracția, pentru că, așa cum ne-a obișnuit, a avut mereu zâmbetul pe buze.
Iar Adriana Bahmuțeanu nu a venit singură, ci cu două prezențe masculine importante pentru ea. Vedeta a venit însoțită de soțul ei, George Restivan, dar și de fiul ei cel mare, Eduard, din fosta ei căsnicie cu Silviu Prigoană. Aceasta se mândrește cu ei, astfel că nu a ezitat să facă poze împreună la panou.
Și pentru că trebuie să vorbim și despre ținute, în această seară, Adriana Bahmuțeanu a optat pentru una all white la VIVA! Influencers Party 2023, accesorizată cu o geantă de firmă. Soțul ei, George Restivan, a ales să poarte blugi, geacă din denim și un tricou alb, iar fiul vedetei și al lui Silviu Prigoană a îmbrăcat o ținută casual, cu tricou și blugi, potrivită pentru vârsta lui.
Vedeta e însoțită de soțul său, George Restivan, și de fiul ei cel mare
Joi, 7 septembrie 2022, Parklake, unul dintre cele mai cunoscute mall-uri din București, găzduiește cea mai tare petrecere a toamnei. VIVA! Influencers Party 2023 a început deja, iar vedetele prezente la eveniment sunt pregătite să facă și de această dată istorie. Și nu e de mirare, având în vedere ce ținute spectaculoase au îmbrăcat pentru această ocazie specială.
Așadar, VIVA! Influencers Party 2023, cea mai tare petrecere a toamnei, e în plină desfășurare, începând cu ora 19:00. Influencerii și vedetele care ne-au onorat invitația au defilat încă din primele minute mai ceva ca pe covorul roșu, în ținute care mai de care mai spectaculoase, ce le-au pus în valoare atuurile.
Le mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri: ParkLake Shopping center, Cannasen, Farmasi, Herbalife, BioOil, Forcapil, Dr Fiterman, Stella Artois, înghețata La Strada, Tanqueray, Idyllic events și Musik Sound.