În exclusivitate, Adriana Bahmuțeanu ne-a mărturisit că se simte abandonată de autorități și este tot mai dezamăgită de sistemul din România. După luni întregi de luptă cu statul, jurnalista recunoaște că ar pleca oricând din țară, doar ca să le ofere celor doi băieți ai săi un viitor mai bun.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Cuprins
Lupta Adrianei Bahmuțeanu a început după decesul fostului ei soț, Silviu Prigoană. Maximus și Edaurd, cei doi copii ai cuplului, au rămas în casa defunctului și lucrurile au luat o întorsătură neașteptată când și-au dat mama în judecată. Jurnalista susține că este victima unei alienări parentale orchestrate de frații mai mari, din motive financiare.
Adriana Bahmuțeanu, revoltată din cauza luptei cu statul român
Adriana Bahmuțeanu recunoaște că a luat în calcul să plece din țară, dezamăgită de lipsa de reacție a autorităților. Spune răspicat că statul român e „amorf și ineficient' și nu se simte sprijinită în lupta pe care o duce de luni bune. Mentalul puternic, spune ea, o ajută să traverseze această perioadă atât de grea.
„În situația în care sunt sunt acum, da. De fapt, acum, situația mea demonstrează clar, spun în mod public, că statul român este total ineficient. Este un stat amorf, care nu face nimic', a declarat Adriana Bahmuțeanu, în exclusivitate, pentru VIVA!.
Jurnalista se gândește să părăsească țara
Adriana Bahmuțeanu spune răspicat că s-a săturat să lupte singură cu sistemul. Dezamăgită de pasivitatea autorităților, recunoaște că și-ar lua copiii și ar pleca din țară, simțind că statul nu o sprijină deloc în situația dificilă prin care trece.
„Nu (n.r. lucrurile nu merg în direcția bună), pentru că nu mă ajută statul român. M-aș fi bucurat și aș fi așteptat, cum era firesc, ca statul român să intervină. Statul stă în pasivitate. Deci da, aș pleca oriunde pe planeta asta. Mi-aș lua copiii mâine și aș pleca, îți spun deschis. Pentru că aici nu te ajută nimeni. Eu mă lupt de șase luni cu autoritățile. Eu mă lupt cu autoritățile? Sau cum? Sunt cetățean român și mă lupt cu propriul meu stat? Nu e aiurea?', ne-a mai declarat jurnalista.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/06/001-cover-230.jpg)
Adriana Bahmuțeanu, vizitată de cei doi băieți ai săi
Săptămâna trecută, Adriana Bahmuțeanu a fost vizitată de cei doi băieți ai săi, Maximus și Eduard, care au refuzat orice contact cu ea în ultimele luni. Întâlnirea a fost emoționantă, dar a avut și un scop practic. Fiindcă este perioada înscrierilor la școlile private, copiii au nevoie de semnătura mamei lor, cea care se va ocupa și de plata taxelor.
Adriana Bahmuțeanu cosnideră această întâlnire un pas înainte în relația cu băieții ei. Maximus și Eduard nu au deblocat-o încă, nici nu s-au mai arătat deschiși la dialog, însă jurnalista e convinsă că situația se va ameliora în timp.
Sursa foto: Facebook & Captură Video