Adriana Bahmuțeanu s-a reprofilat! Acum oferă consiliere psihologică gratuită persoanelor afectate de pandemia de coronavirus

Publicat pe

Deși puțini și-o pot imagina altundeva decât pe „sticlă”, iată că Adriana Bahmuțeanu a făcut o schimbare de macaz neașteptată, acum fost vedetă a Antenei 1 ocupându-se de consilierea psihologică a persoanelor afectate de pandemia de coronavirus.

Cei care s-au întrebat de ce nu au mai văzut-o de mult timp pe Adriana Bahmuțeanu pe „sticlă”, au acum și răspunsul. La 45 de ani, după ce a încheiat contractul cu Antena1 și Antena Stars, vedeta a avut curajul de a o lua de la capăt, alegând să-și schimbe profesia. Puțini știu, însă Adriana este acum masterand în Psihologie clinică la Universitatea Hyperion și consilier de dezvoltare personală pentru familie, parenting și divorț (domeniu pe care, fără nicio urmă de ironie, îl stăpânește perfect).

Mai mult, în contextul pandemiei de coronavirus, care face tot mai multe victime și la noi în țară, Adriana a decis să se înscrie într-un program de voluntariat creat special pentru a-i ajuta pe cei afectați de criza generată de situația actuală – Gamma Health Project, unde activează alături de 50 de psihologi voluntari, după cum a declarat vedeta, într-un interviu pentru Click!.

„Chiar vreau să mă întorc în presă”

Totuși, Adriana a recunoscut că își dorește să se întoarcă la profesia care a consacrat-o, și asta pentru că nu întâmplător se spune că prima iubire nu se uită niciodată…

„Acum ceva timp am câștigat niște bani în urma unui proces cu o firmă de salubritate. Și, pentru că anul acesta contractul meu cu Antena s-a terminat, m-am gândit să folosesc banii pentru salubrizarea mea interioară și să mă ocup de mine, să îmi termin masteratul și formarea în terapie sistemică. Între timp a venit Covid, așa că am citit vreo 50 de cărți, m-am «salubrizat» să  îmi ajungă vreo 5 ani, și aștept vremuri mai bune.

Chiar vreau să îmi reiau activitatea și să mă întorc în presă, pentru că prima iubire nu se uită niciodată. Dar mi-a folosit enorm perioada asta şi uneori simt că nu am timp să fac tot ce mi-am propus într-o zi. Acum ar fi trebuit să facem practică în Spitalul Obregia. Pentru că nu se poate, facem voluntariat și e chiar mai bine, pentru că sunt cazuri diverse și uneori foarte grele”.

Adriana Bahmuțeanu s-a reprofilat! Acum oferă consiliere psihologică gratuită persoanelor afectate de pandemia de coronavirusAdriana Bahmuțeanu s-a reprofilat! Acum oferă consiliere psihologică gratuită persoanelor afectate de pandemia de coronavirus

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter