Adriana Bahmuțeanu și Oana Ioniță protestează în fața Tribunalului pentru copiii lor: „Un proces pentru drepturile copilului ar trebui să aibă maxim două luni, nu ani”

.

Adriana Bahmuțeanu și Oana Ioniță au ieșit în stradă și protestează pentru copiii lor în fața Tribunalului București. Lor li s-a alăturat și Ana Bahmuțan, care a fost căsătorită cu primul soț al Adrianei Bahmuțeanu. Bruneta s-a căsătorit pentru prima dată atunci când avea doar 18 ani, în anul 1992, iar după cinci ani de infern,a decis să divorțeze. Deși după separarea de primul soț, prezentatoarea TV s-a bucurat că Bahmuțan și-a refăcut viața, a existat un moment când a regretat că nu a avertizat-o pe cea care urma să îi devină prietenă despre cum este în realitate bărbatul.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Acum toate trei își cer drepturile. Atât vedeta, cât și Ana Bahmuțan și coregrafa Oana Ioniță, protestează împotriva alienării copiilor. Cele trei aveau pancarte în mână, pe care scria cu litere de o șchioapă: „Stop abuzului asupra copiilor! Magistrați, aplicați legea!', respectiv „Lăsați copiii lângă părinți! Înstrăinarea copiilor este o crimă!'

adriana bahmuteanu 33adriana bahmuteanu 33

Adriana Bahmuțeanu vrea dreptate pentru mame

Adriana Bahmuțeanu speră ca strigătul lor să se facă auzit. Vedeta susține că se află în stradă în numele celor care se simt neîndreptățiți, pentru că sunt înstrăinați de copii.

„Am venit azi aici să o susținem pe Ana Bahmuțan, care se judecă de șase ani pentru a-și ține în brațe propriul copil. Am venit în numele tuturor celor care se simt neîndreptățiți pentru că sunt înstrăinați de proprii copii. Le cerem magistraților, procurorilor să aplice legea. Le cerem președinților celor două camere ale Parlamentului să modifice cadrul legal astfel încât să fim aliniați cu țările din Uniunea Europeană', a spus Adriana Bahmuțeanu, potrivit Cancan.

Adriana Bahmuțeanu își vrea copiii acasă

Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, într-un restaurant din Bran. După plecarea omului de afaceri, Adriana Bahmuțeanu a vrut să îi aducă pe Maximus și pe Eduard acasă, pentru că ei locuiau atunci alături de tatăl lor, dar s-a lovit de refuzul fraților mai mari, Honorius și Silvius, care își doresc ca cei doi să rămână alături de ei. De atunci, lupta pentru cei doi minori a devenit tot mai acerbă.

„Sunt foarte manipulați de frații mai mari și sunt foarte alienați. Am vrut să îi iau cu mine în străinătate, în vacanță, în Europa, să petrecem câteva zile împreună, și nu au vrut să meargă”, a spus ea pentru Click.

Adriana Bahmuțeanu e decisă să își caute dreptatea la CEDO dacă nu o să aibă câștig de cauză. Vedeta nu înțelege de ce nu poate avea copiii acasă dacă e unicul părinte rămas în viață.

Citește și: Cum a aflat Emily Burghelea că e însărcinată a treia oară, deși primele teste de sarcină au fost negative: „Doamne-Doamne a vrut să știu devreme, chiar foarte devreme!”

Citește și: Sorin Hobana, unul dintre cei mai cunoscuți comentatori sportivi români, și-a anunțat retragerea din activitate: „Gata. După peste 43 de ani de activitate la TVR”

Citește și: Iulia Vântur îi e recunoscătoare lui Salman Khan pentru că a crezut în talentul ei muzical: „Mi-a spus mereu că am voce potrivită eroinelor din filme”. Cât de mult au ajutat-o sfaturile lui în cariera din India / EXCLUSIV

Citește și: Romina Gingașu, interviu de colecție în VIVA!: Nu am uitat niciodată de unde am plecat – valorile cu care am crescut, familia și oamenii care m-au susținut rămân mereu parte din mine

Citește și: Theo Rose și Anghel Damian, surprinși în ipostaze romantice, cu lacrimi în ochi. Cum s-au afișat înainte ca artista să urce pe scenă: „Atât de multă naturalețe rar vezi'

Oana Ioniță vrea mai mult timp cu fiul ei

Oana Ioniță e nemulțumită că își vede fiul o dată la două săptămâni. Coregrafa își dorește să petreacă mai mult timp cu Maximus și să meargă în vacanță împreună. Oana Ioniță și Florin Budnaru au ajuns la despărțire după o căsnicie care a durat mai bine de 10 ani. Oana Ioniță regretă că această despărțire a venit la pachet și cu depărtarea de fiul său. Maxim a rămas cu tatăl său și coregrafa îl vede tot mai rar.

„Astăzi e ziua lui Maxim. Am petrecut trei zile cu el. Mă bucur că am trei zile la două săptămâni, dar nu mi se pare normal. Mi-aș dori ca aceste zile să fie mult mai lungi, să am mult mai mult timp cu el, pentru că așa este normal. Eu susțin să se aplice legea, pentru că avem o lege, dar să se țină cont de ea. O ordonanță prezidențială ar trebui să se judece în maxim o lună de zile. Dar se pare că ajunge să se judece după șase luni. Un proces pentru drepturile copilului ar trebui să aibă maxim 2 luni de zile, nu ani', a spus și Oana Ioniță.


 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton