Alina Eremia revine la antrenamente, după operația la nas. Cum reușește vedeta să se mențină în formă

Publicat pe

Alina Eremia are o siluetă de invidiat. La 26 de ani, vedeta face tot posibilul sa se mențină în formă, fără sa rateze ședințele de fitness.

Artista lucrează din greu pentru a fi mereu în formă și pentru a atrage, în sens pozitiv, privirile celor din jur. Reușește aproape de fiecare dată, numai că, în ultima vreme, Alina Eremia a intâmpinat mici probleme care au ținut-o departe de sport.

Alina Eremia nu a reușit să își urmeze ritualul și să se antreneze zilnic, din pricina interdicțiilor venite la pachet cu intervenția chirurgicala suferită.

Într-un Instastory, artista apare antrenându-se din greu la sala de fitness, după două săptămâni de pauză.

„Happy ca am voie să fac antrenament! Dupa două săptămâni de pauză”, se arată în mesajul postat pe Instagram.

Alina Eremia s-a operat la nas

În urmă cu două săptămâni, Alina Eremia s-a operat la nas, din cauza unei deviații de sept din pricina căreia nu reușea să respire corespunzator.

Ea a fost însoțită în permanență de iubitul ei, Edi Barbu, cei doi fiind intr-o relație de peste 4 ani.

Alina Eremia a avut nevoie de mai multe zile de recuperare postoperatorie, însă acum vedeta pare să se simtă din ce în ce mai bine. Oricât de grea ar fi fost recuperarea, Alina Eremia nu a lăsat deloc să se vadă.

Citeste si: Alina Eremia, operată de urgență! Artista a ajuns la cuțit din cauza deviației de sept, care se agravase

Foto: Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter