Alina Sorescu a vorbit în Parlament despre abuzul emoțional din căsnicia cu Alexandru Ciucu, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor: "Violența sub toate formele ei nu are scuze"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alina Sorescu a marcat Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Asupra Femeilor printr-o apariție neașteptată la Palatul Parlamentului, unde a vorbit despre abuzul emoțional din căsnicia cu Alexandru Ciucu. Invitata specială la un eveniment dedicat acestei teme sensibile, artista a ales să vorbească deschis despre experiența personală dureroasă, punând în lumină modul în care conflictele conjugale și divorțul mediatizat pot lăsa urme adânci.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Alina Sorescu și creatorul de modă Alexandru Ciucu au format un cuplu timp de mulți ani, fiind căsătoriți vreme de 12 ani. Din mariajul lor, care s-a dorit unul de poveste, au rezultat cele două fiice, Carolina și Raisa. După o lungă perioadă de neînțelegeri și procese în instanță, divorțul lor a devenit subiectul cel mai intens mediatizat din showbiz-ul românesc, fiind marcat de o luptă acerbă pentru custodia celor două fete. În contextul experienței personale dureroase, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor, Alina Sorescu a vorbit în Parlament despre abuzul emoțional din căsnicia cu Alexandru Ciucu.

alina-sorescu4-1alina-sorescu4-1

Alina Sorescu a vorbit în Parlament despre abuzul emoțional din căsnicia cu Alexandru Ciucu, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor

Alina Sorescu a participat la evenimentul „Tot adevărul despre violență', organizat cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, la invitația Nataliei Intotero, vicepreședinta Camerei Deputaților. Moderat de Alessandra Stoicescu, evenimentul a oferit artistei ocazia să vorbească deschis despre experiențele sale din timpul căsniciei cu Alexandru Ciucu, mărturisind că a fost supusă violenței emoționale.

Citește și: Alexandru Ciucu, glumă usturătoare pentru Cătălin Botezatu, care regretă că i-a făcut cunoștință cu Alina Sorescu: „Poate îi este puțin teamă de concurență’

În cadrul evenimentului desfășurat în sediul Parlamentului, artista a ales să-și folosească propria poveste ca exemplu de agresiune subtilă, dar constantă, care nu implică neapărat violența fizică. Ea a subliniat că procesul de separare, mai ales cel care implică lupta pentru copii, poate fi o formă de abuz emoțional, cu un impact major asupra sănătății mentale și a stării de bine.

„Astăzi este Ziua Internaționala pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor. Violența are multe forme. Cea emoțională lasă cicatrici adânci în suflet. Manipularea, amenințările, izolarea sunt forme subtile de abuz și pot transforma viața într-o luptă zilnică. Și cel mai greu e când reușești până la urmă să-i pui capăt oficial, dar ea de fapt continuă prin copii, prin intimidare și prin presiuni constante. Fii vocea care spune STOP. Sprijină, ascultă, crede', a scris Alina în mediul online.

„Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor ne reamintește că fiecare femeie trebuie să se simtă în siguranță oriunde. Violența sub toate formele ei nu are scuze, iar tăcerea nu trebuie să fie niciodată o opțiune. Trebuie să ai curaj să spui «nu». Siguranța și demnitatea nu sunt privilegii. Sunt drepturi', a subliniat Alina.

Alina Sorescu: „Actele de violență emoțională din păcate continuă”

Alina Sorescu a subliniat că, în ciuda faptului că a fost o persoană publică, ea s-a simțit adesea lipsită de putere în fața unei căsnicii eșuate și a unui partener care a recurs la metode traumatizante pentru a prelungi conflictul. Artista povestit despre dificultățile întâmpinate, despre nevoia de a se regăsi și de a deveni un model de femeie puternică pentru fiicele sale.

Apelul său final din cadrul discursului de la Parlament a fost pentru o mai mare conștientizare a formelor non-fizice de violență și pentru un sprijin sporit acordat femeilor care trec prin divorțuri dificile, arătând că trauma separării în fața copiilor este o formă de violență care trebuie tratată cu maximă seriozitate.

„Expunerea comportamentului lui abuziv din timpul căsniciei nu a contat în proces, el construindu-și de la un termen la altul o imagine ideală de tată și de soț. Semnalul de alarmă pe care vreau să îl trag, după un divorț complicat și expus, este că actele de violență emoțională din păcate continuă, prin copii, asupra mea și a lor. Învăț să-mi clădesc o nouă viață fără frici. Trebuie să cerem protecție reală pentru femeile și copiii aflați în pericol. Așadar să ridicăm vocea pentru toate femeile care nu pot', a spus Alina Sorescu, vizibil emoționată, la finalul discursului.



 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton