Anamaria Prodan, mesaj pentru Mircea Lucescu, aflat în comă pe patul de spital: "Un adevărat simbol al excelenței în fotbal. Respect pentru tot ceea ce a realizat. Vă doresc multă putere"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mircea Lucescu se află în stare gravă în aceste momente, după ce a suferit un infarct și, ulterior, a intrat în comă, iar reacțiile de susținere nu întârzie să apară. Anamaria Prodan i-a transmis un mesaj profund emoționant fostului selecționer, căruia i-a urat sănătate și recuperare grabnică.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI

Una dintre cele mai importante figuri din istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu, traversează momente extrem de dificile, fiind internat la terapie intensivă, după ce starea sa de sănătate s-a agravat. Surse medicale indică faptul că fostul selecționer ar putea avea nevoie de o nouă intervenție chirurgicală, în timp ce medicii analizează atent evoluția sa și stabilesc conduita terapeutică optimă. Întreaga lume a sportului din România este în alertă, iar mesajele de susținere curg din toate direcțiile pentru antrenorul care a marcat generații întregi. Printre cei care au reacționat se numără și impresara anamaria Prodan, care i-a transmis un mesaj emoționant.

5-25-2

Anamaria Prodan, mesaj pentru Mircea Lucescu, aflat în comă pe patul de spital

În aceste momente critice, Anamaria Prodan a transmis un mesaj plin de emoție și respect pentru Mircea Lucescu. Impresara a vorbit despre impactul uriaș pe care acesta l-a avut asupra fotbalului românesc și despre calitățile sale umane excepționale. Vedeta a subliniat că fostul selecționer nu este doar un antrenor legendar, ci și o sursă de inspirație pentru generații întregi, evidențiind profesionalismul, disciplina și dedicarea care l-au consacrat.

Citește și: Mircea Lucescu, în comă indusă la Terapie Intensivă. Alexandru Rogobete: „Din păcate, este în stare critică’ / Răzvan Lucescu, primele declarații după ce a venit de urgență în țară

Vizibil afectată de situația prin care trece antrenorul, Anamaria Prodan a mărturisit că se roagă pentru însănătoșirea acestuia și i-a transmis gânduri de încurajare.

„Mircea Lucescu – un adevărat simbol al excelenței în fotbal! Un antrenor legendar, un profesionist desăvârșit și, mai presus de toate, un om de o calitate rară. Prin muncă, disciplină și inteligență, a demonstrat că performanța se construiește în timp, cu pasiune și dedicare totală. Pentru mulți, nu este doar un antrenor, ci o inspirație vie și un model de urmat. Respect pentru tot ceea ce a realizat și pentru modul în care a reprezentat fotbalul la cel mai înalt nivel!

În aceste momente grele, gândurile mele sunt alături de dumneavoastră! Vă doresc multă putere, sănătate și o recuperare grabnică', a scris impresara pe rețelele sociale.

Mircea Lucescu ar putea fi operat azi

Reprezentanții Spitalului Universitar din București au transmis că, în acest moment, nu există modificări semnificative în evoluția stării de sănătate a lui Mircea Lucescu, însă cazul său este atent monitorizat ;i nu este exclusă o intervenție invazivă.

Medicii au organizat o ședință complexă pentru a decide pașii următori în tratament, subliniind că vor reveni cu informații oficiale în funcție de evoluția situației.

În cursul zilei de astăzi (n. red. 6 aprilie) a avut loc întrunirea echipelor medicale care îl ingrijesc pe domnul Mircea Lucescu (cardiologie, ATI, chirurgie cardiacă, hematologie), împreună cu un medic cardiolog român care activează în Franța, la solicitarea familiei. La aceasta întâlnire a participat și familia pacientului.

Pentru moment, decizia este că se va continua tratamentul inițiat, apreciindu-se corectitudinea acestuia.

În cursul zilei de mâine starea pacientului va fi reevaluată și se va lua în calcul posibilitatea unei intervenții invazive, de montare a unui sistem de asistare mecanică cardiacă (ECMO).

Vom reveni prin comunicate ulterioare asupra situației medicale a pacientului', a transmis SUUB.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton