Andra, despre educația primită de la părinții ei. Ce și-ar fi dorit să o învețe mai devreme: „Pot să înțeleg de ce nu au făcut asta, pentru că am crescut într-o familie în care eram trei fete și un băiat”

.

Andra recunoaște că a primit o educație bună acasă, de aceea are astăzi principii sănătoase de viață și multă compasiune pentru ceilalți. Cu toate astea, artista regretă că părinții ei nu au învățat-o să se prețuiască mai mult, să se gândească mai mult la ea decât la ceilalți, pe care încearcă să îi mulțumească mereu, să îi bucure cu gesturi simple.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!

Andra a crescut într-o familie numeroasă, ei fiind acasă trei surori și un frate, așa că peripețiile prin care au trecut de-a lungul timpului sunt păstrate undeva acolo, în cufărul cu amintiri. Andra și Cătălin Măruță sunt împreună din 2006 și s-au căsătorit doi ani mai târziu, pe 23 august 2008, chiar de ziua de naștere a artistei. Nunta, care a avut loc la Târgu-Jiu, locul nașterii lui Cătălin Măruță, a adunat în jur de 800 de invitați.

Andra (1)Andra (1)

Andra, despre educația primită de la părinții ei

Andra crede că greșește atunci când nu se pune pe primul loc și are convingerea că a moștenit această trăsătură din familie, pentru că într-o casă cu mulți frați lucrurile stau altfel.

Nu m-au învățat să știu să pun limite, să spun „nu', că e sănătos să mai spui „nu', să nu îți dorești mereu să îi mulțumești pe alții. Cumva să mă învețe lucrurile astea, că nu e nevoie să îi mulțumești neapărat pe alții.

Eu îmi doresc foarte mult ca și oamenii din jurul meu să fie fericiți mereu și am ceva, îmi place să fac lumea fericită, și de multe ori poate mă pun pe mine pe un alt loc, iar câteodată e obositor.

Cumva cred că asta nu m-au învățat. Pot să înțeleg de ce nu au făcut asta, pentru că am crescut într-o familie în care eram trei fete și un băiat. Evident că atunci când crești singur la părinți poate înveți să te prețuiești altfel, poate, nu știu, dar atunci când ești cu frații, ești învățat să-ți pese de celălalt, de fratele tău, de ce mănâncă, dacă e ciocolată, dacă i-am lăsat lui. Cumva, astea vin cred că fără să-ți spună părintele să te pui tu pe alt loc', a spus Andra, în cadrul podcastului Hope and Homes for Children Romania.

Citește și: Mirela Oprișor petrece mai puțin timp cu fiica ei, de când tânăra are iubit: „S-au întrerupt activitățile noastre, e dedicată acestei relații”. Ce părere are actrița despre tânărul artist / EXCLUSIV

Citește și: Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au aniversat-o separat pe fiica lor cea mică. Imagini de la ziua Raisei, care a împlinit 9 ani: „Ochii tăi ascund azi o sărbătoare. Te iubim”

Citește și: De ce Larisa Iordache și Cristian Chiriță vor face separat nunta, și nu o dată cu botezul fiicei lor: „Ne-am tot gândit, așa că am hotărât să o facem la anul. Am mai multe variante în ceea ce privește rochia de mireasă” / EXCLUSIV

Citește și: Fiul Monicăi Anghel se pregătește de examenul de Capacitate: „Facem meditații. Eu sunt cu școala și cu învățatul, asta spun de dimineață până seara, ca o moară stricată'. Ce pasiuni are Aviv / EXCLUSIV

Citește și: Rareș Dragomir, primele imagini cu noua iubită, la doi ani de la divorţul de Simona Bălănescu. Cum arată Helen: „Este o femeie liniștită, familistă, a adus armonie în viața mea'

De ce crede Andra că bunătatea îi dăunează uneori

Artista nu vrea să le facă vreun reproș părinților, care s-au luptat întotdeauna pentru ei și au încercat să le ofere tot ce era mai bun. Andra e recunoscătoare pentru bunătatea pe care o poartă în suflet, pentru că așa a reușit să ajute mulți oameni, dar mărturisește că, uneori, se simte obosită, pentru că atunci când ar trebui să spună Nu”, ea nu poate.

Dacă ar fi să zic ceva, cred că asta ar fi fost, dar nu o spun ca pe un reproș, pentru că bunătatea cu care m-au învățat să privesc lucrurile sau să-i ajut pe oameni, asta nu pot să o pun ca și cum ar fi ceva rău.

Eu, ca adult, câteodată când mă simt obosită, când simt că e punctul acela în care nu mai pot, acum vreau un pic de liniște, simt că asta ar fi trebuit să le învăț mai devreme. Să știu să spun „nu', asta nu-mi face bine mie, chiar dacă ție îți face bine, te pot ajuta altfel. La modul acesta', a mai spus solista.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton