Pe 29 aprilie, Andra Volos a împlinit 27 de ani și a primit în dar o mașină de lux, al cărei preț ajunge la 300.000 de euro, de la soțul ei, Robert Lele. Andra Volos le-a spus fanilor de pe Instagram ce fericită este și recunoscătoare soțului ei pentru generozitatea și iubirea lui. A doua zi, însă, tânăra a chemat Poliția pentru că manelistul ar fi bătut-o.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Lele a fugit de acasă înainte ca Poliția să ajungă la el. Se pare că partenera de viață a cântărețului de manele a fost cea care a sunat la 112 și a acuzat că a fost agresată. Ancheta cu privire la acest caz de violență domestică este acum în mâinile procurorilor.
Robert Lele i-a dăruit Andrei Volos o mașină de lux, iar a doua zi a bătut-o
Andra Volos a primit în avans de ziua ei o mașină de lux de la Robert Lele. Astfel, pe 9 aprilie, fosta concurentă de la Puterea Dragostei posta pe Instagram ce fericită este și cât de mult îl iubește pe soțul ei, după ce i-a îndeplinit acest mare vis.
„Cadoul visurilor mele. De la omul care nu încetează să creadă în noi. Fiecare reușită, fiecare pas înainte. Le trăim împreună, iar această mașină e încă un vis devenit realitate. Recunoscătoare pentru iubirea lui, pentru munca lui și pentru tot ce am construit în doi', a scris Andra Volos, pe Instagram pe 9 aprilie.
O zi mai târziu, pe 10 aprilie, Poliția a intervenit la reședința lor după ce a fost apelat numărul de urgență 112 într-un caz de violență domestică. Manelistul Lele este cercetat într-un dosar de violență în familie, după ce soția lui, Andra Volos, a sunat la 112 și a reclamat că a fost agresată de acesta, conform spynews.ro.
Incidentul a avut loc joi, pe data de 10 aprilie 2025, iar potrivit unor surse judiciare, un echipaj de poliție din Bragadiru s-a deplasat imediat la fața locului. Cu toate acestea, artistul reușise să fugă de acasă înainte ca autoritățile să ajungă.
„La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bragadiru au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, o tânără de 26 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul său, un bărbat de 26 de ani, în comuna Domnești. Din cercetările efectuate la fața locului, s-a constatat faptul că, în urma unor discuții contradictorii, tânăra de 26 ani a fost agresată fizic, de către soțul său, acesta nefiind găsit la fața locului de către polițiști. În urma evenimentului, persoana în cauză, a refuzat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, tânăra de 26 de ani a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, fiind informată cu privire la procedura de emitere a unui ordin de protecție. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind continuate, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu’, a transmis IPJ Ilfov pentru sursa citată anterior.
Robert Lele susține că nu a bătut-o pe Andra Volos
În urmă cu doar câteva zile, Lele a dezmințit informațiile apărute. Cântărețul de manele a recunoscut că a plecat de acasă, după o ceartă cu partenera lui de viață. Cu toate acestea, cei doi s-au împăcat ulterior și au petrecut Paștele împreună.
„Nu există așa ceva, ce surse au?! Cum să scrii așa ceva când nu este niciun dosar pe numele meu. Este o minciună mare de tot! Aseară eram împreună, deci nu există niciun dosar, nimic. Oamenii vorbesc în necunoștință de cauză și scriu niște lucruri care pe mine mă afectează sufletește, dar sunt obișnuit cu oamenii răi, sunt obișnuit ca oamenii să vorbească lucruri aiurea, asta este.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-1-3.jpg)
Este o minciună foarte mare ce s-a scris. Noi am avut o simplă discuție în casă, a fost o discuție mai aprinsă, iar eu am preferat să plec de acasă pentru că nu am vrut să ne certăm. Am fost acasă la părinții mei, am stat trei zile acolo ca să fie lucrurile în regulă, apoi m-am întors acasă și totul este ok. Oamenii au speculat de bătăi, de chestii de genul.
Eu nu sunt o persoană violentă, sunt o persoană cu frică de Dumnezeu. Eu sunt un om care cântă și atât, nu-mi stă mie în caracter să fac aceste lucruri urâte. Îmi pare rău că alții au scris aceste tâmpenii
Îmi pare rău că s-au speculat aceste lucruri. Eu am scris pe internet de mica ceartă, dar oamenii vorbesc vrute și nevrute. Noi suntem bine, suntem acasă, eu mă pregătesc să merg la o petrecere să cânt. Locuim împreună, suntem acasă, nu a existat nimic grav, dar m-a deranjat. Nu este adevărat nici treaba asta că a cerut ordin de protecție. Eu și Andra am petrecut Paștele împreună la Maramureș, deci nu este nimic adevărat’, a declarat artistul atunci pentru cancan.ro.