Andreea Bălan nu mai poate avea copii. Cântăreața a făcut primele declarații: "Da, e de ajuns doi"

Publicat pe

Andreea Bălan a suferit 3 operații complicate, dar medicii au tratat-o cu mare atenție și acum se poate bucura de cele 2 comori, de Clara și De Ella. Iată că acum ea a anunțat că nu mai poate avea copii.

Andreea Băaln, după săptămâni întregi de suferință, a spus lucrurilor pe nume și a anunțat că încă are dureri în urma celor 3 operații pe care le-a suferit în scurt timp. Nu îi este ușor, dar se bazează pe ajutorul soțului, al mamei și al prietenilor apropiați. În aproximativ patru luni va urca pe scenă, va face prize spectaculoae alături de Petrișor Ruge, dar până atunci este nevoită să se recupereze.

Despre al treilea copil, ea a spus că nu mai este posibil. „Copii nu cred că nu mai pot avea”, a declarat ea cu una oarecare regret. Dintotdeauna și-a dorit o familie mare, frumoasă, alături de care să călătorească și să se bucure de viață.

„Copii nu cred că mai pot avea. Da, e de ajuns…”, a spus ea la Antena 1, în emisiunea lui Dan Capatos.

George Burcea a intervenit și el: „Da, indiferent de ce erau, băieți sau fete, noi ne doream doi copii. E suficient, mulțumim că sunt sănătoși. Noi să fim sănătoși…”

Dan Capatos, prezentatorul „Xtra Night Show”, a reacționat: „Doamne ajută, să fie sănătoși copiii!”

Andreea Bălan, detalii despre botezul micuței Clara Maria

Andreea Bălan și George Burcea au fost invitați în platoul de la ‘Xtra Night Show’, unde a povestit despre problemele prin care a trecut, dar și despre fetițele ei. Proaspăta mămică a dezvăluit că botezul Clarei va avea loc în luna septembrie, atunci când fetița va împlini 6 luni. Andreea Bălan își dorește o petrecere mare și să fie fix pe placul ei, însă până să se apuce de organizare, vedeta vrea să se recupereze după operațiile suferite.

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva