Andreea Esca a împlinit 50 de ani. A petrecut la Istanbul, pe ritmuri orientale, cu 70 de invitați

Publicat pe

Andreea Esca a împlinit 50 de ani, așa că a organizat o petrecere aniversară de-a dreptul fabuloasă la Istanbul. Vedeta a avut în total 70 de invitați, dar modul în care a pregătit acest eveniment este unul cu totul inedit, căci invitații nu au avut idee despre tot ceea ce a urmat după ce au fost anunțați să se prezinte la aeroport.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Chiar dacă ziua ei de naștere este abia astăzi, Andreea Esca a dat drumul distracției încă din weekend. Și-a chemat la aeroport prietenii și familia, iar aici le-a dezvăluit tuturor surpriza fabuloasă pe care le-a pregătit-o: o plecare la Istanbul. Atât această călătorie, cât și petrecerile de după, au fost organizate în secret de vedetă în cele mai mici detalii.

Andreea Esca a împlinit 50 de ani. A petrecut la Istanbul, pe ritmuri orientale, cu 70 de invitațiAndreea Esca a împlinit 50 de ani. A petrecut la Istanbul, pe ritmuri orientale, cu 70 de invitați

Andreea Esca a împlinit 50 de ani

Cei 70 de invitați au fost duși cu avionul în Turcia, apoi cu autocarul până la hotel. Ringul de dans a fost principala atracție datorită lui Mihai Petre, dar și a soției acestuia, Elwira. Nici Andreea Esca sau soacra ei, doamna Eram, nu s-au lăsat mai prejos, conform Libertatea pentru femei. La petrecere au fost invitați, desigur, cei din familie: Alexandre Eram, Alexia și Aris, dar și Lucia Esca, mama prezentatoarei.

Printre prietenii care i-au fost alături în această zi de sărbătoare se numără: Dana Rogoz și soțul ei, Lucian Mândruță și soția lui, Cristiana Copos, Amalia Năstase și soțul ei, chef Adrian Hădean și Lavinia Sârbu, prima soție a lui Adrian Sârbu. Din păcate pentru Andreea Esca, Tudor Chirilă, bunul ei prieten, nu a avut cum să ajungă la acest eveniment.

Citește și: Cum arăta Andreea Esca la 19 ani. Imagini de colecție din adolescența prezentatoarei

Citește și: Laura Cosoi, botez tradițional în Maramureș pentru fetița ei. Cum s-a îmbrăcat actrița: „A fost o imagine angelică”

Citește și: Cum a slăbit Andreea Esca 6 kilograme. Ce dietă a ținut: „Cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine'

Citește și: Vlăduța Lupău și soțul ei, imagini de colecție cu fiul lor. Cum i-a surprins micuțul Iair: „Gen: Mai lasă-mă”

Petrecere fabuloasă la Istanbul

După ce s-au cazat la hotel, cei 70 de invitați au fost duși pe un vapor închiriat de vedetă și s-au plimbat pe Bosfor. Aici s-au bucurat de o cină fastuoasă și au continuat petrecere, pe ritmuri orientale. La meniu, aceștia au savurat antreuri tradiționale turcești, friptură de pui, pachețele de primăvară umplute cu brânză, chifteluțe măcelărești, orez cu legume și tort, informează lpf.

Se pare că Andreea Esca s-a bucurat din plin de atmosfera orientală, așa că a dansat și ea pe ritmurile turcești, inclusiv alături de soțul ei.

„Ce simt la 50 de ani? Ca trebuie sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am trait pana acum! Si sa multumesc familiei, prietenilor, telespectatorilor, colegilor pentru magia din viata mea”, este mesajul transmis de Andreea Esca, pe contul personal de Instagram.

Ce a dezvăluit Lucian Mândruță despre petrecerea surpriză

Printre cei care au fost surprinși de planul Andreei Esca a fost și jurnalistul Lucian Mândruță. Acesta a dezvăluit pe rețelele de socializare mai multe detalii despre aniversarea prezentatoarei și a făcut publice și o serie de fotografii cu invitații.

„Pana la urma Esca ne-a dus la Istanbul, de ziua ei, prieteni, rude si copii… Suntem vreo 70 si-a fost nevoie de doua autocare de la aeroport si pana aici – soferii turci chiar au facut intrecere cu noi, care ne duce mai repede! Nu dau numele hotelului, ca, nah, sunt deja destui invitati… dar e foarte aproape de Bosfor, de unde si pozele. Oricum, lumea nu prea sta cu ochii pe geam, ca a inceput deja dansul (in coregrafia lui Mihai Petre si-a sotiei Elwira).

Meniul? Bame. Multe bame, plus pepene si salata! Si alte chestii mai pe opulenta, dar stiti ca nu prea imi plac pozele cu mancare. Va las mai departe cu cele de pe drum si cu peisajul mereu minunat al Istanbulului, langa care petrecem cei 50 de ani ai bunei mele prietene. Nu, tot nu stiu cat are salariul. Stiu doar cate stele are hotelul. Dar parca mai conteaza”, a scris Lucian Mândruță, pe Facebook.

Sursă foto: Instagram Andreea Esca, Facebook Lucian Mândruță

 
dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter