Andreea Răducan a marcat împlinirea vârstei de 43 de ani într-un mod cald și discret, exact așa cum și-a obișnuit susținătorii în ultimii ani. Departe de lumina reflectoarelor și de evenimentele fastuoase, fosta sportivă de performanță a ales să își celebreze ziua de naștere acasă, înconjurată de cei mai importanți oameni din viața ei: soțul său, Daniel Tandreu, și cei doi copii ai lor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
La 43 de ani, Andreea Răducan demonstrează că succesul din arena sportivă s-a transpus cu succes și în viața de familie, bucurându-se din plin de stabilitate, iubire și momente autentice alături de cei dragi.
Cuprins
Andreea Răducan a împlinit 43 de ani
Aniversarea Andreei Răducan a fost un prilej de recunoștință și bucurie în familie. Întrebată de cei dragi ce își dorește de ziua ei, marea campioană a gimnasticii românești a mărturisit că nu mai simte nevoia unor daruri materiale, pentru că își trăiește deja cea mai împlinită perioadă din viață.
„Când cei dragi mă întreabă ce îmi doresc de ziua mea… Am deja cel mai frumos cadou! Cu recunoștință și cu inima plină vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune si pentru iubire„, a lăsat să se înțeleagă fosta gimnastă, făcând referire la liniștea căminului și la dragostea oferită de cei doi copii ai săi, Amira Sophia și Andrei Filip.
Gimnasta a împărtășit și câteva imagini emoționante de la mica petrecere în familie, în care apare alături de cei mici, pregătiți să sărbătorească alături de mama lor.
Copiii, extrem de atașați de ea, au fost protagoniștii momentelor dulci din cadrul aniversării.
Cu ce se ocupă Andreea Răducan de când s-a retras din gimnastică
Deși pentru publicul larg rămâne una dintre cele mai valoroase și distinse imagini ale sportului românesc, medaliată la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000 și multiplă campioană mondială, Andreea Răducan mărturisește că cel mai important titlu pe care îl poartă astăzi este cel de mamă.
„Prioritățile, ca în orice familie cu copii, capătă un nou sens. Și este absolut firesc. Apreciem altfel timpul, păstrăm disciplina (pe care am învățat-o încă de copil), dedicăm cât mai mult timp copiilor, fără însă a renunța la activitățile noastre.
acem lucruri împreună, dar ne străduim să ne și repectăm programul unul altuia’, a declarat Andreea Răducan pentru VIVA!
Căsătorită din toamna anului 2016 cu omul de afaceri Daniel Tandreu, Andreea a fost mereu destul de discretă când a venit vorba despre viața personală, alegând să expună public doar momentele cu adevărat speciale.
Fosta sportivă pune un accent deosebit pe educația și mișcarea copiilor ei, încurajându-i de mici să îndrăgească sportul și stilul de viață activ.
„Copiii sunt foarte activi și, uneori, devine o reală provocare să ținem pasul cu energia lor. Le place amândurora sportul și mergem constant în sala de gimnastică, pentru a ne juca, deocamdată. Practicăm înot, iar Amira a mers pentru un an de zile la tenis.
Apoi și-a dorit o pauză, așa că îi respectăm dorința. Andrei, deși, este mai mic cu doi ani, ține pasul foarte bine cu sora lui mai mare.
Îmi doresc ca ei să facă ceea ce le aduce bucurie. Fiecare avem propriul destin și nu înseamnă că, dacă eu am reușit să fac performanță în gimnastică, copiii mei trebuie să urmeze același parcurs.
Însă, îi asigur mereu că sunt lângă ei, indiferent de ce vor alege să facă. Important este să fie cu bucurie și pasiune’, ne-a mai spus Andreea Răducan.