Andreea Răducan și soțul ei, Daniel Tandreu, s-au căsătorit în toamna anului 2016 și au împreună doi copii, pe Amira Sophia și Andrei Filip. Pe cât de mari sunt provocările cu care se confruntă ca mamă, Andreea Răducan iubește rolul pe care îl joacă de aproape șase ani, atunci când a adus-o pe lume pe fiica ei și a lui Daniel. Fosta gimnastă a dezvăluit cum este ea, ca mamă, și cum își împarte timpul între carieră și cei doi copii.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Andreea Răducan a devenit mămică pentru prima dată pe 25 septembrie 2017, când a adus-o pe lume pe Amira Sophia. Doi ani mai târziu, Andreea Răducan l-a născut pe Andrei Filip și chiar dacă iubește cel mai mult rolul de mamă, fosta gimnastă a fost președinte al Federației Române de Gimnastică din 2017 până în 2020.
Andreea Răducan este mama a doi copii
Fostă gimnastă de talie mondială, medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, multiplu medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică, Andreea Răducan găsește în maternitate cea mai mare împlinire a sa. Pe lângă uriașele reușite profesionale, Andreea Răducan spune că rolul de mamă este cel care îi aduce o fericire incomparabilă.
„Este rolul pe care îl iubesc cel mai mult, pe care mi l-am și dorit foarte tare. Am două minuni de copii – o fetiță și un băiețel – și încerc să le dedic timp la modul real, adică atunci când sunt cu ei, sunt cu ei, atât.
În general, tot ceea ce am de făcut la birou mă străduiesc să rezolv până în jurul prânzului, 15.00- 16.00, când vin de la grădiniță. Când ajung acasă, să reușim să facem lucruri împreună. Construim un puzzle, ne uităm împreună la un film, pictează sau fac orice altă activitate – dar să fim împreună cu ei.
Pur și simplu să stăm și să povestim când au răbdare, că nu întotdeauna, evident, au starea necesară să povestească ce au făcut la grădiniță, ce au mâncat sau cu cine s-au jucat, banalități pe care, în general, părinții le întreabă. Copiii sunt minunați, iar rolul de mămică îl iubesc pur și simplu cu toate provocările„, a declarat Andreea Răducan pentru playtech.ro.
Cum s-au cunoscut Andreea Răducan și soțul ei, Daniel Tandreu
Andreea Răducan și soțul ei, Daniel Tandreu, s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. Partenerul sportivei a petrecut cea mai mare parte a vieții în Germania, însă a revenit în România în anul 2012, atunci când destinul l-a adus față-n față cu mama copiilor săi.
„Daniel nu știa despre mine foarte multe lucruri, pentru că el împreună cu părinții au plecat din România în Germania atunci când el avea 6 luni, nu a stat deloc în România. În toată această perioadă a studiat în alte țări și a lucrat în alte țări. Și abia din anul 2012 s-a întors în București. Dacă destinul este să te întâlnești cu omul care trebuie, te întâlnești fără doar și poate.
Așa s-a întâmplat și la noi, avem și prieteni comuni prin intermediul cărora de fapt ne-am cunoscut, ne-am întâlnit. Și chiar dacă până atunci nu venise deloc în România în toată această perioadă: de la 6 luni de când a plecat până la 30 de ani, iată că la câteva luni după ce a ajuns în România, ne-am întâlnit. Am rămas împreună pentru o perioadă de 4 ani, după care ne-am căsătorit și iată-ne cum suntem astăzi, într-o familie frumoase și cu doi copii minunați.
Cred foarte tare că nu este nimic întâmplător în viața noastră și oamenii pe care trebuie să îi întâlnim, cu siguranță îi vom întâlni. În stațiile în care trebuie să oprim pe parcursul vieții noastre vom opri oricum, depinde de noi, probabil, cu cine alegem să facem călătoria în vagon de la o stație la alta. Așa că da, sunt cumva liniștită din punctul acesta de vedere și sunt recunoscătoare în același timp, pentru că viața m-a surprins întotdeauna foarte frumos și eu, la rândul meu, mă străduiesc ca prin lucrurile pe care le fac, acțiunile pe care le fac, să dăruiesc din ceea ce am obținut și celorlalți cu bucurie și recunoștință’, spunea Andreea Răducan acum ceva timp.