Andreea Raicu, mesaj tulburător după ce a ajuns cu mama ei la spital: "Cât de ușor se poate termina totul într-o clipă! Când stai pe holurile unui spital și aștepți vești, timpul se schimbă"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andreea Raicu a vorbit deschis despre unul dintre cele mai tulburătoare momente trăite recent, petrecut pe holurile unui spital, în timp ce aștepta vești despre mama sa. Mărturisirea vine într-o perioadă încărcată emoțional pentru multe figuri publice, inclusiv Mihaela Rădulescu, care și-a pierdut mama chiar la final de an.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Sărbătorile sunt, de obicei, despre revederi, liniște și timp petrecut alături de cei dragi. Însă pentru unii, această perioadă vine cu încercări grele și cu emoții care pun totul în perspectivă. Cunoscută pentru relația extrem de apropiată pe care o are cu mama sa, Andreea Raicu a trecut recent printr-un moment care a zguduit-o profund și a făcut-o să privească altfel fragilitatea vieții. Vedeta a povestit o experiență trăită pe holurile unui spital, acolo unde ajunsese de urgență alături de mama ei. Contextul este cu atât mai dureros cu cât, recent, Mihaela Rădulescu a fost lovită de o pierdere ireversibilă, mama sa stingându-se din viață la final de an.

ai54ai54

Andreea Raicu, mesaj tulburător după ce a ajuns cu mama ei la spital

Într-un mesaj profund și vulnerabil, Andreea Raicu a ales să vorbească despre unul dintre momentele grele și dureroase prin care a trecut la final de an. Vedeta a asistat, întâmplător la o discuție dintre un medic și fiul unui pacient, o discuție dureroasă, care suna ca o sentință și care a făcut-o să se gândească la fragilitatea vieții.

Citește și: Cum a reușit Andreea Raicu să o ia de la capăt atunci când a pierdut tot: „Nu a mai funcționat businessul. M-am și îmbolnăvit, mi-am pierdut și unul dintre prietenii cei mai buni, practic am pierdut cele mai importante lucruri din viață'

Citește și: Andreea Raicu explică de ce nu și-a întemeiat o familie până la 46 de ani: „Sper că mesajul meu nu va fi interpretat greșit. Îmi doresc să am o relație, însă…’

„Zilele trecute, o așteptam pe mama la spital, unde ajunsesem de urgență pentru că nu se simțea bine. În agitația permanentă de pe holuri, pe lângă mine a trecut o targă cu un pacient într-o stare foarte gravă. În urma lui, un medic care, din mers, îi spunea unui bărbat de vreo 35 de ani că nu crede că tatăl lui va rezista. Tocmai suferise încă un stop cardiac.

M-am uitat la bărbatul de lângă mine și am văzut cum speranța din ochii lui, apărută odată cu medicul, s-a transformat într-o secundă în neputință. În gol. În dispariție. Am simțit o durere care mi-a străpuns stomacul. Și eu o așteptam pe mama, în același loc, cu aceeași nerăbdare pentru niște vești. Și, fără să vreau, am simțit durerea lui', a povestit Andreea Raicu pe rețelele de socializare.

„Când stai pe holurile unui spital și aștepți vești despre cineva pe care îl iubești, timpul se schimbă”

În continuarea mesajului său, Andreea Raicu vorbește despre schimbarea de perspectivă care apare inevitabil în astfel de momente-limită. Așteptarea pe holurile unui spital, cu teama că o veste poate schimba totul, aduce o claritate dureroasă: lucrurile pe care le considerăm zilnic urgente își pierd complet relevanța. Munca, planurile, presiunea termenelor sau agitația cotidiană dispar, iar în locul lor rămâne o singură preocupare – starea celui drag. Vedeta recunoaște, fără ocolișuri, că aceste experiențe te obligă să te oprești și să-ți pui întrebări incomode despre felul în care îți împarți timpul și atenția.

„Cât de ușor se poate termina totul într-o clipă… Când stai pe holurile unui spital și aștepți vești despre cineva pe care îl iubești, timpul se schimbă. Minutele trec mult mai greu, iar lumea de afară pare să se oprească. Totul se dilată, în contrast cu goana în care trăim zilnic. Momentul acesta se izolează, parcă, în timp. Și când ești pe holurile unui spital, începi să vezi lumea diferit. Lucrurile care păreau urgente își pierd importanța. Gândurile se limpezesc. Rămâne doar ceea ce contează cu adevărat. Dintr-odată devii prezent. Nimic altceva nu mai contează. Deadline-uri, liste, planuri, drumuri, lucruri „urgențe' – toate dispar. Totul se oprește. Și rămâne doar esențialul.

Viata îți arată atunci, fără ocolișuri, ce contează cu adevărat. Te oprește și îți spune: oamenii pe care îi iubești aveau nevoie de timp. De tine. Dar tu erai prea ocupat. Să mai dai un telefon. Să mai faci o vizită. Să mai fii acolo. Poate că, uneori, viața ne oprește ca să ne amintească ce contează cu adevărat. Poate că acesta e singurul moment în care înțelegem că timpul înseamnă, de fapt, oameni. Acum că vin Sărbătorile, să nu le lăsăm să treacă. Să ne bucurăm de oameni. De momente. De timpul pe care încă îl avem. Cui îi dăm, de fapt, timpul nostru înainte să nu îl mai avem?', a conchis Andreea Raicu.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton