Andreea Vasile și Tudor Giurgiu formează un cuplu și în viața de familie, și în lumea filmului. Cei doi sunt căsătoriți și au împreună un băiat, iar recent au avut ocazia să lucreze cot la cot la „3 zile în septembrie”, actrița în fața camerei și regizorul în spatele ei. Cum au reușit să separe, sau nu, cele două planuri și care au fost temerile lui Tudor Giurgiu la filmări.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Cum echilibrează Andreea Vasile și Tudor Giurgiu viața de familie cu cea profesională
- 2 Andreea Vasile: 'Nu se întâmplă asta…'
- 3 Andreea Vasile: 'Pentru mine a fost foarte reconfortant să lucrez cu omul care mă cunoaște cel mai bine. Îmi cunoaște fricile, îndoielile…'
- 4 Tudor Giurgiu: 'Eu depun armele…'
- 5 Tudor Giurgiu: 'Tot timpul aleargă pe niște tocuri…'
- 6 Tudor Giurgiu: 'De la bun început m-am gândit la oameni cu care am mai lucrat'
- 7 Tudor Giurgiu: 'Zilele acestea în care te relaxezi sunt atât de rare, pentru că trăim la foc intens'
- 8 Andreea Vasile: 'După ce terminăm turneul prin țară cu filmul…'
„3 zile în septembrie', cel mai recent film regizat de Tudor Giurgiu, i-a adus pe acesta și pe Andreea Vasile în aceeași echipă de lucru. Andreea interpretează rolul principal, în timp ce Tudor s-a aflat la cârma proiectului, iar faptul că cei doi sunt și parteneri de viață a făcut ca experiența de pe platou să fie una aparte. Regizorul, care lucrează și la filmul dedicat Nadiei Comăneci, a povestit despre responsabilitatea pe care a simțit-o în timpul filmărilor și despre teama ca Andreea să nu se accidenteze în scenele solicitante.
Pentru cei doi, colaborarea profesională nu este însă privită ca un obstacol în relație. Dimpotrivă, Andreea Vasile și Tudor Giurgiu consideră că faptul că se cunosc foarte bine i-a ajutat să comunice direct și să își ofere feedback fără ocolișuri. Actrița spune că i-a fost reconfortant să lucreze cu omul care îi știe cel mai bine fricile și îndoielile, în timp ce regizorul a apreciat faptul că putea conta pe părerea ei încă din etapa în care scenariul prindea contur.
Cum echilibrează Andreea Vasile și Tudor Giurgiu viața de familie cu cea profesională
Andreea Vasile și Tudor Giurgiu au colaborat la filmul '3 zile în septembrie', lansat recent în cinematografele din București și din țară; Andreea în calitate de actriță, iar Tudor Giurgiu de regizor. Cei doi au lucrat bine împreună și susțin că acesta a fost un avantaj, faptul că sunt soț și soție. Regizorul a mărturisit că nu a menajat-o deloc, pe soția lui.
Bună seara! Mi-a plăcut filmul…
Tudor Giurgiu: Mă bucur! Sper ca oamenii să vină într-un număr cât mai mare să îl vadă. Bebe Cotimanis a văzut ieri filmul și spunea că s-a simțit în mijlocul acțiunii. Mi-a spus că simțea că este alături de Andreea în toată călătoria ei, care durează vreo 65 de minute.
Andreea?
Eu sunt mai emoționată ca niciodată, pentru că am văzut o grămadă de oameni, de la cunoscuți la oameni din industrie, și filmul a avut o reacții foarte bune până acum. S-a bucurat de succes și, s-a râs, s-a plâns… Oamenii au pus foarte multe întrebări și pentru noi, de fapt, asta e cea mai bucurie, dar și răsplată pentru munca de anul trecut.
Andreea Vasile: 'Nu se întâmplă asta…'
Cum ați reușit să delimitați viața de familie de cea profesională, atunci când lucrați împreună? Sau nu se întâmplă asta…
Andreea Vasile: Nu se întâmplă asta niciodată. Cred că putem să răspundem amândoi în același timp la această întrebare.
Tudor Giurgiu: Nu se întâmplă asta, într-adevăr. Dar, în cea mai mare parte a timpului fiecare este ocupat cu proiectele sale și uite că proiectul acesta a fost o bucurie și ne-a adus împreună. Și nu doar pe noi doi, ci și pe mulți alți actori, prieteni. Au fost șapte zile în care doar asta am făcut și uite, filmul e gata.
Andreea Vasile: 'Pentru mine a fost foarte reconfortant să lucrez cu omul care mă cunoaște cel mai bine. Îmi cunoaște fricile, îndoielile…'
Care este cel mai mare avantaj sau poate dificil moment atunci când colaborezi cu soțul tău la un proiect?
Andreea Vasile: Nu a fost așa, dimpotrivă. Pentru mine a fost foarte reconfortant să lucrez cu omul care mă cunoaște cel mai bine. Îmi cunoaște fricile, îndoielile… Știe când să îmi dea încredere; și atunci lucrurile se spuneau fără niciun fel de filtru. Veneau din partea regizorului, și nu din partea soțului. Prin urmare, lucrurile au funcționat foarte bine.
Tudor Giurgiu: Cel mai important pentru mine a fost faptul că am putut să am pe cineva aproape de mine, care să citească scenariul, să citească în momentele în care aveam dubii, nelămuriri… Nu e atât de des întâlnită ocazia aceasta ca actrița să citească imediat și aveam și feedback-ul ei la cald. Am mers pe mâna ei și mi se pare important. Este un film despre o femeie aflată într-un moment dificil. Și ea s-a descurcat foarte bine.
Tudor Giurgiu: 'Eu depun armele…'
Atunci când există divergențe, care dintre voi cedează primul?
Andreea Vasile: Tudor. Există divergențe, că nu ai cum să lucrezi împreună și să nu fie și astfel de momente. Dar, de fiecare dată, nu am cu cine să mă cert.
Tudor Giurgiu: Eu depun armele.
Andreea Vasile: Cu cineva care e mai calm și mai înțelept nu ai cum să te cerți. Eu sunt din Oltenia, el este din Ardeal și cred că asta e ceva ce ne diferențiază complet.
Tudor Giurgiu: 'Tot timpul aleargă pe niște tocuri…'
Dar regizorul a menajat-o pe actrița Andreea Vasile?
Tudor Giurgiu: Tot filmul aleargă pe niște tocuri, noaptea, și mă tot gândeam la filmări să nu își rupă ceva. Am stat cu teama asta… Deci, nu am menajat-o! Iar ea știe asta. Andreea vrea întotdeauna încercări grele.
Așa este, Andreea?
Andreea Vasile: Sunt actriță. Nu simțeam nicio clipă nevoia să fiu menajată, dimpotrivă, nu m-aș fi simțit bine dacă eram menajată. Pentru toți a fost foarte complicat și o responsabilitate mare. Și atunci, nu aveam niciun fel de timp de timp pentru a cosmetiza lucrurile. Lucrurile trebuiau spuse exact așa cum trebuiau. Era timpul scurt și nu era timp. Așa că lucrurile erau foarte precise.
Tudor Giurgiu: 'De la bun început m-am gândit la oameni cu care am mai lucrat'
Cum s-a ajuns la decizia aceasta de a lucra împreună la acest proiect?
Tudor Giurgiu: A fost un proiect care a luat naștere într-un timp scurt. Nu am avut timp de casting. Știam că e un rol greu, complicat. Să stai 54 de minute la cameră, să fii tot timpul prezentă, să fii acolo cu toate emoțiile…. nu este ușor! Și nici pentru celelalte personaje nu am dat casting. De la bun început m-am gândit la oameni cu care am mai lucrat. Cu Emilia Popescu nu am mai lucrat, dar cu ceilalți, da.
Tudor Giurgiu: 'Zilele acestea în care te relaxezi sunt atât de rare, pentru că trăim la foc intens'
Dar o zi relaxantă cum arată pentru voi? Mai aveți parte și de așa ceva?
Tudor Giurgiu: Zilele acestea în care te relaxezi sunt atât de rare, pentru că trăim la foc intens. Avem un băiat care este la școală și cere atenție. Și suntem amândoi foarte prinși. Dincolo de cotidianul acesta, reușim cu greu să ne relaxăm. Întâi avem nevoie de un timp până ce lăsăm deoparte stresul.
Andrea Vasile: Despre meserie tot vorbim, oriunde am fi, din păcate sau din fericire. Avem această meserie amândoi și ne place foarte mult. De fiecare dată când am îndoieli sau întrebări, vorbesc cu el. Povestesc de la mine de la filmări. Practic, nicio clipă nu știm ce înseamnă asta, granița din viața personală ne-a… E un amalgam, dar un amalgam bun și cred că așa am fi făcut și dacă eram arhitecți.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/001-cover-308-154.webp)
Andreea Vasile: 'După ce terminăm turneul prin țară cu filmul…'
Deci, într-o vacanță nu ați reușit să ajungeți?
Tudor Giurgiu: Când putem să ne rupem un timp și avem timp…
Andreea Vasile: Fugim. După ce terminăm turneul prin țară cu filmul; și eu filmările mele, am zis că vom pleca într-o vacanță.
Mulțumesc frumos! Mult succes!
Andreea Vasile și Tudor Giurgiu: Mulțumim!
Foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/andreea-vasile-si-tudor-giurgiu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/488890346_9609573022445680_6422257531347108837_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/438058438_18394642756078606_4093294040607930821_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/12/florin-salam-vila1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/cristina-cioran-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_575e196f2126e37838a57e23c646ce26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_fc3f926261652167e2a067a70a79b11a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_e99d13deb988b6f3c214a834b76cfa72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_21db9bec58a13ab9f8b769e160050804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colan-victoria-lungu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/66-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-anca-dumitra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/fotojet-2026-09-08t155631.881.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/88-11.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/59061-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_623473e7036079a81b4e14a007fb1a46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_77799900e334e78e1a8f5fb7ddbc477e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_c61e73beb3acbe7d507c7d2cd4608a20.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_1e5ffaa068dc41bec041fa29673b49d3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_cfc086f0ed02f448d0640798f3ef61ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9aab73f80f8857c8acb2e30f7ca806a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_d17ab4fd5e421c0f1e6702fbca82d2f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_3f49e7ec51f11db7ab9e00ae7c5f7b81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_c79552af03d54973cea1a67d73f55763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_d476eaf18809be2a2d5d23bb36ebf1dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_215fdcbf47f3c99da2c8dc069ccd5e99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_c2434e481ee4ad2afabb1b4cb838d992.jpg)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_305f2b0c9436a3f0be43f08374e59c37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_fc903243d35e89b602e704b8bd89b542.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7e66811bc46248b4ae3c572c93bb788a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_279ee2c42c2516859e1aeff0d1d12c61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_12c9ef3ef361ff85abbf0abf3f708b98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_369b97c999aacdf8182acf19d883afcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6ae8dd42a154816ff2a81ad75950b65f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_72806b91c7af066ad71b41aa04b5b06e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_973cb7a3a18ccfaca648444316b241a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1ccf91844bad23652d4fc9fca96f22c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cccfbd54f264e4f3cd23055ba0be5e36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2be58b8da99fc59d903a11977dea7d95.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19b20326369f76926701174e89d27508.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_93fb85716cff0d77807f6dbe307c8359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_476d817ec8899859213f904ddbdf065e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b079e0ef269649f595eccab4641d6c04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/img-60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-foto-2026-08-20t144722.283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/66-5.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_224120014e0e9d75152f07b22145b652.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f26d41eb81d239ade1e57362cac313c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9393ae90c0a856aa1c2e24f1fe1772cc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_72b7470a1e2a3d02b67d5f43fa406ebc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_2bdfc06ffa45bad71c6ba26b755b8914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_47b21410159e52aad588110b8bce1434.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ef968753b63b1bff38720ee5a38cf2c6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_523165a99bb0ff9e07c2e7885ecb221b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_814e171e866dfd02ecdb0757176c194d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_c01f188f604ef8085f30745a4e15c507.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_1d6d048bdf95f96710fb6f7095bb85c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5eec54bc4eb7af806e8e3f1f3d0b6f35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ecf01e412f5d0969744ae346921614fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_a760ae5a6bd6e61b88e88980c85d0c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_224633d30d4af15a34e1b27127cfb42b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_a3e821c42e7f9a41df095be31b4e27ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_0e514fd5a3f6e78d74a4f0ac3edeb861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_e3f02e07dbcfe0ce8fec6b460773e8c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_eba41ff137126e172b9e2b4a1fcbe6a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_89c992cf3ff082109717b6fe78854807.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6b9b6dd57b85640f7d55e5f2847ab8bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_2bbe507443ea1c8e17e028e987686a5f.jpg)