Noemi și Bogdan Troia, părinții îndurerați care și-au pierdut cei trei copii în cumplitul accident din Spania, trăiesc zile de o durere imposibil de cuprins în cuvinte. Răniți grav, imobilizați în scaune cu rotile, au fost surprinși în imagini cutremurătoare, la înmormântarea celor mici. Videoclipurile apărute în mediul online sunt greu de privit, suferința lor e sfâșietoare.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
O tragedie cumplită a lovit o familie de români stabilită în Spania de ani buni. În urma unui accident rutier devastator, Noemi și Bogdan Troia și-au pierdut cei trei copii, toți aflați la vârste fragede. Pentru cei doi părinți, această rană care nu se va închide niciodată. Într-o clipă, viața lor s-a transformat într-un coșmar fără sfârșit.
Cuprins
Au fost înmormântați cei trei copii care au murit în accidentul din Spania
În urma impactului devastator, Noemi și Bogdan Troia au fost transportați de urgență la spital, cu multiple traumatisme. Pe lângă îngrijirile medicale, cei doi primesc și sprijin psihologic din partea Crucii Roșii, încercând, pe cât posibil, să facă față unei dureri imense.
În mediul online au apărut imagini sfâșietoare, care îi surprind pe cei doi părinți la înmormântarea, în scaune cu rotile, îndurerați și copleșiți de pierdere. Cu lacrimi în ochi și mâinile tremurânde, își iau rămas-bun de la copiii lor, înainte ca micuții să fie conduși pe ultimul drum.
Comunitatea românească din Villanueva de la Jara a fost acolo, unindu-se într-un gest de profund respect și compasiune. Sicriele albe au fost înconjurate de rude și prieteni care au purtat tricouri cu chipurile copiilor și mesajul: „Volar Alto… Rebeca, Saul și Emanuel’.
Cum s-a produs accidentul
Accidentul cumplit a avut loc pe 27 iulie, în jurul orei 17:00, pe un drum național din apropierea localității Sisante. Familia Troia se îndrepta spre biserică, când mașina lor a fost implicată într-o coliziune frontală cu un alt vehicul.
Deși drumul nu era cunoscut ca fiind periculos, forța impactului a fost nimicitoare. Cei trei copii – Rebeca, Saul și Emanuel – și-au pierdut viața pe loc, iar părinții au ajuns în stare gravă la spital.
Spania a declarat trei zile de doliu în memoria celor trei copii
Tragedia a cutremurat întreaga comunitate din Villanueva de la Jara, o localitate liniștită din provincia Cuenca, cu puțin peste 2.000 de locuitori. Autoritățile locale au declarat trei zile de doliu și au suspendat evenimentele programate în cadrul festivalului orașului.
„Amândoi locuiau aici de mulți ani. Ea era văzută aproape în fiecare zi la supermarket și plimbându-se prin sat. La fel și el. Lucra în cultivarea ciupercilor, o activitate foarte răspândită în Villanueva de la Jara’, au declarat localnicii pentru cotidianul El Espagnol.
„Mama copiilor a venit în Villanueva de la Jara când avea șapte ani, amândoi au trăit practic toată viața în sat’, au spus vecinii.
Sursa foto: Captură Video