David Popovici, primit pe aeroport cu aplauze de zeci de fani entuziasmați, după performanța de la Singapore: „Am reușit să mă autodepășesc, sunt mândru de mine”. Ce planuri are acum

.

David Popovici s-a întors în țară după participarea la Campionatele Mondiale din Singapore. Campionul a fost întâmpinat cu aplauze și emoție de fani, familie și oficiali, într-un moment care a transformat Aeroportul Henri Coandă într-o scenă de sărbătoare națională. Vizibil emoționat, David Popovici a dat autografe și s-a pozat cu toată lumea, dar a avut și un discurs impresionant.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

La Campionatele Mondiale din Singapore, David și-a reconfirmat statutul de lider al generației sale. Deși competiția a fost acerbă, el a reușit să se autodepășească, să lupte cu determinare și să ofere prestații care au stârnit admirația specialiștilor și a fanilor din întreaga lume. Fiecare cursă a fost o demonstrație de eleganță tehnică și forță mentală, iar rezultatele obținute au consolidat imaginea unui sportiv care nu se mulțumește cu trecutul glorios, ci construiește viitorul cu fiecare lungime de bazin. La revenirea în țară, campionul a fost așteptat de zeci de fani, care l-au aplaudat cu ochii în lacrimi.

david-popovicidavid-popovici

David Popovici, primit la aeroport cu aplauze de zeci de fani entuziasmați, după performanța de la Singapore

La sosirea în România, David Popovici a fost întâmpinat de zeci de fani entuziasmați, care au dorit să-i arate aprecierea pentru efortul și performanțele sale. Campionul le-a dat fanilor o veste bună, dezvăluind că nu se va retrage din sport, așa cum s-a speculat. Cu modestia care îl caracterizează, David a declarat:

„Suntem rupți de oboseală. A fost o întreagă experiență, a fost un concurs revelator în care am reușit să mă autodepășesc foarte mult. Nu o să vă dau nicio veste proastă. Iubesc înotul în continuare. Chiar dacă a fost un concurs și o perioadă dificilă pentru mine, am reușit să mă autodepășesc, sunt super mândru de mine și de echipa mea, așa că nu, nicio șansă să mă retrag.

Mult mai mândru decât de medalii şi timpi sunt de faptul că deşi am vrut să renunţ şi am fost aproape de a renunţa am găsit cumva puterea în mine să continui şi să-mi demonstrez că pot şi că poate n-ar trebui să mă îndoiesc atât de mult de mine. Cât mai mulţi sportivi ar trebui să vorbească de astfel de momente, când s-au îndoit de propriile forțe', a spus Popovici.

Citește și: David Popovici a câștigat medalia de aur la 100 m liber, la Mondialele din Singapore. E dublu campion!

David le-a mărturisit fanilor săi și că se pregătește de vacanţă. „Nu știu ce va urma. Va fi sigur o vacanță în care vom sărbători pe măsură. Undeva pe o plajă, nu știu încă. Următorul pas este să avem o vacanță frumoasă. Vreau să-mi conduc mașina, să fac toate lucrurile de care n-am avut timp pentru că m-am antrenat foarte, foarte mult timp. Vreau să învăț să gătesc, să-mi iau permisul pentru motor, să-mi petrec timpul cu familia, să-i scot la restaurant”, a mai spus el.

„Faptul am reuşit să văd drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine”

David Popovici a vorbit cu sinceritate despre provocările din ultimul an, recunoscând că a fost o perioadă dificilă, dar plină de învățăminte. Cu o maturitate remarcabilă, David a explicat că a ajuns într-un punct în care titlurile nu mai sunt scopul principal, mărturisind că unul dintre cele mai emoționante momente a fost când și-a văzut drapelul României fluturând mai sus decât cel al Statelor Unite.

 „Tot anul trecut a fost un an foarte dificil, dar şi de succes, care a venit la pachet cu un set nou de provocări. Nu mi-a spus nimeni cât de greu va fi şi când este bine. Pot spune că mi s-a ridicat o piatră de pe inimă în sensul că nu mă mai interesează titlurile, parcă uşor uşor mă întrept spre plăcerea aia a copilului David Popovici. Ştiind că am reuşit să înving ţările pe care ei le reprezintă superputeri mondiale, pe mine, un băiat din Pantelimon, faptul am reuşit să văd drapelul mai sus decât cel al SUA mă face să mă simt bine.

De mic aveam visul să ajuns campion olimpic, dar atunci trăiam cu iluzia că odată ce o voi face totul se va schimba. Fals. În interior rămâi la fel. Ştiam că e o iluzie că totul se va schimba aşa că de-asta am putut fi un pic mai relaxat. Pentru mine au însemnat poate un pic mai mult medaliile astea de aur, pentru prima dată în cariera mea am simţit că mi-e frică. Mi-am demonstrat că pot să o fac şi fiind campion olimpic. Mi-am demonstrat că pot în continuare', ', a spus el.

David Popovici a refuzat să meargă la Salonul Oficial

La sosirea în țară, David Popovici a refuzat să meargă la Salonul Oficial, preferând să stea cu fanii într-un loc mai puțin formal.

„E mult mai bine aici. La Salonul Oficial e un pic prea oficial, așa cum îi sugerează și numele. Suntem aici pentru că nu am vrut acolo. Am organizat un salon neoficial, care ne place mult mai mult.

Prefer o sosire la care să aibă acces și oamenii care așteaptă pe cineva iubit, venit din afară, decât ceva ultra-pompos și rigid. Prefer ceva mai simplu'.

De asemenea, David a atins și un punct nevralgic, acuzând politicienii că nu acordă importanța cuvenită sportului.

„Nu mi se pare că statul face tot ce ar putea face în direcţia de a face din sport o prioritate naţională. Una dintre dorinţele mele personale sau obiective este să încerc să împing renovarea bazinului Lia Manoliu, să ajut să se realizeze. Am vorbit despre asta acum fix un an, după Paris, vorbesc şi acum. Încă aştept', a mai spus campionul.

„A fost pentru prima dată în cariera mea când am simțit cu adevărat frică”

Apoi, David a vorbit deschis și despre momentul în care a fost la un pas de a renunța, iar asta deoarece începuse să se teamă de propriile capabilități.

„De mic voiam să fiu campion olimpic. Am reușit, doar că atunci când îmi imaginam trăiam cu iluzia că voi trece peste perioada foarte grea de pregătire și totul se va schimba. Fals! Nu se schimbă multe, se schimbă chestii de suprafață, dar în interior rămâi la fel. Așa că de asta am putut să fiu cumva mai relaxat. Bine, în același timp am fost și foarte stresat. A fost un an dificil.

Aceste medalii poate înseamnă chiar un pic mai mult, pentru că a fost pentru prima dată în cariera mea când am simțit cu adevărat frică. Mi se pare că prea puțină lume vorbește despre asta și este responsabilitatea mea să spun când se întâmplă.

Mi-a fost teamă, începusem să mă îndoiesc de propriile capabilități. M-a surprins foarte tare că, deși eram la atât de puțin de a mă da bătut, am găsit undeva puterea să îmi arăt că pot. Nu singur, alături de prieteni și familie', a explicat Popovici.

David Popovici, despre comentariile lui Emil Hossu-Longin

La Campionatele Mondiale de natație, David Popovici a cucerit medalia de aur atât în proba de 100 de metri liber, cât și în cea de 200 de metri liber, confirmându-și statutul de lider mondial în aceste discipline. Prin această reușită, el a intrat în istorie ca primul sportiv care a realizat această „dublă' de aur la două ediții diferite ale Campionatului Mondial – o performanță fără precedent în înotul internațional.

Cu toții am fost martorii acestor performanțe incredibile, iar comentariile lui Emil Hossu-Longin ne-au făcut să frisonăm până în ultima secundă. De altfel, și David Popovici a mărturisit, cu umor, că celebrul comentator sportiv reușește să-l țină până și pe el în suspans atunci când se uită la reluări.

„Aș vrea să-l cinstesc pe Emil Hossu-Longin pentru felul în care comentează cursele – mă face și pe mine să mă întreb când le revăd – «Băi, voi câștiga? Ce voi face? Voi recupera oare?». Foarte tare!', a declarat David Popovici, conform  TVR.

Foto: Hepta, Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton