Ben Affleck este tatăl a trei copii, Violet, de 19 ani, Seraphina (Fin), de 16 ani, și Samuel, de 13 ani, pe care îi are cu prima sa soție, Jennifer Garner. Ei sunt motivul pentru care și-a propus să nu mai petreacă luni de zile pe platourile de filmare și să le dedice lor mai mult timp. Evenimentele recente prin care a trecut, inclusiv divorțul de Jennifer Lopez, l-au ajutat pe actorul de 52 de ani să-și dea seama cum vrea să trăiască, de fapt.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
După ce a divorțat de Jennifer Lopez, după doar doi ani de mariaj, actorul în vârstă de 52 de ani face vâlvă cu noul lui film, The Accountant 2, în rolul lui Christian Wolff, contabilul cu o afecțiune din spectrul autist, care are dificultăți în a se conecta cu oamenii.
Ben Affleck, despre asemănările dintre el și personajul său din filmul The Accountant 2
Vorbind despre personajul său din filmul The Accountant 2, Ben Affleck dezvăluie și aspecte din viața sa, precizând că uneori este dificil să stabilești relații autentice cu oamenii care apar în viața ta.
„Christian este un personaj foarte vulnerabil. Pe de o parte, el are aceste abilități și talente care sunt excepționale, dar, la sfârșitul zilei, încearcă să găsească o conexiune cu oamenii. Vrea să aibă dragoste în viața lui, vrea să cunoască o femeie cu care să aibă o legătură.
El vede cum alții sunt capabili să aibă astfel de conexiuni și știe că asta contează și pentru el. Dar nu este foarte sigur să facă acele conexiuni. Mulți dintre noi ne-am simțit așa, uneori. Nu este întotdeauna ușor să stabilești acele relații autentice„, a declarat Ben Affleck pentru okmagazine.ro.
„Este important să ai integritate, autenticitate, compasiune și empatie”
Ben Affleck recunoaște, în același interviu, că rezonează destul de mult cu personajul său și pune accent pe ideea că ar trebui să nu mai ridicăm ziduri de protecție în jurul nostru, din teama de a ne dezvălui sentimentele.
„Christian este o metaforă pe mai multe niveluri a modului în care toți ar trebui să ne conectăm cu oamenii din viața noastră și să încercăm cu adevărat să fim generoși și înțelegători. Felul în care abordez acest personaj și felul lui ciudat de a fi este un semnal pentru cât de important este să ai integritate, autenticitate, compasiune și empatie.
Am învățat în viața mea că trebuie să dărâmăm barierele dintre noi, care uneori sunt ridicate fără un motiv real, din jenă sau pur și simplu din cauza refuzului de a ne dezvălui sentimentele„, a mai spus actorul.
Ben Affleck vrea să petreacă mai mult timp cu copiii lui
Ben Affleck a confirmat o declarație mai veche, în care spunea că nu vrea să mai petreacă atât de mult timp pe platourile de filmare și își propune să-și pună copiii pe primul loc pe lista priorităților.
„Sunt fericit de felul în care au evoluat lucrurile. Vreau să regizez mai mult atunci când vine proiectul potrivit și cu siguranță nu vreau să mai petrec trei sau patru luni pe un platou, departe de copiii mei. Sunt într-o situație în care împart custodia și asta înseamnă că orice timp petrec cu copiii mei este prețios pentru mine.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-189.jpg)
Așa că este puțin dificil să găsesc proiecte care se potrivesc vieții mele și în care simt că pot justifica că petrec atât de mult timp departe de familia mea. Dar cel mai important lucru este că acum am un sentiment mult mai puternic despre cum vreau să trăiesc și cât de des vreau să lucrez.
Am depășit de mult acele zile de dorință de succes… Am văzut că asta nu a condus niciodată la realizarea de filme bune sau la fericire, în general„, mai spune Ben Affleck.