Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vișănescu, au anunțat acum câteva luni că s-au despărțit, fără a vorbi atunci despre motivele care au dus la separare. Ulterior, au reușit să depășească neînțelegerile și s-au împăcat, iar fiica lui Florin Salam vorbește acum despre motivul despărțirii lor și decizia de a-l reprimi în viața ei pe tatăl copilului său.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Atunci când au anunțat că s-au despărțit, s-a vehiculat că Betty Salam și-ar fi găsit fericirea în brațele unui alt bărbat, însă vedeta a explicat acum că nici nu a fost vorba despre așa ceva, iar decizia ca ea și soțul ei să se separe pentru puțin timp a fost doar ca să își salveze căsnicia.
De ce s-au despărțit, de fapt, Betty Salam și Cătălin Vișănescu
Betty Salam a șocat pe toată lumea când a anunțat că ea și soțul spu, Cătălin, au decis să ia o pauză în căsnicie. Atunci, gurile rele speculau că acesta este doar un pretext stupid și că despărțirea finală va fi inevitabilă. Din fericire, n-a fost deloc așa, ci dimpotrivă!
Cei doi s-au regăsit, și-au rezolvat problemele, iar acum sunt mult mai bine decât înainte.
'Când e iubire adevărată, poți să iei și 20 de pauze, tot te împaci! Noi ne-am împăcat, deci înseamnă că iubire există. Acum există mult mai multă comunicare. Ne mai certăm, dar pe lucruri minore, e normal. Comunicarea era problema, da. El nu comunica suficient, iar, la un moment dat, m-am oprit și eu. Pentru mine, comunicarea contează mult', a spus Betty Salam pentru CANCAN.
Fiica lui Florin Salam dezvăluie cum a decurs reconcilierea și cât de emoționantă a fost revederea cu tatăl fiului ei.
'Amândoi am vrut pauza. Nu mi-a fost teama că-și va găsi pe altcineva. Dacă își găsea pe altcineva, însemna că nu era pentru mine. Împăcarea s-a produs în cel mai frumos mod. Ne-am întâlnit, am plâns amândoi, după vreo lună. Nu ne-am văzut deloc în această pauză. Ne-am pus pe foaie toate nemulțumirile. Mi-a promis niște lucruri, i-am promis niște lucruri, era vorba și despre Matthias acolo… El nu a simțit, noi nu-l lăsam. Când eram lânga Matthias, eram ok. Pauza a venit ca eu să nu-mi pierd relația, nu că exista altcineva. Nu, nu!', a explicat cântăreața.
De ce nu-și dorește Betty Salam încă un copil
Betty Salam a vorbit deschis despre motivul pentru care nu își dorește, cel puțin deocamdată, să devină mamă pentru a doua oară.
Artista a mărturisit că experiența nașterii fiului său, Matthias, a fost una dificilă din punct de vedere emoțional, iar sentimentul de singurătate resimțit atunci a influențat decizia sa de a nu mai avea un al doilea copil.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/001-cover-9-37.jpg)
„Când mi l-au adus pe Matthias erau foarte mulți oameni lângă mine, eu nu am vrut să văd pe nimeni, mă simțeam singură, mă simțeam a nimănui și zic: „Cum fac eu cu copilul ăsta acum?’. Cred că și de aici a plecat motivul pentru care n-am vrut să am copil, pentru care nici nu mai vreau să-l am pe al doilea probabil.
Uite, n-am spus niciodată în viața mea așa ceva. E foarte trist, e trist. Nu, momentan nu simt să am și al doilea copil, pentru că o femeie are nevoie de mamă lângă ea’, a mărturisit cântăreața în cadrul unui podcast.
În anul 2018, fiica lui Florin Salam s-a căsătorit cu Cătălin Vișănescu, iar în același an, cei doi au devenit părinți. Betty l-a născut pe Matthias de ziua de naștere a tatălui ei, Florin Salam, mai exact pe data de 1 octombrie 2018.