Bianca Brad a venit la lansarea filmului ”3 zile în septembrie”, care a avut loc la un cinematograf din incinta unui mall din Capitală. Aceasta este și prima apariție publică a vedetei, după moartea mamei sale, care s-a stins pe 15 ianuarie 2026. Cum se simte vedeta și cum trece peste dorul de mamă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
Bianca Brad a făcut mărturisiri de suflet la lansarea filmului regizat de Tudor Giurgiu, de luni seară. Frumoasa vedetă și-a deschis sufletul și a vorbit despre pierderea mamei, la șase luni de când a murit aceasta.
Bianca Brad: 'Spre final a suferit'
Bianca Brad și-a făcut apariția public la șase luni de la moartea mamei sale, la lansarea filmului '3 zile în septembrie', regizat de Tudor Giurgiu. Vedeta a povestit cum încearcă să depășească moartea mamei sale.
Bună, mă bucur să te revăd. Condoleanțe, cu întârziere.
Mulțumesc. Era normal să mă aștept la așa ceva. Dar asta nu înseamnă că este mai ușor.
Sau că te poți împăca cu ideea…
Înveți să accepți. M-au mai întrebat persoane, cum fac, cum am reușit, cum reușesc să depășesc sau să accept… Aș putea spune că am un exercițiu pierzând-o pe Emma, fiica mea. Timpul m-a învățat să trăiesc cu durerea, cu dorul, să integrez în ceea ce fac și să văd partea bună a lucrurilor pe cât se poate. Îi sunt recunoscătoare pentru timpul petrecut împreună, că am avut parte de ea. Și mă gândesc că ei îi este mai bine, pentru că nu mai suferă. Pentru că, spre final, a suferit.
Bianca Brad: 'Aprind o lumânare și vorbesc cu ea'
Trecerea prin doliu este un traseu extrem de dureros, extrem de personal. Ce te ajută cel mai mult când îți este dor?
Amintirile frumoase. Dar ele devin și dureroase. Ești recunoscător pentru ele, dar e dureros pentru că știi că nu o să mai ai parte de ele! Îmi dau voie să plâng. Știu să fac atâtea lucruri cu respirația sau exerciții pe care să le pot face să mă liniștesc. Apoi, rugăciunea… Aprind o lumânare și vorbesc cu ea. Și ce îmi place foarte mult e faptul că au început să apară împreună. Și mama și Emma. Ieri am primit semnul. Am văzut și semnul rândunicii și mama, în același context. Și asta îmi aduce liniște.
Bianca Brad: 'Mama mea merită toată recunoașterea a ceea ce a fost și îmi doresc să îi onorez memoria'
Dar ea ți-a dat semne imediat cum a plecat...
Da. Era foarte recentă pierderea și am rugat-o să îmi transmită un semn că este bine. Și s-a întâmplat ceva extraordinar atunci. A venit către mine o doamnă, aproape de o seamă cu ea. Și mi-a spus lucrurile pe care mi le spunea și ea. A fost un moment pe care nu am cum să îl uit niciodată. Dar, mă bucur că a fost. Mă bucur de emoțiile astea. Pentru că asemenea iubire nu ai cum să o uiți, nu ai cum să o îngropi. Nu mi-e frică de aceste emoții. Nu vreau să uit. Mama mea merită toată recunoașterea a ceea ce a fost și îmi doresc să îi onorez memoria. La fel și cu Emma. Poate cei din jur nu se simt foarte confortabil să vorbească despre piedere și se feresc, dar eu m-am obișnuit. Și mă bucur când apare cineva care vrea să vorbească cu mine despre asta.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/001-cover-308-124.webp)
Bianca Brad: 'Crucea mea nu a fost tocmai ușoară'
Cum se diferențiază durerea față de un părinte față de celelalte cumpene?
Dacă te referi la durerile mele din viață… Crucea mea nu a fost tocmai ușoară. Sper să nu mai am parte de încercări…. Fiecare a fost diferită, dar fiecare a fost extrem de grea. Și nici nu e cazul să le compar pentru că sunt extrem de diferite. E vorba de pierderea copilului și pierderea mamei. E altceva! Emma a fost bucățică din mine, eu am fost bucățică din mama. Cu mama am petrecut foarte mult timp împreună, cu Emma doar nouă luni practic, și însemnătatea lor este foarte mare chiar dacă au fost diferite ca întâlnire și ca amintiri create împreună.
Luca, fiul tău, cum a traversat perioada aceasta?
El a fost plecat la studii și atunci. Fiind acolo prins cu examenele nu a perceput la fel de puternic ca mine evident. Ei aveau o relație foarte frumoasă.
Foto: Facebook.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/bianca-brad-si-mama-ei-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/615456782_34350382381227489_2554412594169865010_n.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/550461716_32408003698798710_6861983900662887150_n.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/05/laura-cosoi-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/10/vlsaduta-lupau-familie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_a74a378debd56b293f980bdeef1b450e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_8d537ba2341cbb94c323ffcc5164fdda.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_656d3d5f3fa3ccaaf2cbdaa2ca10ad7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_05dad0241f7a13b9e73af60f2d6a9ccd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_27b999cd7ca7d79fb6747cd6469e811f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/alex-bogdan-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/valentina-pelinel-si-cristian-borcea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-16t141812.892.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/mssu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/intro-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-17t130757.980.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-17t144424.709.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_c2015ee61dc4203bf2d9179f3b2ecdaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_68cd92ebfa9c69d84f53b3d50939a590.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_2f87dfb26c3607ba5ee8484c99b27bf4.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_8aac522af6abb3668ca58c6ef2878423.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b725c8c7e2a4a23ec59e272415bfcf33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_416306cbf625cb07c0be03033129816a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_307cf47b6bd6d575f10e0d0f51d7ff99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_20dddfad8d4a96e96608d6e60da37540.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_0d56a1610daadce85acb33e074430d47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7ddbf547a0ec77125a39deca3dd0a4c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8a36135061d391a516f1450bb0fe0522.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_f1aff6e4b6a7077bfb92059890ce4dcd.png)
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_dfdfe6b7b18b1fe46fe3d20a168aab43.jpg)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0dc4097edf6bb2d87862b6f1c803e325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6ae4ae46460d44b2081f81a866ad45fe.jpg)
![Motivul real al divorțului! De ce s-au despărțit Oana Tomoiagă de la Asia Express și fostul soț, Șerban Horj: Detalii ascunse din căsnicie [GALERIE FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c80682630150422faf804bd943feab4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_4846fe2b5543b18f58fc78662be3100e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e60cef7c085dc4862ae2c017c782e470.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_599a8fcad2e8f6ae567a8d1fc3045a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_6ae8dd42a154816ff2a81ad75950b65f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1f91205ac41457af8e0ba287a0df3b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b2cc94fef4bd199edb79cac92edad268.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a6af356d8726f95c1b1a5d5a07e615d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cccfbd54f264e4f3cd23055ba0be5e36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f00b6a80fd1cabbdf52d51828e5d2914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_55cdae3c4309b81e86b70774ea904024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_dcb9a0befc6ee028c2abd7ed1aa56f6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_240b112653a69e31fbf2ba677c9cf658.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-17t144424.709.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/power-couple-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-17t142837.995.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/09/colaj-foto-2026-09-17t142458.261.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ea8d49b3b9118e9d5a7dc1736663f571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_2b847cf46f166299acb540b00834f27d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3e11f4e9df223d765dc4af0cf9a80dd1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5cb00bfefc6f1142b8783f3df1b0bb28.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_1a946d2544e19740cb5ff68f6faeff49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_0aba1246d0faa76e93aeb28ad5c114d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_063e232d243fbce5b24b6c8f10a8c80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_200a0807aaca76d6015a62a1bf86c699.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_d06aa22e0e0d6fba0635963b59ff6635.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_9d03aa1a4c26018ac7e451d70800b352.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_57ec9a8400f685424896d5b21342aedf.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4d976a4fe21e86de37365debe0029c22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5b4e51316f4d6b5ebbf48cd10cef7f33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_4c7578cf081c5f1a667e6285a7da2d62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_d89fdd93676641dbfb0e9c2a7a497444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_34483cf89accd86005a1d7490370ff9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_3f4c01c12b55376aa0b2d315d18f23c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_51a5a0d60ba639a6d703d69d15aa58b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_40f6d24a7bedf4a22b4acd911336c454.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_38ca778de7baf5ce4f3718c2e5774001.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_8d9ab0fbf362373ac3f479824dfc3c21.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d36ffa0a70413dd63885ba28d447f26e.jpg)