Blake Lively şi Ryan Reynolds, apariţie perfectă pe covorul roşu

Publicat pe

Blake Lilvely şi Ryan Reynolds au arătat senzaţional pe covorul roşu la premiera filmului „Deadpool' de la New York.

 

Blake a ales pentru această seară o rochie albă, cu cristale, semnată Chanel Haute Couture, care i s-a potrivit prefect, iar Ryan a fost foarte elegant într-un costum bleumarin accesorizat cu o cămaşă cu buline.

 

Pe lângă faptul ca au arătat extrem de cool, cei doi au părut şi foarte îndrăgostiţi, zâmbindu-şi şi privindu-se tot timpul în această seară in care au aparut pentru prima dată împreună pe covorul roşu după ce au devenit părinţi.

 

„Deadpool' este cel mai recent film în care joacă Ryan Reynolds, actorul mărturisind că sunt 11 ani de când încearcă să facă acest film, iar în momentul în care a primit ok-ul pentru el a fost cea mai fericită zi din viaţa lui.

 

Actorul a revenit şi a spus că, de fapt, cea mai fericită zi din viaţa lui a fost cea în care s-a născut fiica lui, James, acum în vârstă de 1 an şi o lună.

 

Foto:  Hepta

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro