Bogdan Farcaș recunoaște că face unele compromisuri pentru carieră: „Vine cu un retras din viața de cuplu și axat pe viața personajului. Nu cred că aș fi întâlnit pe altcineva care să-mi înțeleagă pornirile astea” / EXCLUSIV

.

Bogdan Farcaș și-a deschis inima în numărul de luna aceasta al revistei VIVA!, povestindu-ne despre viața lui personală și profesională. Actorul este căsătorit cu o colegă de breaslă, tot actriță, alături de care formează un cuplu de aproape 22 de ani. El consideră că nimeni nu l-ar fi înțeles mai bine decât ea, mai ales în momentele în care preferă să se concentreze pe proiectele sale. Relația lor solidă este un adevărat sprijin în cariera sa și îi e recunoscător partenerei sale de viață pentru tot ce face pentru el.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Probabil nu mulți dintre fanii tăi știu că ești căsătorit cu o actriță. Pe Ioana, soția ta, ai cunoscut-o la Târgoviște și aș vrea să ne povestești cum se construiește o relație între doi actori. Intervin și orgoliile?

Mie mi se pare mai simplu să construiești o relație între doi oameni care au aceeași meserie. Nu cred că altcineva din altă meserie mi-ar fi înțeles programul sau apucăturile. Și când zic apucături, mă refer la proiecte din astea importante pe care le am și, în momentul în care le încep, asta vine cu o singurătate emoțională. Vine cu un retras din viața de cuplu și axat pe viața personajului. Adică eu nu cred că aș fi întâlnit pe altcineva care să-mi înțeleagă pornirile astea.

bogdan farcaș 1bogdan farcaș 1

Citește și: Bogdan Farcaș le-a ascuns părinților că voia să dea la Actorie: „Mama, în lacrimi, era distrusă că eu nu vreau să dau la Medicină. N-a fost deloc de acord, a fost terminată, a luat 5 pastile” / EXCLUSIV

Bogdan Farcaș recunoaște că face unele compromisuri pentru carieră

Cred că dacă mă cuplam cu o contabilă… a nu se înțelege greșit, e o meserie nobilă și frumoasă contabilitatea, să ne înțelegem, dar nu cred că mi-ar fi zis: „Gata, retrage-te liniștit trei luni, îmi dai numai bună ziua, că eu te înțeleg că tu muncești sau „Lasă, nu te duce la cumpărături, tu gândește-te la ce ai tu de făcut acolo!.

Citește și: Carmen de la Sălciua a făcut pace la 6 ani de la divorț cu fostul soț, Culiță Sterp, și vor cânta din nou împreună. Cum a reacționat actualul ei partener: „Lucrurile sunt destul de sensibile'

Treaba asta cu înțelesul este reciprocă. Când Ioana are câte o premieră, pentru că lucrează foarte mult pe teatru, eu înțeleg și o susțin. Și când vrea să vorbească sunt acolo și, în rest, nu întreb avioane, nu o scot din ale ei. Lucru care mi se pare firesc și frumos și mi se pare că relația între oameni din aceeași meserie e mai bună și funcționează mai bine. Iarăși, din punctul meu de vedere. Iar asta cu orgoliile e ridicol și nu există. Adică nu-i ca și cum concurăm pe aceleași roluri, încât să existe un soi de concurență între noi. Nu are nicio legătură. Ba din contră, ne susținem și, în general, eu îmi susțin toți colegii. Absolut toți colegii. Pe toți îi susțin.

Citește și: Elena Merișoreanu va fi străbunică din nou. Nepoata ei, Beatrice, e însărcinată: 'De data aceasta nu s-a mai ascuns de mine'. A dezvăluit și sexul copilului / EXCLUSIV

Bogdan Farcaș și soția lui sunt împreună de aproape 22 de ani

Tu și soția ta sunteți împreună de 21 de ani. Îmi imaginez că profesia vă răpește o mulțime de timp… Cum recuperați atunci când vă întâlniți? Mai faci gesturi romantice pentru Ioana?

Da, ne răpește foarte mult timp. Am început să ne vedem din ce în ce mai rar, în sensul în care eu lucrez destul de mult în București, iar ea lucrează destul de mult în Ploiești. De exemplu, recent, noi am împlinit 15 ani de căsnicie. Am prins amândoi câteva zile libere, ne-am urcat în mașină și am plecat noi doi de nebuni, fără copil, trei zile la mare, unde am stat și am povestit și am vorbit și am băut o bere. Și a fost foarte drăguț. Nu știu dacă asta se poate trece la romantism. Sau poate că da.

În momentul în care am împlinit 15 ani de căsnicie, noi avem 21, acuși 22 de ani de când suntem împreună, ne-am întors pe plaja pe care am stat în luna de miere. Fix în același loc și am stat la cort. Exact ca în luna de miere. A fost și singurul moment din viața noastră când am stat la cort, în 2010. Ori, în 2025, am sărbătorit trei zile la cort. Da, nu știu, e romantism?

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE SEPTEMBRIE!. REVISTA SE GĂSEȘTE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE ALE PRESEI!


 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton