Brad Arnold, solistul trupei 3 Doors Down, a murit la numai 47 de ani. În ultimele clipe, a fost înconjurat de soție, familie și prieteni: „Ne va lipsi profund”

.

Brad Arnold, membru fondator, vocalist și toboșar al trupei rock 3 Doors Down, a murit la vârsta de 47 de ani, a confirmat formația pe rețelele de socializare. Artistul a murit după ce a dus o luptă aprigă cu cancerul, fiind înconjurat în ultimele clipe de soția sa, familie și prieteni.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI

Vezi și acest video VIVA:

Arnold a contribuit la definirea unei generații de muzică rock alături de 3 Doors Down, scriind hituri precum „Kryptonite', piesă al cărei riff i-a venit natural „în timp ce stătea la ora de matematică din liceu'.

Formația, înființată în Mississippi la mijlocul anilor 90, a atins faima mondială la începutul anilor 2000 cu piese intens difuzate la radio, printre care „Kryptonite', „Here Without You' și „When I’m Gone'.

Brad Arnold (4)Brad Arnold (4)

Citește și: A murit Demond Wilson, actorul celebru din sitcom-ul Sanford and Son, după ce a dus o luptă aprigă cu cancerul: „A căutat mereu să aducă lumină și sprijin celor din jur”

Cu ce boală a fost diagnosticat Brad Arnold

În luna mai, Brad Arnold a dezvăluit că a fost diagnosticat cu carcinom renal — un cancer la rinichi care se răspândise la plămâni. El a abordat boala cu resemnare, fiind totuși îngrijorat de impactul pe care avea să-l aibă asupra concertelor pe care trebuia să le susțină, fiind nevoit să anuleze un turneu programat:

„Nu am niciun fel de teamă, sincer, nu mi-e deloc frică. Mi-ar plăcea foarte mult să mă înălțați în rugăciune ori de câte ori aveți ocazia', spunea el.

Citește și: Monica Pop, confesiuni tulburătoare după mai bine de 10 ani de luptă cu cancerul și 6 operații: „Boala aceasta nu înseamnă condamnare la moarte, deloc!”

De asemenea, el a luptat cu alcoolismul, reușind să renunțe la acest viciu în 2016. În 2023, Arnold povestea despre acea perioadă: „Obișnuiam să cred că este o modalitate de a mă calma înainte de un spectacol sau de a alunga singurătatea'.

Dincolo de scenă, solistul îi purta o dragoste profundă soției sale, Jennifer. De altfel, soția, familia și prietenii i-au fost aproape până în ultima clipă.

Mesajul transmis de colegii de trupă după moartea sa

Familia lui a mulțumit pentru mesajele de sprijin primite și a cerut intimitate în timpul perioadei de doliu.

Colegii din trupă au transmis, în egală măsură, un mesaj emoționant: „Ne va lipsi profund. Cei mai apropiați nu își vor aminti nu doar de talentul său, ci și de căldura, lui și dragostea profundă pentru familie și prieteni'.

Citește și: Mihai Mitoșeru l-a iertat pe tatăl său, care l-a părăsit când s-a născut, și a luptat 3 ani pentru viața lui: „Când am început să reiau relația cu el, deja avea cancer”

Brad Arnold este al doilea membru al 3 Doors Down care moare; chitaristul Matt Roberts a decedat în 2016 din cauza unei supradoze de medicamente.

Trupa a câștigat trei premii Billboard Music Awards, iar albumul lor de debut, The Better Life, a fost al 11-lea cel mai bine vândut material discografic în anul lansării în Statele Unite. 3 Doors Down a cântat și la inaugurarea lui Donald Trump ca președinte pentru prima oară.

Sursa foto: Profimedia

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton