Brigitte şi Emmanuel Macron au vizitat Muzeul Satului. Ce cadouri a primit cuplul francez

Publicat pe

După ce s-a întâlnit la Palatu Cotroceni cu Klaus Johannis, Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a vizitat aseară Muzeul Satului.

Cei doi şefi de stat le-au avut alături pe soţiile lor, Carmen Johannis, respectiv Brigitte Macron, care la sosire au primit câte un buchet de flori din partea unui copil îmbrăcat în port popular.

Timp de 45 de minute Emmanuel şi Brigitte Macron s-au plimbat prin Muzeul Satului şi au vizitat mai multe case, cele două Prime Doamne primind cadou câte un set de vase de ceramică de Horezu.  Brigitte Macron a admirat îndelung costumele populare şi produsele de piele, ea şi soţul ei primind cadou câte o pereche de opinci.

Pe parcursul vizitei, oaspeţii s-au oprit la o casă din Bistriţa Năsăud, la biserica din Dragomireşti şi au urmărit dansul ansambulului Lăutarii din Teleorman.

Vezi si:

Monica Birladeanu se intoarce pe micile ecrane

Brigitte Macron şi Carmen Johannis au părut extrem de apropiate, cele două plimbându-se pe aleile muzeului şi s-au ţinut de braţ, iar la un moment dat Carmen Johannis i-a oferit mâna pentru a o ajuta să coboare treptele unei case.

Ultima oprire a fost la o casă din Jurilovca unde s-a consumat şi unul dintre cele mai emoţionante momente, o naistă interpretând melodia „La vie en rose' în timp ce Emmanuel Macron a ascultat-o cu încântare.

„Splendid', a spus Emmanuel Macron la finalul vizitei de al Muzeul Satului. „Să petrec un timp alături de preşedinte, de soţia lui şi de soţia mea aici, în acestă zonă tradiţională, a fost o mare ocazie de a ne înţelege mai bine, de a ajunge să vă cunosc tradiţia', a declarat oaspetele francez.

Foto: Vlad Chirea

 

Brigitte şi Emmanuel Macron au vizitat Muzeul Satului. Ce cadouri a primit cuplul francezBrigitte şi Emmanuel Macron au vizitat Muzeul Satului. Ce cadouri a primit cuplul francez
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter