Camelia Voinea, suspendată de Federația Română de Gimnastică, după acuzațiile Denisei Golgotă: „Sportul de performanță nu funcționează pe bază de frică, umilință”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Camelia Voinea a fost suspendată de Federația Română de Gimnastică, în urma unei sesizări depuse de Denisa Golgotă și a apariției unui videoclip în care aceasta și-ar fi agresat fiica. Decizia a fost luată în contextul unor acuzații care au stârnit reacții puternice în lumea sportului românesc.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

Cazul a luat amploare după ce Denisa Golgotă, în vârstă de 23 de ani, a vorbit despre presupuse situații de hărțuire și a susținut că a depus o sesizare la Federația Română de Gimnastică, fără ca lucrurile să fie clarificate la momentul respectiv. Deși sportiva nu a numit public persoanele implicate, în spațiul public au apărut speculații privind identitatea celor vizate. Ulterior, situația s-a amplificat după apariția unui videoclip în care Camelia Voinea pare să își agreseze fiica în timpul unui antrenament.

sabria-camelia-voinea-jocuri-olimpicesabria-camelia-voinea-jocuri-olimpice

Citește și: Gimnasta Sabrina Voinea s-a bătut cu o halterofilă, în incinta complexului Lia Manoliu din București: „S-au păruit ca în filme! Palme, tot ce trebuie”/ Motivul scandalului

Camelia Voinea, suspendată de FRG, după acuzațiile Denisei Golgotă și videoclipul în care își agresa propria fiică

În urma acestor acuzații și a imaginilor apărute în spațiul public, Federația Română de Gimnastică a decis suspendarea Cameliei Voinea. Măsura vine ca urmare a declanșării unei anchete interne și a necesității de a analiza în detaliu situația semnalată. Oficialii au transmis că astfel de cazuri sunt tratate cu maximă responsabilitate, până la clarificarea tuturor aspectelor.

„Federația Română de Gimnastică apreciază că performanța sportivă trebuie susținută de un mediu bazat pe respect, echilibru, responsabilitate și protejarea sportivilor.

În cadrul procedurii disciplinare aflate în desfășurare în cazul doamnei Camelia Voinea, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare și a concluzionat că aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului.

Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituțiilor abilitate și suspendarea procedurii disciplinare până la soluționarea cercetării.

Totodată, în cadrul măsurilor administrative provizorii dispuse pe durata procedurilor de analiză și cercetare, a fost decisă suspendarea temporară a doamnei Camelia Voinea de la toate activitățile desfășurate sub egida Federației Română de Gimnastică.

Federația reafirmă respectarea principiului prezumției de nevinovăție până la finalizarea procedurilor judiciare și susține necesitatea unei analize echitabile și obiective

Considerăm că astfel de situații trebuie abordate cu responsabilitate și echilibru, fără concluzii publice pripite, dar și fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranța și bunăstarea sportivilor. Dincolo de analiza unor eventuale responsabilități individuale, este important să existe și o reflecție serioasă asupra mecanismelor și practicilor care, în timp, pot deveni vulnerabilități ale sistemului sportiv

Este necesară consolidarea mecanismelor de conștientizare, prevenție, protecție și intervenție, în acord cu standardele internaționale privind safeguarding-ul în sport', este prima parte a mesajului.

Citește și: Camelia Voinea, anunțată de soț pe Facebook că divorțează de ea. Prima reacție a antrenoarei: „A fost o exagerare venită din gelozie'

Citește și: Amiana Păștină, femeia din Sibiu acuzată că și-a omorât mama pentru avere, a fost găsită moartă. S-a sinucis înainte de a fi trimisă în judecată

Federația Română de Gimnastică, mesaj ferm după suspendarea Cameliei Voinea

Federația Română de Gimnastică a transmis un mesaj ferm în contextul cazului care a dus la suspendarea Cameliei Voinea, subliniind că performanța sportivă nu poate fi construită în condiții de teamă sau presiune excesivă.

„Sportul de performanță nu poate funcționa într-un climat bazat pe frică, umilință sau presiune dusă dincolo de limite. Performanța înseamnă disciplină și exigență, dar și respect, responsabilitate și grijă față de oameni.

Federația Română de Gimnastică recomandă ca acest moment să fie tratat cu maturitate și obiectivitate, putând reprezenta un pas important către consolidarea unor standarde moderne în gimnastica românească, atât în ceea ce privește performanța, cât și etica, cultura organizațională și protecția sportivilor', a încheiat FRG.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton