Când s-a despărțit, de fapt, Ioana Ginghină de primul soț și când a intrat Alexandru Papadopol în viața ei: "Am divorțat, dar nu am avut curaj să ne și separăm, ne tot împăcam"

 Oana Pantazi
.

Când s-a despărțit, de fapt, Ioana Ginghină de primul soț și când a intrat Alexandru Papadopol în viața ei. Aflată acum la a treia căsnicie, actrița a povestit cum a început relația cu Alexandru Papadopol, alături de care a jucat în telenovela „Numai iubirea”. Totuși, relația lor nu a început atunci…

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Ioana Ginghină a mărturisit, recent, când a început povestea ei de iubire cu Alexandru Papadopol. Când a primit rolul din „Numai iubirea”, actrița era deja divorțată de primul ei soț, însă nu luase o decizie definitivă, iar relația dintre ei trena. Iată ce a dezvăluit Ioana Ginghină despre despărțirea de partenerul de viață și începutul poveștii de dragoste cu Alexandru Papadopol.

ervrtbervrtb

Când s-a despărțit, de fapt, Ioana Ginghină de primul soț și când a intrat Alexandru Papadopol în viața ei

Ioana Ginghină (46) a făcut furori în „Numai iubirea”, serial în care a jucat și Alexandru Papadopol, cel ce avea să-i devină, ulterior, partener de viață. În acea perioadă, actrița era deja divorțată de primul ei soț, însă relația nu era încheiată.

„Eu eram deja divorțată când am ajuns la „Numai iubirea', dar mai eram cu fostul soț. Eu am făcut mult mai multe seriale, decât acesta, eram deja destul de cunoscută. După am jucat în multe roluri episodice în „La bloc' și nici prin cap nu-mi trecea să fac un copil, deși eram căsătorită, era vremea să mă așez ma casa mea, nu-mi stătea capul la familie.

Fostul soț punea presiune pe asta, nu eram pe aceeași lungime de undă, Am divorțat, dar nu am avut curaj să ne și separăm, ne tot împăcam. Când a venit succesul de la „Numai iubirea', atunci s-a produs separarea definitivă', a mărturisit Ioana Ginghină, în cadrul emisiunii În oglindă.

Citește și: Ioana Ginghină, adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de Cove: „Cred că amândoi ne căutam altceva, dar a fost o relație tampon foarte bună'

Citește și: Ioana Ginghină susține că nu poate sta decât căsătorită într-o relație. Care e motivul: „Este ca la un job, te dedici, semnezi un contract!'

Deși poate fanii au fost convinși că între cei doi actori s-a înfiripat o poveste de dragoste încă de pe platourile de filmare, Ioana Ginghină a dezvăluit că acest lucru s-a întâmplat mult mai târziu. După divorțul de soț, actrița a intrat într-o relație cu Cove și abia ulterior a format un cuplu cu Papadopol.

„Eu cu Alexandru Papadopol am fost după „Numai iubirea', dar eram divorțată de primul soț. Atunci am conștientizat și eu succesul, pentru că nici nu am visat la așa ceva, nu avea cum să-mi imaginez că există asta. Erau atât de mulți oameni în mall (n.red. unde actorii din serial se întâlneau cu fanii), că era pericol să cadă acea zonă, erau multe țipete, să te atingă, paparazzi', a mai spune Ioana Ginghină.

Cum s-a vindecat Ioana Ginghină după divorțul de Alexandru Papadopol

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat în 2019, după o căsnicie de 12 ani, pe fondul neînțelegerilor dintre ei. Fiica lor, Ruxandra, avea 9 ani atunci și a rămas să locuiască cu mama ei. Actrița este astăzi căsătorită cu Cristi Pitulice, cel de-al treilea soț al ei. Extrem de sinceră, Ioana Ginghină a abordat pe blogul ei subiectul divorțului. A descris sentimentele care au încercat-o atunci și multe nopți nedormite din cauza fricilor.

„Întrebarea „Ce urmează pentru mine acum?’ mi-a frământat gândurile de când am fost pusă față în față cu realitatea divorțului meu. La 40 de ani, cu un copil de 9 ani agățat de mâneca mea, lumea pe care o știam s-a schimbat irevocabil. Ce se întâmplă acum? Frică de necunoscut mă copleșește. Fiind mamă, această frică se amplifică. Cum voi reuși să gestionez totul singură? Cum voi putea să ofer o stabilitate fizică, financiară și emoțională familiei mele? Cum mă voi îngriji și de mine? Și, oare, când voi putea să dorm din nou liniștită? Doresc să împărtășesc cu voi răspunsurile pe care mi le-am dat. Da, vei face față și vei descoperi o putere în tine la care nici nu visai.

Trebuie să te întrebi: voi permite ca acest divorț să mă definească? Să fie sfârșitul lumii pe care o cunosc? Răspunsul meu a fost clar: Nu! În calitate de mamă, simți cum instinctul de protecție devine mai intens. Ca toate mamele, am învățat să fiu flexibilă și să mă iert pe mine însămi. Fără autocritică excesivă, pentru că autocritica duce la mai multă frică’, a povestit actrița.

„Nu eram gata să mă angajez din nou”

Cu iubire de sine și atenție la propriile nevoi, Ioana Ginghină s-a redescoperit și a traversat perioada de vindecare după divorț. Și-a înfruntat propriile frici și a învățat să iubească din nou, punctând că tocmai vulnerabilitatea i-a dat putere în momentele dificile. Actrița s-a reangajat abia atunci s-a simțit completă și împăcată cu ea însăși.

„După divorț am descoperit că iubirea poate fi regăsită în forme neașteptate. A fost un proces de vindecare și de acceptare a schimbărilor prin care am trecut. Am învățat că dăruirea de sine nu presupune pierderea propriului eu și că echilibrul în relații este esențial. M-am confruntat cu propriile frici și am realizat că redescoperirea sinelui este un pas crucial pentru a putea iubi din nou. Am înțeles că, deși inima mea era deschisă, mai erau multe piese din puzzle-ul vieții mele pe care trebuia să le așez la locul lor.

Nu eram gata să mă angajez din nou, până când nu m-am simțit completă și împăcată cu mine însămi. În nopțile lungi, când casa mare părea mai goală și fiecare zgomot mă făcea să sar din pat, îmi dădeam seama că nu doar eu, ci și copilul meu de 9 ani, eram afectați de noua noastră realitate. Gândul că trebuie să fiu acum și mamă, și tată, mă apăsa, iar somnul era adesea întrerupt de grijile și temerile noastre. Dar în aceste momente de neliniște, am învățat să găsesc putere în vulnerabilitatea mea.

Am înțeles că a avea grijă de sănătatea mea emoțională și fizică este esențial, pentru că eu sunt coloana vertebrală a acestei noi familii. Voi simți din nou bucuria? Da, bucuria poate fi regăsită în cele mai mici lucruri. Un zâmbet, o îmbrățișare, o seară liniștită alături de copilul meu. Am învățat să apreciez momentele mici de fericire care vin neanunțate și să le las să coloreze zilele noastre. Somnul, odihna, nu mai sunt acum un lux, ci o necesitate. Week-end-urile în care fostul soț lua copilul la el deveneau pentru mine momente de reîncărcare și de refacere a echilibrului’, și-a încheiat ea confesiunea.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton